• Conștient de urmări, deschid frumosul plic, spun „Bine ai venit!”
  • Mult timp te-am așteptat, frumos fragment rupt din eternitate,
  • Rătăcind prin etern, lin plutind cu armonia primului asfințit trăit,
  • N-am avut ce-ți lăsa în spate, nici în genunchi, nici pe coate…

 

  • Copleșit, uitat, și fără aer de la a ta calmă chemare,
  • Oricât ar fi de detestat, te aștept în fiecare noapte.
  • Citesc printre rânduri, încercând să uit cât doare…
  • Nu ar ajunge nimănui o singură noapte în pustietate.

 

  • Te credeam, mai mereu spuneai că nu mă voi prăbuși,
  • Din fața amintirilor, nu pot găsi urmă de scăpare…
  • Privirea, zâmbetul și remușcările, viața… ți le va mistui,
  • Precum notele aruncate în portative pe ritmuri tulburătoare,

 

  • Lipsite de culoare, ca de plumb fie-mi pleoapele,
  • Viitorul fiind șubred agățat de vârful cel mai înalt.
  • Trecea cu greu câte o clipă, au trecut și altele…
  • Izolarea dorind o rece glosă în preajma celuilalt.

 

  • Lângă bolta cea senină, cu ochii lucind himeric,
  • Cu toții ne-am văzut Luceferi, cu floarea albastră căutată…
  • Prin dispeț și abstracție, în zadar te întorci, ieși din întuneric,
  • Cu genele plecate, prin văpăi, la a vastei zări fereastră spartă.

 

  • Vrem și o mioriță, dar doar în acele de adio clipe,
  • Pentru adevăr, pe lângă plopii fără soț trecând,
  • Scrutând în depărtare, în fugă după frunzele ruginite,
  • Până ruginesc și eu, încă mai amân adevărul în gând…

 

  • Sub un cer înstelat, în bătaia vântului sau pe nisip fierbinte,
  • În căutarea confortului sau luând deciziile cele mai pripite,
  • Că a fost din pură întâmplare, s-au spus prea multe cuvinte…
  • Rar auzi un imn, căutat din iubire, cu tăcere în idei fericite.

 

  • La trei ore după nord, devreme, dar și destul de târziu în noapte,
  • În agonie, din urmă alergăndu-mă după încă un alb epitaf.
  • Prin picăturile mărunte, șoaptele agitate-și fac loc toate,
  • Și ninge… și încă stau într-o lumină difuză ca umbra în praf.

 

  • Cu regret și zâmbind a mâhnire, alunecând pe o ștearsă rază,
  • Rece, doar pe deasupra rătăcind, doar el, lipsit cu totul de coloare.
  • Prima stea de mult apusă, uitată, asemenea noastră lăsată sorții-n pază,
  • A rămas ca în ziua cea dintâi, dar sub altă culoare, cu același „De ce oare?”

 

  • Cu tine, Moarte, ia tot ce-i sacru, dar și efemer și…  fi a mea aleasă!
  • De nenumărate ori mi-ai spus că ne vom bea împreună ultima cafea.
  • Și dacă nu rămâi filei, regăsindu-te pe tine, cu două fețe, lasă…
  • Și ca pe o frântură ștearsă cu greu a trecerii timpului mă ținea.

 

  • Comemorativ, primelor cuvinte citite lent, ca o poveste,
  • Prin urzeala timpului pus dintotdeauna între ce e rău și ce e bine,
  • Rănile crunte ale sorții mele, pentru tine, Moarte, fie veste
  • Stau, trudit de artă, cu un tablou de iarnă, cu nervi de toamnă se abține…

 

  • Carența luminii, nestemată aruncată în valurile trecătoare și dese,
  • Aievea-n furtună și prins departe de vraja celei mai clocotite nopți.
  • Păgân, în negura râurilor înghețate și toate ale mele, toate neînțelese,
  • Un blocat imbold tuturor umbrelor agitate, în amar și jale, din toți.

 

  • Singur, pierdut prin praful stelelor, înălțat cu un singur salt, ca acasă,
  • În cel mai frumos loc, sub picăturile de scrum prin spectre uitate,
  • Cu elan prin chinul uitării, totul, totul piere, și din haos se lasă…
  • „Liniște eternă”, un ultim gând precum cea mai rece noapte.

 

Oniga Dawis

Articolul precedentAlexandru Grecu- Elevul bistrițean ce cucerește Europa cu acorduri de chitară
Articolul următorArta, singurul lucru care ne ține în viață
„Libera me de ignem fidem scriptum est enim in ortum tenebris...”✌?? Student U.B.B. ~ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Bună! Pe lângă educație, mă pasionează arta, scrisul - arta cuvântului - în mod special. Ador filosofia, ficțiunea, paranormalul, groaza, misterul, drama și îmi place să scriu, atât în proză, cât și în versuri. Valorific, prin cât mai multe detalii și, preponderent, prin narațiune subiectivă: acțiunea, impactul, latura moralizatoare și varietatea interpretărilor oferite unui text. De asemenea, în poezie, cultiv simbolism, o estetică a urâtului patologic, tristețe, nostalgie și profunzimea emoției încifrate. Îmi doresc să plasez cititorul în centrul poveștii ori să îl pun pe gânduri; să ofer idei, momente, perspective, teme și motive de reflectare sau contemplare.