Mândru

Mândru că sunt român

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Personal, nu am înțeles niciodată expresia aceasta.

Nu e vorba despre definițiile din dicționar, ci e vorba de întreaga sintagmă, în sine. Cum… faci acțiunea de … “a fi” român? Cum anume… depui un efort în asta și cu ce-ți valorifică ție munca? Și mai ales, cum poți fi mândru de asta?

În primă fază, am observat absurditatea faptului de a te mândri cu ceva ce nu întreprinzi; ceva pentru care nu depui un efort, ci doar este sau se întâmplă.

Deci mi-am tradus vorba în “Mândru de situația contingentă a faptului că sunt român”.

Totuși, poate am omis ceva în raționament. Anume un context ce servește drept contraexemplu raționamentului de tip “E absurd să te mândrești cu o stare curentă.”

Da, desigur, acest lucru pică în foarte multe contexte: “Mândru că sunt profesor.” sau “Mândru că am inventat stiloul.” și așa mai departe.

Totuși, ce au toate acesta în comun?

Efortul. Faptul de a munci și de a fi făcut ceva în prealabil situației. Cu alte cuvinte, acea situație a avut o oarecare dependență de cel care e mândru.

Foarte fain pân’ aici, nu?

Ei bine, cum ajunge cineva eligibil de-un astfel de motiv de mândrie de a fi român? Se naște, presupun… sau mai corect, a fost născut, că nici măcar aia nu a fost decizia lui.

Deci din vorbele inițiale, eu aud:

“Mândru de situația contingentă a împlinirii unui fapt independent de mine, anume că sunt român.”

Da, într-adevăr, e foarte frumos ce au făcut predecesorii acestui popor: de la cel mai vechi sistem de scriere actualmente cunoscut, până la motorul cu reacție sau bazele ciberneticii, dar cum anume decurge din acest lucru un motiv de mândrie?

Nu înțeleg fundamentul propoziției “Mândru de situația contingentă a împlinirii unui fapt independent de mine, anume că am fost născut, căpătând apartenența la aceeași nație cu niște oameni care au făcut ceva care a schimbat mai multe vieți decât am schimbat eu.”.

De asemenea nu înțeleg, oare acel om mândru, mai era mândru dacă era născut… ne-român? Sau cum vine asta?

Așa cum nu am înțeles cum anume acțiunile altora “fac de rușine” pe cineva care nu le întreprinde.

Lucrurile de acest fel bat foarte puternic în principiile logicii și cred că ele pot fi explicate doar din punct de vedere emoțional.

Totuși, sofisme, în mod obiectiv, acestei idei pot fi asociate cumva, mai mult sau mai puțin vag, cu o dorință de afirmare, dar în final, afirmarea fiecăruia depinde de acțiunile luate de acel cineva și nu de ce au făcut ceilalți.

Așa că, dacă vrei să te afirmi, caută ceea ce îți place și învață să-l faci. Nu contează că ești român, rus, grec, american sau englez. Om să fii, că de putut poți.

Iar ca toate acestea să nu fie vorbe-n vânt, uite niște site-uri pe care poți învăța ceea ce vrei și-ți place: edx.org, skillshare, coursera, khan academy, și multe altele.

Robert Valentin Bencze

Student al Facultății de Electronică din Universitatea Politehnica din București - Toboșar autodidact - Profesor de tobe - Artist marțial - Programator - Scrie versuri din clasa a șaptea - Pasionat de psihologie - Caută să-și întreacă limitele prin a-și doborî sau a-i fi doborâte ideile vechi, reclădindu-le cu argumentele nou obținute - Face parte din echipa POV21 din mai 2018 și dorește să educe lumea prin cultivarea rațiunii - Consideră că pornind de la definiții se poate ajunge la concluzii nebănuite.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

alt delir

Alt delir

  Stă pitit, m-așteaptă, de o viață, peste tot, și-mi urmărește atent
cuvântul

Cuvântul

În urna adâncă a vieții Primordial a fost cuvântul. Maestrul sfințirii de
Derulează înapoi