Dragoste adevărată sau simplă socializare

"în Psihologie & Relații" by

M-am gândit ca prin acest intermediu să vă transmit simplele și smeritele gânduri ale unui tânăr care voiește să vadă în jurul lui cât mai multă armonie exprimată prin fapte și metaforic vorbind prin dăruire.

Mă gândesc pur și simplu dacă între noi, oamenii de rând chiar mai există dragoste adevărată. De multe ori cuget la lucruri carte trec de raționament și de firea umană. Mă gândesc dacă reușim oare să iubim pe cei din jur sau doar să ne umplem ego-ul de dragostea celuilalt. Să „ne prefacem că iubim” ca să ne simțim noi bine. Părerea mea este că a iubi pe cineva înseamnă a te dărui pentru acel cineva, a-l face să se simtă cât mai aproape de tine, a-i descoperi tainele bunătății și ale blândeții. Există diferiți oameni cu fel și fel de caractere, cu diferite feluri de gândire, gândindu-se că a iubi un om înseamnă doar speculație și nu pură practică. Această iubire cred că se manifestă cel mai bine nu spunând-o ci aratând-o, formându-ne o dragoste unică pentru toți cei din jur.

Eu cred că dragostea adevărată este mai presus decât o relație de socializare între doi sau mai mulți oameni. Unui om îi arăți că îl iubești prin acele „chestiuțe”, acele fapte minuscule pe care fiecare om le are sădinte în suflet de la părinți de acasă. Părinții oferă iubirea adevărată unui copil și o sădesc în suflet. Care mamă nu și-ar da viața pentru copilul său? Cunosc cazuri în care din iubire, o mamă a avut de ales între moartea sa și avortul copilului și ea a ales să-l nască din iubire. Cred că această iubire trebuie să o arătăm tuturor celor din jur, „iubirea de mamă” cum o mai numesc eu. Lucrurile mărunte se exteriorizează simplu, citez un artist român care spune așa de frumos: „Când ați oferit fără vre-un motiv o floare?”. Să încercăm pe cât mai mult să ne descoperim apoi să exteriorizăm această iubire, care nu înseamnă mai mult decât o pâine dată unui om sărac, un sfat bun la nevoie, o îmbrățișare caldă unui amic care suferă, un zâmbet omului încruntat și de ce nu o vorbă bună schimbată cu un om pe stradă.

În viață, multe se bazează pe iubire, chiar și într-o prietenie dintre două persoane se înfiripă puțină dragoste, așa ca o sămânță care crește până ajunge un copac plin de roade. Dacă reușim să ne schimbăm modul de a gândi într-un mod curat cred că vom reuși efectiv să-i schimbăm și pe cei din jur, să le oferim din puținul nostru.

Cuget la gândirea unui părinte bisericesc care spunea „Iubește și fă ce vrei”. El vorbește despre iubirea adevărată care nu înseamnă mai mult decât dăruire. A te dărui unul pentru celalalt. Dacă îl iubești pe cel de lângă tine, automat de îngrijești să nu-l superi și nu poți să-i greșești într-un mod eronat.

Trăim într-o lume plină de capete plecate cu cât mai puține zâmbete, aproape o lume alb-negru. Haideți să fim noi motivul tuturor zâmbetelor și să nu răspundem niciodată răului cu rău ci mai bine răului cu bine. Dragostea adevărată este acel moment în care vezi dimineața oameni pe stradă încruntați sau morocănoși și tu le zâmbești fără niciun motiv, doar că i-ai văzut.

Vreau să închei cu o zicală a marelui poet și scriitor francez Max Jacob care spune așa: „Dragostea este dorinţa de a contribui la fericirea celuilalt”. Să încercăm să contribuim fiecare la fericire atât la a noastră cât și la a celor din jur prin acest simplu gând : Iubește-i pe toți ca să fii iubit de toți!

 

Sităriți Vlad Maxim

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*