Interviu Lucía Alejandra Dilloo: viața în Parlamentul European al Tinerilor(EYP)

"în Texte" by

ALucía Alejandra Dilloo – originară din Argentina, a copilărit în Germania, adolescența și-a petrecut-o în Valencia în prezent studiază la universitate în Viena. Este o tipă foarte faină pe care am întâlnit-o la regională în toamna lui 2017 şi cu care am povestit în aşteptarea înfrigurată a trenului despre orice, absolut orice (căci aşa se nasc momentele cu adevărat importante). Studentă la Jurnalism, membră convinsă EYP şi o legendă pentru organizaţie (deşi ea nu recunoaşte, o facem noi). Călătoreşte. Enorm. Şi îşi doreşte cu ardoare să schimbe lumea, dacă nu pe toată, măcar pe cea din jurul ei. Desigur, nouă ne-a schimbat lumea prin ceea ce este ea. Vă puteţi întreba ce înseamnă EYP, ei bine, European Youth Parliament este un forum unde tinerii îşi pot exprima părerile, fără nicio conotaţie politică şi fără să se apeleze la interpretarea de rol, încurajând implicarea în problemele politice curente şi în procesul democratic, practicând o gândire independentă şi europeană. Organizația funcționează sub patronajul onorific al dl. Martin Schulz, Presedinte al Parlamentului European și al dl. Torbjorn Jagland, secretar general al Consiliului Europei.

Î:  Bună, dragă Lucia, cum a început aventura ta în EYP?

R: Ştii cum ajung oamenii acolo, regională, naţională dar, da, pentru mine a fost complet diferit. În aprilie 2016 eram la universitate în Viena, căutând zboruri, simţind nevoia că trebuie să plec undeva. Am văzut că sunt zboruri în Georgia, pariasem că niciunul din prietenii mei nu a mai fost în Georgia, aşa că am decis să merg. O săptămână mai târziu eram acolo. Din coincidenţă, am întâlnit un tip mai învârstă care mi-a propus să mergem la munte. Iar ziua următoare ne-am şi dus. Îmi zisese că sunt “foarte internaţională” şi că ar trebui să intru în organizaţia asta din care face parte. Părea înspăimântător, mă uitam la poze pe Facebook, toţi îmbrăcaţi la costum, totul era foarte elegant. Şi mi-am zis: “Vreau să fac parte din asta!”. Dar eram prea timidă să fac asta, nu aveam idee despre politică, engleza mea nu era aşa bună, totul părea mult prea serios pentru mine. Aşa că oscilam între a o face şi a nu o face. Dar el tot insista; “Tu eşti genul de persoană care poate face pe oricine să se simtă acasă, deşi ei nu sunt acolo, în ţara lor natală.” deci da, aşa am ajuns eu în EYP. Prima mea sesiune a fost în Belgrad, în 2016, un forum internaţional, “Organisation for Cooperation and Security in Europe”, pe scurt OSCE. Prima mea sesiune, şi era una mare. Eram singura persoană care nu a mai fost la o regională sau naţională până atunci, deci nu aveam nicio idee despre ce se întâmpla.

Î: Sună foarte dulce, şi ce ai învăţat prin EYP?

R: Dincolo de aptitudinile pe care le dobândeşti din diferitele poziţii… ei bine, ca şi chairperson am învăţat cum să conduc un grup de oameni, iar când am fost jurnalist am învăţat toată ‘’tehnicalitatea’’ folosirii camerei, folosirii softwarelui pentru editat, dar asta e şi parte din studiile mele la universitate. Deci da, am învăţat o tonă de aptitudini care erau ‘’partea mai practică’’ a ceea ce studiam teoretic la universitate. Studiez ştiinţa comunicării, deci am avut parte de atâta teorie la universitate pe când eu învăţam aici cum să iau un interviu, cum să folosesc camera, să scriu articole cum trebuie, să fac un orar. În consecinţă, cu cât mai mult EYP făceam, cu atât mai mult învăţam un lucru: nu face multe lucruri deodată, ci fă un singur lucru şi fă-l bine. De asemenea, trebuie să laud şi trainerii pe care îi am, ca şi chairperson ai ca traineri vicepreşedinţi care sunt foarte experimentaţi. Nu te învaţă doar cum să te descurci cu oamenii, sau cum să rezolvi problemele venind cu soluţii practice, ei te învaţă şi psihologia din spatele dinamicii grupurilor, şi psihologia diferitor oameni, lucruri care m-au ajutat să vorbesc cu oamenii din mediu meu înconjurător “normal”.  Adică, ai ocazia să vezi în spatele acţiunilor, a intenţiilor, psihologia din spate este extrem de interesantă. Trainerii din EYP sunt extrem de buni, am fost şi eu trainer, dar pentru o chestie mai tehnică, în Azerbaijan, eram un media trainer, dar a fost atât de interesant să învăţ cum să dai mai departe ‘’înţelepciune’’. Înţelepciunea nu ar trebui să fie statică, ar trebui să fie dată mai departe tot timpul. Iar EYP este o platformă atât de bună pentru a da mai departe ceea ce ştii, pentru a împărtăşi valori, pentru a împărtăşi înţelepciune. E ca o platformă, nu e ceva static, oamenii mai experimentaţi mereu schimbă generaţiile, de exemplu, delegaţii de acum doi ani editează acum, sau sunt lideri de grup acum. Trebuie să ai mereu în vedere acest aspect, nu înveţi un lucru, ci doar continui să îl perfecţionezi, şi să perfecţionezi oameni. În final, unul dintre aspecte este că înveţi să interacţionezi cu oamenii care sunt cu mult peste tine, adică, când editam în Rusia, întâlnisem un tip care era ceva de genul, ministru al unei republici în Rusia. E atât de interesant să vezi cât de departe poţi să mergi, că nu eşti atât de departe de oamenii care iau deciziile, poţi vorbi cu ei, dar trebuie să înveţi cum să îţi comunici ideile tipului acesta de oameni.

Î: Cum poţi să te descurci cu totul, cu EYP, cu univesitatea?

R: După cum am spus, ce am învăţat la EYP merge foarte bine cu ce învăţ la universitate.  Deci, în marea majoritate a timpului sunt gen: “Bunăă, domnule profesor, pot să fiu jurnalist la o conferinţă super importantă şi, gen, să plec acolo? E ceea ce studiăm noi oricum, deci e oarecum bine, nu?”. Aşa am făcut anul trecut, de exemplu pentru o sesiune în Albania unde am fost jurnalist, acolo am făcut un mockumentar, iar pe atunci aveam un curs despre asta. Cât pentru managerierea timpului, ei bine, chestia e că în Viena nu prea trebuie să fiu prezentă la cursuri, fiind destul de des posibil pentru mine să merg la o sesiune mai scurtă (4-5 zile) şi să pierd un curs. Dar nu pot pierde acelaşi curs de prea multe ori, aşa că trebuie să reprogramez. Am refuzat aşa de multe sesiuni, în aproximativ 10 ţări, pe care le cam regret, dar cum am spus: trebuie să te concentrezi să faci un singur lucru, dar să îl faci foarte bine, păsându-ţi de el, muncind din greu pentru el şi ştiind că îţi poţi investi timpul în el, căci de atâtea ori am început ceva şi nu am fost fericită de rezultat, neavând timp să îmi pun toată inima îl lucrul respectiv. Am fost la un forum internaţional în Germania, ca delegat, în august, şi trebuia să îmi scriu licenţa ,dar nu am făcut-o, timp de câteva luni. Văzusem că deadline-ul este în 5 zile, deci, ajunsesem la forum, care a ţinut cam 9 zile, m-am scuzat chairpersonului meu că trebuie să îmi scriu lucrarea de licenţă şi am rugat-o să mă lase să pierd din munca de comitet. Toată lumea, de la chairperson la organizatori, era extrem de furioasă pe mine, literalmente toţi mă apostrofau: “Cum poţi să fii la EYP şi să îţi scrii lucrarea de licenţă?” Ei bine, în final mi-am trecut lucrarea de licenţă cu o notă destul de bună, adică un 5, nu e aşa de rău, dar da, putea fi mai bine. Şi cam stricasem sesiunea, deci, amândouă lucrurile au fost făcute, dar nu bine. În fine, motivul pentru care am stat la sesiune şi nu am dat bir cu fugiţii era pentru că dragul meu prieten era acolo, Nikita Sokolov, un tip rus, ei bine, el a murit în decembrie, după ce am călătorit toată vara împreună. Gen, câteva săptămâni prin câteva ţări. L-am întâlnit în Belgrad, la prima mea sesiune. Am mers în Rusia să îl vizitez, el a venit să mă viziteze în Viena şi în Germania, am călătorit împreună în Cehoslovacia pentru aniversarea EYP, am fost deasemenea în Slovacia şi în Polonia. Deci, am călătorit toată vara împreună şi rămas bunul nostru ar fi fost la sesiunea din Germania. Nu ştiam că va muri în decembrie, în final sunt foarte fericită că am dat peste cap ambele lucruri, dar am putut fi cu prietenul meu. Că am putut avea încă ceva timp cu el, pentru că, da, ar trebui să optezi pentru lucrurile care îţi plac, fără să pui la socoteală timpul pe care îl ai, când te bucuri de acel lucru, şi mai presus, când te bucuri de oamenii din jurul tău, ar trebui să pui lucrul respectiv peste universitate şi derivatele. Ştii, univesitatea o poţi face tot timpul, poţi s-o dai în bară cu aceste cursurile, dar timpul pe care îl petreci cu prietenii tăi este limitat şi ar trebui să profiţi din plin de timpul pe care îl ai cu ei, deci da, universitatea vine pe al doilea loc pentru mine.

Î: Sunt sigură că ai întâlnit foarte mulţi tineri din diferite culturi, ce te-a impresionat cel mai mult la ei?

R: Din punct de vedere cultural, ce m-a impresionat cel mai mult la tinerii din străinătate e că în Kazahstan am avut parte de cea mai estică sesiune care a fost vreodată în EYP. Gen 2000km est de la Moscova, doar ca s-o pun în perspectivă. Iar aceşti oameni din Kazahstan, ei bine, engleza lor nu este foarte bună şi sunt oameni destul de speciali, căci nu sunt ruşi get-beget ci ‘’quatarieni’’, o etnie turcă. Ce m-a impresionat este că deşi engleza lor nu era bună erau cei mai interesaţi oameni în EYP pe care i-am întâlnit până acum. Uneori mergi în diferite ţări şi delegaţii sunt foarte confuzi, gen ‘’Ce e asta?’’, ‘’De ce sunt aici?’’, ‘’Asta nu are sens.’’ iar ei chiar încercau să vorbească cu mine, într-o engleză foarte, foarte stricată, şi îmi trimiteau mesaje la luni după sesiune. Nu au chiar o conexiune cu Uniunea Europeană, gen deloc. Rusia nu e în UE, iar ei au un statut special pentru că nu sunt chiar ruşi. A fost super interesant. O fată de acolo (Elvina Nazifova), care e de fapt din Uzbekistan, fiind voluntară în Kazahstan mă făcuse să îmi dau seama că există o bază de voluntari uriaşă în Kazahstan, nu doar din cauza Academiei de Diplomaţie Tânără din Kazan, care a organizat sesiunea, dar toată lumea de acolo este implicată în voluntariat. E incredibil cum călătoresc în atâtea ţări, de exemplu am o prietenă care tocmai a fost în Coreea de Sud, a mai fost în Turkmenistan, în Dubai, peste tot. Doar pentru a fi voluntară. E extrem de interesant. Deoarece ei vin, şi trebuie să o zic, dintr-o ţară foarte conservativă, aripa dreaptă gen, unde oamenilor li se spune că EU e naşpa şi că ţările din afară atrag pericol. Iar ei sunt tinerii care ies afară din ţară, construiesc relaţii cu oamenii din străinătate, şi valorifică extrem de mult oportunitatea care vine din EYP. Eram într-un oraş industrial oribil din Rusia, Naberezhnye Chelny, iar oamenii care vin din asemenea locuri apreciază mult mai mult libertatea de a face ceva, de a da formă propriei comunităţi. Delegaţii din alte ţări nu sunt la fel de păsători asupra acestei oportunităţi. O altă persoană care m-a impresionat avea 15 ani când am cunoscut-o, iar a fi parte din EYP la o vârstă atât de fragedă e absolut nebunesc, ei îi plăcea atât de mult iar eu nu puteam să mă gândesc decât la faptul că fata asta nu ar trebui să fie aici, e atât de tânără şi nu cred că înţelege ceva. A sfârşit prin a călători singură în Azerbaijan, în Georgia, am întâlnit-o în Cehoslovacia. Tipa e impresionantă, apreciind toate şansele pe care le are la o vârstă atât de mică. Iar ăsta e un lucru foarte important.

Î: Cu toate acestea fiind spuse despre tineri, ce apreciezi cel mai mult la tinerii români pe care i-ai întâlnit?

R: Eram singura persoană străină în sesiunea din România, în consecinţă toată lumea era extrem de interesată să vorbească cu mine şi să afle care sunt diferenţele culturale. Toţi delegaţii români erau incredibil de emoţionaţi, ‘’Vreau şi eu să merg la o sesiune în străinătate!, etc’’, ca tine de altfel. Eu i-am încurajat să o facă, dar mi-au explicat că au nevoie de permisiune să plece din ţară printr-un aeroport, invocând probleme cu părinţii şi şcoala. Le-am spus să o facă oricum, “…obţine permisiunea aia şi fă-o!”. Ei bine, nu am văzut încă delegaţi români în străinătate, dar după naţională sunt destul de sigură că tu o să o faci. O altă chestie, care e mai mult despre oficiali şi nu delegaţi, oficialii sesiunii din Transilvania au fost foarte implicaţi în a-şi crea propriile platforme, în a socializa cu alte persoane şi a-şi face propriile proiecte. Am auzit că există “Interact”, unde head-organiserul sesiunii şi ceilalţi chairi sunt implicaţi. Iar eu nu sunt aşa, nu fac prea multe de fapt, iar ei încearcă să facă tot ce pot. Iar în Albania, am întâlnit un oficial român, care a creat propriul lui Tedx. Iar tipul ăsta este mult mai tânăr decât mine. Ce m-a mai impresionat a fost şi ospitalitatea voastră, fiindcă trebuia să plec în Cluj ziua următoare, nu direct la aeroport, eram destul de panicată că sesiunea era gata şi nu prea ştiam ce să fac. În gară, toată lumea cânta împreună, mai ales la chitară, iar fiecare cântec românesc cântat mi-a fost explicat, voiau să fiu parte din cultura lor, să le înţeleg valorile şi absolut tot. M-au ajutat să îmi iau bilete şi cum am ajuns în Cluj toată lumea m-a asaltat cu mesaje. De asemenea, delegaţia din Satu Mare, voi aţi fost incredibili, ospitalitatea voastră nu e ceva ce văd în foarte multe ţări.

î: Cum crezi că EYP influenţează lumea?

R: Organizaţia în sine nu influenţează lumea, dar oamenii o fac. Deci, după cum o văd eu, suntem noi, care influenţăm lumea, mai ales în viitor. Dacă devenim politicieni sau lideri, noi suntem un grup foarte bine educat. Mergem să studiem dreptul sau economia şi toate lucrurile de genul ăsta. În final, noi suntem ‘’formatorii’’, noi suntem cei care avem curajul să ne ridicăm şi să vorbim şi doar oamenii care se ridică şi vorbesc sunt cei auziţi. Deci, doar dacă transmiţi ideile tale eşti apreciat, şi recunoscut de către politicieni. Asta e chestia. Noi suntem cei care facem politică, dar o persoană tăcută nu poate face politică, trebuie să vorbim şi EYP ne învaţă asta. Iar aspectul comunicării culturale este unul uriaş, ştii, de exemplu, lupta dintre Ucraina şi Rusia, Azerbaijan şi Armenia şi Ţările balcanice. A fost un război între Ţările balcanice în anii ‘90, un război care a durat un an între Armenia şi Azerbaijan, iar oamenii ăştia, sunt tineri şi nu simt că sunt reprezentanţii orientărilor politice ale ţării, ei se percep ca individuali care pot să se distreze unul cu altul, care pot să muncească unul cu altul. De exemplu, când eram editor în Georgia, care e chiar lângă Armenia şi Azerbaijan, deci oficialii echipei media erau din ambele ţări şi au făcut proiecte împreună, dându-şi seama că nu are sens să se certe, putem lucra împreună, nefiind responsabili pentru ce au făcut părinţii noştri. Suntem o organizaţie bine ştiută de alte organizaţii mari ca Parlamentul European, şi de exemplu Comisia Europeană, preşedintele comisiei Europene (Jean-Claude Junker) vorbea despre EYP, la fel Martin Schulz. Cam acum două săptămâni sau o săptămână am fost numiţi ca o organizaţie exemplu a tinerilor de către Naţiunile Unite în Elveţia. Chestia asta e importantă deoarece primim publicitate şi creştem ca organizaţie, primind cooperare pentru rezoluţiile noastre.

Î: Cum te descurci cu PED-ul? Putem vorbi despre PED din moment ce participi la atâtea sesiuni?

R: Desigur, deobicei am depresia post-eyp, dar atunci pur şi simplu plec în alte sesiuni. Chestia e că mereu îţi poţi întâlnii prietenii în străinătate, mai ales când ai 18 ani şi poţi călători de unul singur. Deci, de multe ori am fost găzduită de oameni din străinătate pe care i-am întâlnit la alte sesiuni. Dacă eşti mereu înconjurat de EYP-eri merge. Ştii jocul “He-Ha-Ho”? Da, probabil că îl ştii. De exemplu am făcut un ‘’drinking game’’ din el acum două zile. Am schimbat ‘’He-Ha-Ho’’ cu versiunea spaniolă a sintagmei ‘’a bea pe străzi’’. Mereu poţi folosi elemente din EYP în viaţa ta de zi cu zi şi să te bucuri de asta. Mereu dai de oameni din EYP, două persoane din Valencia de aici care sunt şi în Erasmus au fost la EYP.  Deci, dacă nu poţi merge la EYP, adu EYP la tine. Mereu poţi să le trimiţi mesaje oamenilor din EYP, sau scrisori, sau să ţineţi legătura, chiar dacă nu mai sunteţi într-o sesiune. E foarte drăguţ.

Î: Ce doreşti să faci pe termen lung?

R: Ei bine, terminarea universităţii este foarte departe, mai am un master de făcut. Iar masterul plănuiesc să îl fac pe tema relaţiilor internaţionale. Dar după asta, în mod sigur doresc să emigrez în Europa de Est sau Eurasia, mă gândesc de fapt la Georgia sau în Balcani. Vreau să am un impact şi să lucrez pentru organizaţii europene, chiar şi la o ambasadă ar fi bine. Ăstea sunt genurile de lucruri pe care vreau să le fac; politică dar şi să fiu aproape de oamenii pe care vreau să îi ajut, deci Europa de Est este aria în care mă focusez. Iar pentru că studiez filmul, visul meu cel mare este să fac un documentar. Sper că o să obţin un job ca documentarist şi să îmi câştig banii din asta, dar ştiu că e foarte dificil, fiind un job creativ, ştii cum merge treaba cu joburile creative… nu primeşti bani sau orice altceva. Sunt prea mulţi oameni care vor să o facă. Sau poate un reporter, să fac ceva cu comunicarea şi arta şi politica. Să combin arta cu politica – exact, asta vreau să fac! Un lucru pe care mi l-a spus profesorul meu universitar: ‘’Dintre toţi aceşti fashion bloggers, tu vei fi corespondentul lumii.” Şi să fiu sinceră, chiar văd asta împlinindu-se.

Î: Care este sfatul tău pentru tinerii care vor să călătorească, schimbând puţin câte puţin lumea?

R: În mod clar să aibă o perspectivă europeană. Să călătorească enorm de mult, în orice mod, de la autostop la lucruri complet spontane, să fie deschişi la toate tipurile de oameni care există! În felul ăsta ajungi să ai cele mai nebuneşti aventuri. Oricum, doar prin a vorbi cu oamenii poţi face politică, poţi împărtăşi viziunile tale cu oameni necunoscuţi. Deci ieşi din casă, călătoreşte şi asigură-te că vezi foarte multe perspective diferite de la oameni şi o parte mare din lume! Pentru că avem un timp foarte limitat pe pământ, deci trebuie să vezi cât de mult poţi din el. De exemplu, sniperul lituanian, pot spune că e prietena mea, o fată care lucrează pentru NASA, ambasadorul Yemenului din Austria – oameni care îmi sunt cunoştinţe. Întâlneşti acest gen de oameni foarte ciudaţi, sau fermieri, oameni care deţin podgorii, oameni de la ministere – îi întâlneşti doar dacă ieşi în lume, dacă vorbeşti cu oamenii. Dacă ai o problemă despre care doreşti să vorbeşti, în special dacă eşti jurnalist, vorbeşti cu oamenii, îţi creezi conexiuni. Să o faci prin metode neconvenţionale sau care te-ar speria, doar fii deschis şi nu-ţi fie frică! Oamenii sunt buni, peste tot.

 

Iulia-Ioana Radu

Lasă un răspuns