Ai căscat niște himere-n mine
Și nu pot nicicum să le-nchid la loc
Pentru că trupul îmi e îngenuncheat de spasme,
Și sufletu-i inert de la durere.
Îmi sfâșii carnea și-mi plâng de milă inima
Căci tu ai devenit omniprezent,
Iar clipele de liniște-s așa sărace,
Precum un tempo de respiro pe nisip
Cât valurile se retrag.
Închid ochii, respir și caut vălul negru
Dar nu îl mai găsesc căci tu, mișelule,
Mi-ai acaparat și retina..și gândurile.. dar și întunecimea.
Sinapse alergând te poartă-n amintire
Precum te port și eu în căști când merg cu trenul,
Căci ți-ai lăsat o părticică-n tot ce-aveam mai drag pe lumea asta,
Și tot ce voi avea de blestemat de-acum încolo.
