M-am săturat să mă tem!

"în De citit" "de POV21"

Și a fost un efort colosal să ajung la nivelul la care să îmi depășesc limitele. Frica este, datorită naturii societății, cel mai desîntâlnit sentiment cu care ne confruntăm. În cea mai mare parte, nu simțim fericire, încredere sau liniște, ci frică – o frică instalată în sufletul și trupul tău, o frică stăpânitoare, care reușește de cele mai multe ori să te biruiască, să câștige în fața ta și a puterilor tale. Am întâlnit peste tot oameni care au renunțat la visele lor, pentru că s-au temut de ce va spune lumea despre ei; și este extrem de trist că așa ceva încă se întâmplă în secolul XXI.

În general nu ne este ușor să spunem ceea ce simțim, ceea ce gândim sau ceea ce ne macină, cel mai adesea, din lipsa de stimă de sine și auto-apreciere. Din păcate, acest sentiment depinde, de cele mai multe ori, de persoanele cu care interacționezi și de încrederea pe care ți-o inspiră. Așadar, frica este provocată de oamenii care nu se cred în tine, atât spiritual cât și propriu-zis, se încred cu problemele lor, de cei care nu vor să excelezi, de cei care invidiază și pizmuiesc dacă ești cu un pas în fața lor, însă râd, eventual, atunci când ești mai jos.

În ceea ce mă privește am avut și eu momente în care m-am lăsat influențată de ceea ce spuneau ceilalți, consumându-mă inutil pentru criticile negative, așa că, fără să vreau, am ajuns să fac pe placul altora, să fiu un roboțel teleghidat care și-a cedat caracterul din comoditate și slăbiciune, realizând puțin mai târziu că este una dintre cele mai mari greșeli ale vieții mele; însă am continuat să o fac, fiind conștientă de greșeală – lucru pe care îl regret acum.

În general, din cauza persoanelor “apropiate”, care reușesc să ne taie aripile, nu mai avem încredere în noi înșine. Ne este frică să ne apropiem de oameni, ne este frică să nu îi deranjăm, prin ceea ce facem sau spunem, ne temem să le spunem adevărul, căci știm că reacțiile le sunt violente, și nimeni nu vrea violență. Ne închidem în noi înșine și trăim cu teama de a interacționa cu ceilalți și de a spune ceea ce avem pe suflet ca măsură de precauție, pentru că ne este stimulat instinctul de supraviețuire.Ulterior, am realizat că mereu o să avem nevoie de un imbold ca să devenim puternici, ca să realizăm că fiecare din noi poate face multe, cu sau fără susținerea celor din jur. Este greu să te detașezi de nevoia de confirmare externă, dar este absolut critic să o faci, pentru că doar TU știi ce vrei cu adevărat!

Sfatul meu este să crezi în tine, să crezi în propriile tale forțe, să înveți să te pui pe primul loc, fără să te înjosești.Tu doar oferă-ți un răgaz în care să poți realiza că tu ești cineva, și tu ai dreptul la opinie, ai dreptul să vorbești și nimeni nu o să îți poată lua asta. Realizează că ești un personaj unic în viața oricui te întâlnește. Învață să te pui pe primul loc. Nimeni nu are dreptul să îți dicteze cum trebuie să fii, sau ce trebuie să faci. Ascultă-ți inima și nu îți fie frică să te eliberezi de grija lipsei de încredere în forțele proprii, căci doar așa poți evolua!

Simionca Teodora Maria - elevă la Colegiul Național Liviu Rebreanu. -Face parte din Ansamblu Folcloric "Balada" -Pasionată de citit -Și-a descoperit de curând pasiunea de a scrie și își dorește să se perfecționeze cât mai mult

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*