Mirajul copilăriei

"în Păreri și opinii/Texte" by
Timp de citit: 3 minute

Copilăria este un tărâm magic. Este universul pierdut al multor persoane. Este acea perioadă care nu îți dai seama când începe, însă știi sigur că nu vrei să se mai termine niciodată. Atunci când suntem copii vrem să creștem, crezând că viața o să fie la fel de roz, totul o să fie la fel de bine și frumos, însă atunci când suntem adulți tânjim după vârsta copilăriei. Copil poți să fi toată viața, dar anii copilăriei trec prea repede. Copilaria este acea perioadă în care poți plânge și râde în aceleași zece minute, este perioada în care te cerți și te împaci cu cineva în aceeași zi, perioada în care nu știi ce înseamnă cu adevărat durere, dezamăgire, tristețe.

Copilăria este timpul în care eroii cei mai de seamă sunt însăși parinții. Copil fiind ai o mulțime de noi întrebări, de dorințe și de mistere de deslușit. Fiind copil ești la vârsta la care te poți întâlni la orice colț de stradă cu un balaur cu șapte capete pe care trebuie să-l înfrunți pentru a o salva pe prințesă, sau pe orice altă persoană dragă inimii. La vârsta aceea fericită toți credem în Moș Crăciun sperând că o să uite de năzdrăvăniile făcute de-a lungul anului și sacul lui să fie plin de darurile mult dorite, în Iepurașul de Paște care ascunde ouăle, ciocolata și jucăriile frumos ambalate și așezate în iarba proaspătă udată de lacrimile îngerilor sub forma picăturilor de rouă punându-ne la încercare răbarea atunci când le căutam, în Zâna Măseluță, așteptând cu nerăbdare să ne cadă dințișorii pentru a primi recompese în schimbul lor, în prinți sau prințese, zâne sau vrăjitori, iar, cel mai important credem în noi. Atunci când maturitate ne bate la ușă începem să nu mai avem aceeași încredere în propria persoană și, din păcate curajul cu care altădată înfruntam balaurii se spulberă lăsând locul nesiguranței și fricii. Pe măsură ce creștem începem să nu mai dormim din cauza grijilor și a problemelor și nu, ca altădată, din frica că Bau-Bau o să iasă de sub pat. Copilaria ne învață să trăim totul la maxim, să ne bucurăm de orice mică minune a vieții, să ne arătăm sentimentele, să iubim pur, pe când maturitatea ne i-a toate aceste daruri. În copilărie singura grijă o avem atunci când nu o găsim pe mama, sau ursulețul fără de care nu putem dormi, sau că tata e prea obosit să ne citească povestea înainte de culcare. Cine zice ca eroii nu există înseamnă că nu a avut o copilărie prea fericită, înseamnă că nu a știut să fie copil. Copilăria mea a fost condusă de sigurul erou în care încă mai cred, numit „tata” și apărată de persoana pentru care l-aș implora pe Dumnezeu să o lase veșnic pe pământ ,, mama”. La vârsta cea fericită poți zbura alături de păsările cerului, poți conduce lumea, poți schimba legi, poți să aduci zâmbete pe buzele celor din jur fără prea mare efort. Tot în copilărie pășim pentru prima dată în lumea colorată și magică a școlii în rolul de mici învățăcei și ne alegem pentru prima dată meseria cu care vrem să debutăm în viață, fie de cofetar imaginându-ne că o să stăm și degustăm prajiturile pe care, firește, le gătește ori mama, ori bunica, sau poate astronaut, sau poate medic, sau profesoară, sau multe alte meserii care par foarte ușoare la acea vârstă.
Fericiți sunt cei care încă visează la vârsta cea dintâi, cei care și-au păstrat ideile și gândurile frumoase, cei pe care teama nu îi face să renunțe la copilul din sufletul lor.
“Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți de când e lumea și pământul..” – Ion Creanga

Frunză Alexandra Paula

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*