De ce ai avea nevoie de psihoterapie?

"în Psihologie & Relații" by

Viața unui individ este presărată pe ici, pe colo, cu diverse probleme de o importanță discutabilă, variind de la un caz la altul. În momentele mai puțin prielnice psihicului uman, este absolut necesar pentru sănătatea optimă a minții,  să ne oprim, pentru o clipă, din această  constantă goană spre viitor și să privim cu atenție, pentru un minut, în interiorul nostru. Dacă ajungem să descoperim faptul că la nivel emoțional și psihologic lucrurile nu sunt nici pe departe într-o stare bună sau satisfăcătoare, atunci cel mai indicat ar fi să apelăm la surse exterioare, favorabil specializate în asemenea chestiuni. Pe scurt, la un psiholog sau psihoterapeut.

Desigur, există cazuri când problema, în aparență,  nu prezintă un fundament foarte solid, fiind mai degrabă una temporară, de suprafață care „va trece” de la sine într-un un moment mai apropiat sau din contră, aflat la mii de kilometrii de prezent;  însă o lege a Universului valabilă aproape întotdeauna spune că o complicație e strâns legată de alta, care la rândul ei se află în contact cu încă două sau trei, cărora individul tinde să nu le acorde prea multă importanță, când dimpotrivă, ar fi cu-adevărat util să o facă.

Aici intervine psihoterapia.  Prezentată în câteva fraze, această procedură  implică interacțiunea dintre terapeut și client, în scopul ajutării celui din urmă în rezolvarea diferitelor implicații prezente, cum ar fi: stresul emoțional, îmbunătățirea tehnicilor de cooperare cu anxietatea, prevenirea și combaterea  stărilor depresive. De asemenea, psihoterapeutul izbutește, prin intermediul întrebărilor sale, a-l ghida pe client să descopere singur soluțiile prielnice pentru rezolvarea  problemelor personale apărute în diverse medii sociale: la locul de muncă, la școală etc. Desigur, cel mai important avantaj al psihoterapiei este, cu siguranță, schimbarea treptată a modului de gândire și a felului în care se comportă individul, modificare ce se va produce după numeroase ședințe – sau chiar în urma primelor două, trei. Consecința acestui fapt ar fi creșterea productivității și a mulțumirii de sine, inclusiv îmbunătățirea relațiilor interpersonale. Nivelul empatiei –calitatea de a rezona cu sentimentele și stările mentale ale celor din jur – va crește considerabil, căci odată cu înțelegerea profundă a  propriei persoane intervine, în mod absolut firesc și natural, acceptarea  semenilor.

În România, psihoterapia este considerată de către foarte mulți oameni, ca fiind lipsită de eficiență ori importanță; într-adevăr, în vremurile actuale, profesia respectivă încă tronează în capul listei „nou-născuților” al domeniului medical, în sensul că nu e o practică atât de răspândită precum în alte state europene, însă șansele sunt mari ca pe viitor psihoterapia să ia amploare. Posibilitatea aceasta are ca și argument primar stilul de viață din „era tehnologiei”, care practic, copleșește traiul lăuntric al individul, sau mai bine zis, defavorizează echilibrul emoțional, într-o mai mică sau mai mare măsură.

Toate planurile, șansele ivite fără a fi așteptate în existența de zi cu zi, gândul constant la crearea unui viitor sigur și prosper,  avansarea în ierarhia profesională  – toate acestea, plus multe altele – cauzează  stres la nivelul emoțional; poate nu e vizibil acum, însă în paralel cu trecerea timpului, presiunea acumulată într-un interval de patru sau cinci ani, va duce încet, dar sigur, la o iminentă cădere întâmpinată de consecințe sobre, în cel mai rău caz, ireparabile.

Soluția? Ei bine, prevenirea unor asemenea situații nefericite este cheia spre menținerea sănătății mintale a cetățenilor. Conștientizarea problemei – sau a problemelor-  reprezintă primul pas spre libertate.

În acest mod se pot lua măsuri cât mai repede cu putință, căci altfel riscul de a trăi într-o societate în care stresul devine starea de spirit predominantă și goana infinită a gândului spre hotarele necunoscute ale viitorului, se transformă în pasiunea fiecăruia, va lua proporții din ce în ce mai mari. Ceea ce este tragic, deoarece  pentru dezvoltarea unei țări, implicit a unei națiuni, este nevoie de minți lucide și calculate care să-și asume decizii corecte; ori în situația menționată ulterior, lucrul acesta nu reprezintă o alternativă viabilă.

Așadar, psihoterapia joacă un rol vital în menținerea spirtului unui popor,  iar în cazul țării noastre, România, unde această practică reprezintă  în continuare o noutate, trebuie să privim cu atenție în direcția spre care se îndreaptă societatea, altfel lucrurile vor lua în scurt timp o turnură deloc favorabilă nouă. Este deosebit de important să încercăm, cât ne stă în putință, să prevenim un „ rău”, decât să așteptăm, bântuiți de o teamă permanentă,  momentul desfășurării  acestuia.

 

Diana Fiscutean

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*