Reminiscența unui vis

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Eram o urmă de ambră
Ascunsă în trunchiul unui pin
Purtând un parfum de renaștere
În toate acele
Ce străpung stropii netezi
Ai infinitului alb,
Eternei ceți.
Să țip? Să mă mișc?
Imposibil.
Străbat însă cu pineala
Universul în care ar fi trebuit
Să mă nasc.
O a treia lume,
A mia pădure,
Cu două luni și trei sori,
Ca într-o grădină de hectare fără număr.
Inspiră-mi izul rece
Străbătut de un fior obscur
Și recită-mi poeme despre Început,
Să-mi înalț coroana
Spre nevăzut
Și să-mi visez așchiile vibrând
Pe același ritm cu vocea ta.

 

Disonanță, obscuritate

Mă abat din isteria trupului meu viu
Pulsul mă îmbată
Cu gândul că ultimul cer,
În care venele-mi sunt nori
Este porfiriu,
Iar sângele-mi e bleu.
Pe el să zbori, zmeule!
Să rătăcești în divinitatea boltei mele sărace
Și să-mi picuri ploaie
Pe chipul trăirii mele smerite.

Mara Muntean are 18 ani, este elevă la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Se îndepărtează de prezent și realitate prin versuri, dar observă și critică contemporanul prin proză. Se consideră o estetă, este într-o fugă continuă după absolut și după chintesența sufletului. Viitorul îi este străin, dar speră că va ajunge să aibă o meserie care să se bazeze pe exprimarea frumoasă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*