Surorile karatiste, campioane europene – Voi le cunoașteți?

0
1.967 views

„O minte sănătoasă într-un corp sănătos” este un principiu pe care mulți îl  transformă în mod de viață. Asemenea unor purtători de steag ce inspiră soldații să lupte în continuare, surorile Cristiana și Georgiana Chirlejan se depășesc și se reinventează zilnic ca să se mențină în top, atât în sport cât și în activitățile școlare. În afara faptului că sunt eleve ale CNLR Bistrița, ele practică karate, ba mai mult, ele sunt campioane europene în domeniu, iar România se poate mândri cu ele, fără vreo falsă modestie.

Intervievator:-Fetelor, cu ce fel de karate vă îndeletniciți și ce ne puteți spune despre acesta?

Cristiana:-Noi practicăm karate tradiționale, anume Kyokushin; acesta este singurul stil de karate full-contact, adică, câștigarea unui meci se face prin doborârea totală a oponentului.

Georgiana: -Karate kyokushin cuprinde tehnici specifice de autoapărare și kata. “Karate începe și se termină cu respect.”

I:-Având în vedere că practicați un sport full-contact, riscați să suferiți răni grave, iar aparenta gingășie fizică ce vă caracterizează este un contrast puternic între sportul violent și aura angelică ce vă înconjoară. Ați avut vreodată răni atăt de grave încât să nu puteți continua să luptați?

C: -În primul rând, meciurile sunt și ele foarte bine gândite. Adversarul tău nu poate avea diferență de greutate mai mare de 5 kg, însă cu toate acestea rănile pot fi extrem de grave, poate chiar fatale. Eu, personal, nu, nu am avut un astfel de accident, dar am participat și lovită la concursuri, iar cel mai greu a fost să îmi maschez slăbiciunile, pe care alții le-ar fi exploatat. Dar chiar să mă oprească, a reușit doar psihicul; fizicul niciodată.

G: – Nu, dar în acest sport încasezi lovituri din partea unui adversar care te lovește cu toata forța, fără nici un fel de proțectie, exceptând cea mentală. Lupta în kyokushin te trezește la viață, dar te și ține în viață. Aici înveți să te ridici și să mergi mai departe chiar dacă ești plin de vânătăi și ți-e rănit orgoliul.

I: -Super! Care este premiul de care sunteți VOI personal cele mai mândre? Nu premiul cel mai important ierarhic, ci cel care v-a dat cele mai frumoase sentimente de mândrie și bucurie.

C: -Pot spune, cu certitudine că, pentru mine, acesta a fost în Polonia, cu doi ani în urmă, când am ajuns pentru prima oară locul 3 la Europene și țin minte când am participat pentru prima oară la campionatul european și mă uitam admirativ la cele de pe podium și îmi spuneam că <<Mamă, ce fain ar fi să cânte și imnul meu acolo!>> Cred că asta m-a îndemnat să merg mai departe și să îmi amintesc că pot și mai mult.

G: -În noiembrie 2016 la Campionatul European de karate Kyokushin din Sofia,Bulgaria. Această competiție a adunat karatiști din toată Europa. Emoția și nerăbdarea să îmi cunosc adversarele parcă o simt și acum. Era primul meu concurs de așa mare anvergură, iar faptul că am fost selecționată în lotul național din România și că aveam posibilitatea să reprezint țara a fost foarte copleșitor. În această competiție nu a fost important locul(locul 5), ci “drumul” până acolo și faptul că am ajuns “acolo”.

I: -Frumos spus! Ce puteți să îmi spuneți despre cum vă ocupă sportul timpul. Evident că, fiind pasiunea voastră, nu o să vi se pară vreodată prea mult, dar cam cât de mult timp vă înghit karatele?

C: -Am ajuns să am un echilibru foarte fin între școală și sport, și chiar să se construiască o relație de interdependență între cele două, pentru că, pentru mine, școala este ceva obositor, iar antrenamentele de karate, ceva relaxant, și se compensează reciproc, dar am avut și momentele mele de slăbiciune, pentru că este foarte greu să menții și școala și sportul la un nivel foarte ridicat, simultan.

G: -E ok! Făcând acest sport de mică – la 4 ani și o zi am pășit pentru prima dată în Dojo – am învățat să-mi gestionez timpul în așa fel încât mi se pare normal să mă duc la antrenamente; dar da, uneori e frustrant că prietenii tai sunt în parc, sau la o petrecere și tu nu!

I: -Aveți vreun țel major în domeniu? Ceva grandios spre care tindeți?

C: -Visul vieții mele, sincer, este să împărtășesc și altora ceea ce știu. Nu vreau să mă afirm excesiv de mult în sport, pentru că, până la urma urmei, toate sunt doar niște medalii, lipsite de substanță. Cred că ar avea un impact mult mai mare dacă aș reuși, treptat, să schimb mentalitatea aceasta a lumii: faptul că femeile nu pot să practice un sport dur, sau nu sunt destul de tari pentru așa ceva. Din experiență pot să spun că femeile sunt mult mai tari decât bărbații în sportul acesta, pentru că totul ține doar de psihic.

G:-Nu neapărat, dar aș dori să dau examenul pentru centura neagrăsho-dan (acum am centura maro). Centura neagră în Kyokushin se dă după împlinirea vârstei de 18 ani și cuprinde atât tehnici de bază, activități de simulare de luptă – kata, spargeri de materiale și luptă propriu-zisă cu adversar – kumite.

I:-Cristiana, presupunând că ai putea să deschizi o școală de karate în Bistrița, ai face-o? Ai fi prima femeie sensei din județ, cel puțin.

C: -Cu siguranță aș face-o! Cu siguranță! Mai întâi trebuie să scap de BAC, apoi am tot viitorul înainte, dar aș face-o, cu foarte mare drag.

I: -Georgiana, ai vreo plăcere ascunsă care te ajută să depășești zilele mai grele? De exemplu ciocolata.

G: -Pentru a depăși unele zile mai “grele” evadez în lumea filmelor.

I: -Cu ce altceva vă mai ocupați în afară de sport și inevitabila școală?

C: -Ei bine, călătoresc foarte, foarte mult și asta mi-a fost oarecum impusă și de karate, cum am tot fost plecată prin cantonamente. Vara mă duc la toate festivalurile de care aud. Socializez enorm de mult cu toată lumea; mi se pare foarte important să împărtășim informația. Îmi place foarte mult și să citesc. Acumulez experiențe, nimic altceva.

G: -Ca orice adolescent normal, am prieteni cu care îmi place să îmi petrec timpul!

I:-Credeți că este posibil să vă creați un viitor ideal în care să vă combinați toate pasiunile?

C: -Da, sigur că da! În opinia mea școala este singurul mod sigur de a te realiza și de a supraviețui și nu m-aș lăsa de ea. Sportul pentru mine este, mai mult, un mod de relaxare ca să îți întărești fizicul și psihicul și să te ajute să realizez cum e să fii cineva important în lumea asta, nu doar un pion care lucrează pentru niște persoane influente. Totodată ai nevoie de prieteni și de oameni. E vital să te lași găsită, să te lași căutată, pentru dezvoltarea ta personală.

G: -Destul de greu… dar depinde de ce îți dorești. Este foarte important să îți stabilești prioritățile, care în timp se pot schimba.

I: -Bun, fetelor! În concluzie, ce ați spune, fiecare, unui copil care vrea să vă calce pe urme?

G: -Aș recomanda tuturor copiilor, adolescenților și adulților să practice karate deoarece acestea te ajută să ai o condiție fizică bună, să îți formezi caracterul de viitor adult, iar faptul ca știi să te aperi aduce încredere și stimă de sine.

C: -Le-aș spune să își urmeze mult mai mult instinctele și să își întărească psihicul, pentru că lumea în care trăim este destul de rea și să aibă mult mai mare grijă de ceea ce au în cap decât de ceea ce exteriorizează.

Articolul precedentDe ce ai avea nevoie de psihoterapie?
Articolul următorVise de adulți
Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Student la Mecatronică și Robotică în cadrul Univerității Tehnice Cluj Napoca - Pasionat de psihologie - Convins că psihicul uman este doar suma unor ecuații predefinite - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale, dar că nu toți sunt cu adevărat egali