Andrei Dobrin este proaspăt absolvent al Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu” Bistrița, care se face uşor remarcat în mulțime, fizic vorbind, datorită părului său neobișnuit de creț, dar și datorită pasiunii pe care o are – moda. Acesta activează de ceva timp în domeniul modelling-ului, prezentând brand-uri precum Prada, Dior, Diesel, iar lista continuă. În timpul său liber, Andrei, originar din Bistrița, gravitează pe marile podiumuri ale lumii, fără să-și neglijeze totuși examenele.

Î: Salut! Pentru început, povestește-mi, te rog, cum ai intrat în contact cu lumea modei.

R: Salut! Primul contact, începutul propriu-zis, a fost mai ciudat și total neașteptat. Stăteam într-o zi pe Facebook și mi-a scris un „scouter” al agenției Attitude Models, cu care am contract acum, dacă aș fi interesat să fiu model. Ulterior, am discutat și cu directorul agenției și, până la urmă, am ajuns la un acord. Dar contactul adevărat, respectiv prima dată când am intrat cu adevărat în lumea modei și am văzut ce înseamnă să fii model, a fost în iunie 2016 la Paris Fashion Week.

Î: Cum ai privit la început toată această experiență?

R: Nu cu ochi prea buni, în sensul că, deși aveam oportunitatea să îmi asigur singur un venit – oricât ar fi fost el -, eram de părere că nu o să îmi placă și nu o să pot face activitatea asta cu plăcere. Dar cu timpul am prins și o oarecare delectare și totul a fost bine.

Î: Care sunt cele mai importante prezentări la care ai participat?

R: Am prezentat pentru Prada, Dior, Diesel și multe alte brand-uri mari, dar cele trei sunt probabil cele mai familiare nume pentru cititori.

Î: Care sunt avantajele carierei de model?

R: Călătoriile, experiențele deosebite, șansa de a cunoaște oameni noi și, bineînțeles, de a învăța lucruri noi. Pe urmă, șansa de a lucra cu oameni importanți/brand-uri importante, pozele profesionale și, desigur, câștigurile financiare.

Î: Au existat oameni care s-au apropiat de tine în scopul unui interes personal, odată ce ai devenit cunoscut?

R: Sincer, sunt câțiva oameni care și-au schimbat atitudinea față de mine odată cu acest „succes”. Acum, ei știu dacă e sau nu în interes personal.

Î: Care este locul tău preferat, din cele vizitate până acum? Și unde ți-ai mai dori să ajungi?

R: Seoul sau Tokyo, nu mă pot decide. Aș vrea să ajung în America de Sud, nu contează țara.

Î: Crezi că ai mai mult ,,lipici” la fete de când te implici serios în modelling?

R: Da, cu siguranță am progresat și la acest capitol.

Î: Cum împaci școala cu cariera, având în vedere că ești nevoit să lipsești destul de mult?

R: Încerc să lipsesc cât de puțin posibil, nu pot să zic că am absentat exagerat de mult. De obicei, lipsesc la finalul semestrului când situațiile sunt încheiate și în vacanțe, asta pe perioade mai lungi de o săptămână. În rest, dacă lipsesc o zi, două pe parcursul semestrului nu consider că e o pierdere foarte mare și mi-e ușor să recuperez.

Î: Care au fost inconvenientele cu care ai avut de-a face?

R: De foarte puține ori, mai la început, nu m-au înțeles unul sau doi profesori, dar am trecut cu vederea pentru că probabil nu au știut exact despre ce era vorba. Totodată, au fost zile când am ajuns din străinătate direct la școală și astfel acumulam foarte multă oboseală. În schimb, când sunt plecat pe perioade mai îndelungate (două luni), mă apucă deseori dorul de casă. Mai sunt situaţii în care am atât de multă treabă încât reușesc cu greu să îmi fac timp pentru a mă odihni, pentru a mânca și mai apar job-uri neplăcute care sunt, uneori, mai prost plătite.

Î: Ai avut vreo prezentare în care nu ți-au convenit condițiile sau îmbrăcămintea și, dacă da, cum ai reacționat?

R: În prezentări nu pot să zic că am fost nevoit să port ceva strigător la cer. Probabil că am purtat și ținute care nu erau pe placul meu, dar nu m-a deranjat acest fapt atât timp cât erau decente. În schimb, în alt gen de job-uri, cum ar fi lookbook-uri am avut și ținute care îmi displăceau într-un mod mai categoric decât în prezentări, însă, din fericire, nici în cazul acelor ținute nu pot să zic că a fost ceva care să mă deranjeze sau să mă facă să mă simt rușinat.

Î: Care sunt obiectivele tale în ceea ce privește viitorul?

R: O să încerc să împac meseria de model cu facultatea și, mai apoi, cu specializarea respectivă.

Î: În încheiere, ne-ai putea spune cum te-a format ca persoană această experiență?

R: În primul rând, pot să zic că mi-a accelerat puțin maturizarea, datorită faptului că pe timpul călătoriilor trăiesc pe cont propriu și trebuie să mă descurc în orice situație. Acest lucru o să mă ajute foarte mult în viitor, eu fiind deja obișnuit să depind doar de mine însumi. Și, în rest, pot să zic că m-a făcut să fiu mai bun, să văd altfel multe lucruri și am să explic la ce mă refer. Mulți oameni, când au puțin succes în orice domeniu, este foarte probabil să își schimbe atitudinea într-un mod negativ, să se creadă superiori ș.a.m.d. Eu consider că la mine este exact invers, sunt mai bine, din punctul ăsta de vedere, decât înainte. Și, bineînțeles, toate aceste călătorii te ajută să te dezvolți în multe feluri, lăsând la o parte diferitele treburi de care trebuie să te ocupi pe durata lor.

Adică pot să fiu pe cont propriu aici, în Bistrița, sau pot să fiu în Tokyo, unde va fi mult mai complicat.