Visul – magia din fiecare noapte

"în Texte/Păreri și opinii" by
Timp de citit: 4 minute

“A visa-cea mai bună calitate a unei ființe”

Toţi avem în adâncul sufletului nostru, o poveste pe care, noaptea, înainte de a adormi o rescriem, o perfecționăm, un basm pe care nu ni-l putem citi singuri. Avem nevoie de cineva care, cu mirare şi încântare, să ni-l citească şi să ni-l povestească. Visul este totodată și cea mai magică și perfectă calitate cu care am putut fi înzestrați, noi, oamenii și îndeosebi inimile brăzdate de iubire.
Lumea mea e una diferită. E una magică. Cerul este făcut din speranță, pământul din bunătate, oamenii inspiră și expiră bucurie, florile mereu înfloresc aducând veștile bune, iar fluturii aduc zâmbete. Binele învinge mereu răul la fel ca în basmele copilăriei. Un suflet este ținut în viață doar visănd. Nemurirea sufletului e mereu o consolare, însă nu trebuie să abuzăm de ea, trebuie să încercăm să îl ținem treaz atât cât putem, prin vise, visuri și dorințe.
Visele nu se risipesc, dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi. Precum talentul de a picta nu se învață în școli, ci se naște odată cu tine, la fel este și arta de a visa. Visul ne înalță la ceruri, dar ne și coboară în adăncuri, ne învață să fim mai buni, mai înțelepți. Într-o lume atât de agitată îmi găsesc liniștea visând, îmi place să cred că respir vise, mănânc vise, beau vise, tramspir vise, fumez vise, chiar și realitatea mea părea a fi un vis. Fiecare om, la un moment dat ar trebui să se așeze și să își creeze în lumea viselor locul lui de liniște, privind cum cad frunzele rugimite spulberând dezamăgirile și alungând tristețea. Lumea viselor mele se desfășoară pe un câmp cu flori care mai de care mai parfumate şi colorate, atunci când îi dau frâu liber gândului și trupului alergând pe pajiștea verde iarba mă gâdilă în talpă, copacii îmi zâmbeasc când trec pe sub ei, iar razele soarelui mă mângâie cu fiori de fericire constantă. Acolo îl găsesc și pe el. El este personajul pozitiv din visele mele, eroul meu, cel care îmi dă aripi să pot zbura spre cerul speranței, cel care mă călăuzește, cel care îmi citește, povestește și conturează fericirea viselor. Împreună pictăm lumea pe care aș vrea să o trăiesc atunci când deschid ochii, când sunt silită să îmi părăsesc lumea mea perfectă, magică aș putea spune, atunci când sunt obligată să înfrunt viața deseori mult prea dură, dar consolarea cea mai mare vine, din nou, din partea lui și a visului, în orice clipă mă pot întoarce la el, la lumea mea, la visul meu. Viața are două parți, realitatea stranie, aberantă, amară și visul dulce, însă, atunci când apare el, le face să se întâlnească într-un dans magnific al eternității.
Uneori în vise se respiră greu, în schimb, sunt veșnice, eu mereu le voi respira, chiar dacă e tot mai greu, această stare mă ajută să rămân aceeași eu însoțită de același el. De obicei, oamenii se avântă pe aripile viselor, la fel cum sângele se avântă prin vene în veșnica căutare a inimii. Sunt așa dependentă de lumea mea, încât dacă cineva mi-ar zice că pentru a mai putea rămâne în ea trebuie să mor, mi-aș da ultima sulfare pe vocea lui melodioasă și blândă. Atunci când crăiasa iernii se instalează în inimă lăsând viforul să domine, magia viselor ne dă puterea să fim nebunii care fac rai din tot ce au, începem să schiem bucurându-ne de puritatea albului ce predomină peste tot. Visul este primăvara ivită de după iarnă. Vine să vindece rănile pricinuite de frigul lipsit de afecțiune al realității.Cănd în inimă se stârnește acea căldură toate imperfecțiunile dispar, chiar și imperfecțiunile lui devin un nimic, chiar mai puțin decât nimic, iar pactul cu sinele este ușor de semnat. Vocea tristeții amutește, trezindu-se cea a speranței și a iubirii. Mai apoi, când visul se estompează, pactul secret pare o nebunie, dar chiar și așa, e o nebunie născută din credința mea, a lui, în a noastră frumoasa lume, adică în posibilitatea existenței imposibilului, a visului și a iubirii adevărate. Atunci când dorul de el îmi năucește mintea și îmi umple inima închid ochii, dorindu-mi să visez, dorindu-mi să îl găsesc în același loc, lângă râulețul cu apă cristalină.
,,În definitiv, ce e visul decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, visul și iubirea veştejesc, îşi pierd frăgezimea, vraja lor devine ceva obişnuit, de toate zilele.” Aripile visului neavând aceeași putere, dar el ținându-mă de mână la fel de strâns ca prima data, șoptindu-mi că visul nu s-a terminat, ci începem un nou capitol, o nouă provocare, un nou început. Așadar, visați, visați și iar visați oameni buni, visul e dorința cea mai de seamă chiar și a sufletului unui muribund, deci a visa este cel mai mare talent, cea mai mare calitate pe care am putut-o dobândi chiar din prima clipă, de la prima suflare, de atunci când am primit harul vieții.

Frunză Alexandra Paula

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*