Privesc cerul…
Se închide cu-ncetinitorul,
Norii negrii apar ușor
În drumul lor, spulberă speranța-n zbor.

Și ceru-ncepe a plânge cu lacrimi amare
Iar în tristețea lui, spală sufletele murdare.
Se aud tunete zdravene
Ce-ngheață sângele-n vene…
Și prevestesc furtuna tumultoasă ce-are să înceapă,
Iar fulgerele parcă luminează lumea toată.
Vântul și el își face simțită prezența
Căci în lipsa lui nimeni nu-i simte absența.

Liniște și pace, e tot ce rămâne după haos
În atmosferă nu se mai simte nimic periculos
Miraculos, cum într-o clipă trece tot,
Apare soarele ca și un antidot.
Căci după ploaie vine soare
Și odată cu el, apar și zâmbete la fiecare.