Coșmar de singurătate

"în Texte/Poezie și literatură" by

Stau pe-o margine de prăpastie,
Și-aștept să mă împingi,
Dar n-o faci, căci îți place
Să-mi vezi fața iar și iar,
Cum în țărână se preface.

Cum zi de zi mă ofilesc,
Și n-am fost o floare,
Ci doar biată stafie, ștearsă de vicii
Invizibilă năluca, prezentă-n ale tale coșmaruri
Ce te va urma mereu dac-o împingi.

Și de n-aș fi cine aș fi,
Pe cine-n ochi vei mai privi,
Și-ai alerga mâncând pământul,
De parca-aș fi molima ce-a înghițit neantul.

Mi-ai văzut doar întunericul,
Și am fost oarbă,
Căci acum îl văd și eu,
Mi-ai prefăcut lumina în negru.

Și acum stau aici,
Bătută de vânt, contemplu văzduhul,
Îmi priește singurătatea, dar mă înnebunește.
Nu pot închide ochii, căci dacă o să fac asta,
Te văd iar, și mă-mbolnăvesc,
Cum am făcut-o și alte dăți, de dor.

Dar cui îi pasă,
Eu vreau să mă arunc, dar tu refuzi să mă împingi,
Tu nu știi oare că mă tem de înălțimi?
Și văd fundul acestei prăpastii,
E negru, și adânc,
Aud ecoul impactului
Atunci când o să mă lovesc de pământ.

Anonim

Lasă un răspuns