Altfel…și totuși Alice – Lisa Genova

"în Cărți & Filme/Poezie și literatură" by

Cutremurător de realist… și totuși minunat! 

Ți-ai imaginat vreodată ce se ascunde în spatele înfățișării, aparent fericite și lipsite de griji,  a unei persoane suferinde de demență? Ai reușit să empatizezi  cu stările, gândurile, și nu în ultimul rând, cu acțiunile acelor indivizi a căror soartă a fost crunt pecetluită de însemnele bolii Alzheimer? Și în cele din urmă, ai răzbit să ajungi cu gândul și la sentimentele resimțite de către apropiații, respectiv familiile acestora?

Deși în societatea actuală tendința generală de a ignora întrebările anterioare reprezintă un obicei alarmant de frecvent, ce relevă egoismul rasei umane – desigur, excepțiile întăresc regula – din motivul că „mie nu mi se poate întâmpla așa ceva” sau „ de ce m-ar interesa? – foarte întemeiate, n-am ce reproșa. Însă, consecințele gândurilor din prezent pot fi devastatoare pe viitor, așadar un mic  exercițiu de imaginație nu strică niciodată. Oricât de intuitivi am fi, nu vom reuși să anticipăm toate evenimente zilei de mâine;  prin urmare, cele aflate la ani de zile distanță sunt automat excluse din discuție.

Ca și ajutor, azi voi aborda romanul Lisei Genova „Altfel… și totuși Alice”, al cărui subiect în mod succint, se rezumă la lupta protagonistei, Alice Howland, în vârstă de cincizeci de ani, cu  ireversibila boală Alzheimer, survenită mult mai devreme decât ar fi media normală –  adică șaizeci, șaizeci și cinci de ani. Cariera strălucită din domeniul psiholingvisticii, plus numeroasele descoperiri  revoluționare pe care le-a efectuat de-a lungul timpului și care i-au adus un renume însemnat la nivel internațional, se află sub pericolul catastrofal de a fi strivite sub greutatea monstrului numit „Alzheimer”, ce riscă să dărâme într-un mod brutal și definitiv absolut totul, lăsând în urmă exclusiv ruinele trecutului ei glorios; închipuiți-vă numai cum un om ambițios, determinat, competitiv, decade treptat până la stadiul final de așa-zisă „legumă”. Este deosebit de greu, din punct de vedere emoțional, să urmărești îndeaproape acest proces, iar felul în care îl creionează Lisa Genova, cu multă măiestrie și atenție la cele mai mici detalii,  este de-a dreptul ucigător. Cartea aceasta reprezintă o provocare pentru cititor, fără nici cea mai mică îndoială.

Tu ai accepta-o?

Chiar și atunci, cu mai mult de un an în urmă, existau în mintea ei, nu departe de urechi, neuroni sufocați până la moarte, prea tăcuți pentru ca ea să-i audă. Unii ar spune că lucrurile o apucaseră pe o cale greșită, tocmai fiindcă neuronii înșiși inițiaseră evenimentele care au dus la propria lor pierzanie. Fie că au fost crimă celulară sau sinucidere celulară, neuronii nu au putut-o avertiza, înainte de a muri, cu privire la ceea ce i se întâmpla.

Complexitatea faptelor devine copleșitoare, în momentul în care se izbutește traversarea punții ce face legătura între monstruasa aparență și fragila esență a lucrurilor, iar romanul citat nu se abate de la această  regulă.

Evoluția maladiei este surprinsă treptat, pe parcursul a doi ani din viața lui Alice, începând cu „minorele” incidente cărora femeia nu le acordă importanță pentru o perioadă relativ îndelungată de vreme, și până la simptomele alarmante ce o ghidează, într-un final, spre consultarea unui medic neurolog.

Toată lumea uită astfel de lucruri, mai ales pe măsură ce îmbătrânește. Dacă mai adaugi și menopauza, și faptul că mereu făcea trei lucruri deodată și se gândea la vreo douăsprezece, aceste pierderi de memorie deveneau imediat minore, normale, inofensive, ba chiar de așteptat. Toată lumea este stresată. Toată lumea obosește. Toată lumea uită lucruri.

Pe lângă progresul bolii Alzheimer cu debut precoce, un alt aspect important îl are și relaționarea protagonistei cu membrii familiei, respectiv soțul ei John și cei trei copii adulți; cauzele bolii nu sunt întru totul cunoscute de către medici și oameni de știință, însă în situația lui Alice se poate vorbi de o „moștenire genetică” cu  șanse de 50% de a se dezvolta, la un moment dat, și la urmașii ei.  Rămâne de văzut cum vor primi copiii ei vestea.

De ce merită să lecturezi „Altfel… și totuși Alice”? În primul rând, oferă o perspectivă foarte dezvoltată asupra demenței Alzheimer, inclusiv a modului în care afectează psihicul bolnavului. Scrierea este ușor de citit, nefiind foarte complexă în același timp, cu toate că pe alocuri, informează cititorul cu privire la aspectele medicale și genetice ale bolii. Pe urmă, latura psihologică a romanului ce analizează foarte detaliat relațiile interpersonale, accentuate în special cele din mediul familial, atât înainte cât și după ce membrii  sunt înștiințați de diagnosticul lui Alice.

– Mi-e dor de mine.

– Și mie mi-e dor de tine, Ali, atât de mult…

– Nu m-am gândit niciodată că o să ajung așa.

– Știu.

Nu exagerez deloc atestând faptul că acest roman,  atât de „inocent” în primă instanță, va reuși a contura, ulterior tiparul nemiloasei realități pe care o trăiesc debilii mintali, fiind marginalizați de societate, pe principiul incapacității lor asupra propriei persoane.

Și într-un final, „Altfel…și totuși Alice” va ajunge  să  jongleze  într-o manieră oarecum perfidă, însă în același timp incredibil de plăcută cu emoțiile cititorului, trezind odată cu sine, un amalgam cu totul neașteptat de stări;  pe scurt, cartea aceasta poate schimba complet percepția cuiva asupra multor aspecte legate de viață, respectul față de semeni și nu în ultimul rând ce înseamnă iubirea adevărată, cum s-a întâmplat și în cazul meu.

 

Diana Fiscutean

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*