Tot şi nimic

"în De citit" "de POV21"

Tot şi nimic

Eternitatea-i efemeritate,
căci timpul atinge în tot şi pe toate;
şi timpul înseamnă schimbare, se pare
că poţi, deci, spune “tot și nimic moare”.
Iar timpu’ e vast şi le-atinge pe toate
şi-ncetul cu-ncetu’ lasă totul în spate
Iar tu nu eşti tu, căci tu nu eşti prezent,
căci prezentu-i, de fapt, trecutu’ latent,
acel infinit de mic, un moment…
Iar timp deja-ţi ia să percepi
şi încă niţel ca să şi pricepi,
deci acest moment deja e trecut
c-a durat ca prin creier să fie cernut.
Generaţii de lut trăitoare-n regret
prezentu-l vedeţi mult prea slut şi repet
că tot ce-aveţi voi este în trecut
anume-amintiri v-au schimbat prea nevrut.
Iar nimic este totul şi tot e nimic,
Dar ce avem noi când nimic este totul?
Iar prezentu-i chiar infinit de mic
şi-acesta tot nu vă este destul…
Nimicurile de altădată
ţi-s acum mai importante ca niciodată.

Existente şi inexistente:
elemente din mulţimi disjuncte,
dar inexistenţa nu-i existentă,
căci ea nu apare în existent.
A ei mulţime-i ceva disjunct
şi, deci ea devine ceva defunct,
nefiind ea existenţei intern
şi astfel totul devine etern.

 

Motto: Pornind de la definiţii se poate ajunge în locuri nebănuite.

 

 

Ouroboros

Uită-te-n sus, priveşte-n trecut,
priveşte locul de-unde ai izvorât..
Din stele creat, hidrogen fuzionat
din atomi recombinat
tu în timp eşti creat.
Căci probabilitate-i naşterea ta,
pe care-o decide numai soarta,
iar întrebarea nu-i dacă, ci când
zarul pe faţa cu tine va fi căzând.
Căci timpu’ ce schimbă le/și crează pe toate
oferă la tot şanse, fără dar şi poate,
iar tot fiind în el şi el fiind în tot
mişcă totul perpetuu şi totu’ se schimbă
şi-agitaţia termică toţi atomii-i plimbă
Iar de focu-ntăreşte-agitaţia termică,
focu-i timpul ori e a lui tehnică?
Timpu’ ce-i schimbarea cea mai temeinică
timpu-i perpetuu ca agitaţia termică
Timpul crează şi totuşi el strică
şi-agitaţia termică dă entropie
dusă-i oare-n haos toat’ materia vie?
Dar ce este mort şi ce este viu
când pe om atomul neviu îl formează?
Când tot omu’ neom se duce-n sicriu
alţi oameni, mii, sunt supuşi la geneză…
Un grup de inerţi e un grup inert;
Oare totul e viu sau tot este mort?
Iar omul neviu ajunge în humă
şi nu e scutit de-a existenţei glumă
rădăcini hrăneşte-nfipte-n al lui mormânt
ş-amintirea lui e pierdută-n vânt.

Iar o viaţă nouă-nseamnă şi moarte
fiinţele vechi şi-acum reciclate,
trăiesc-n alte fiinţe, căci eşti ce mănânci
Iar flori veştede-s acum îngrăşământ
Şi hrănesc flori noi din vechiul pământ.

Robert Valentin

Foto: Vlad Morar

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*