Arta, singurul lucru care ne ține în viață

"în Texte" by

Ce înseamnă arta pentru fiecare din noi? În DEX, arta este „activitatea care folosește mijloace de exprimare specifice pentru a produce valori estetice”. Însă, pentru fiecare din noi, arta are o însemnătate aparte, reprezintă ceva diferit, este prezentă în viețile noastre mai mult sau mai puțin, dar dacă toți am spune ce rol are arta în viața fiecăruia, am putea afirma că arta este foarte importantă. Trist e că, oricâte ar face arta pentru omenire, continuă să fie subapreciată.

Pentru mine, arta vizuală a fost mereu, pe lângă pasiunea mea, lucrul care mă definește, o modalitate de scăpare, de refugiu și sunt sigură că nu sunt singura persoană care crede asta. Uneori simțim că nu e nimeni alături de noi care să ne asculte sau să ne înțeleagă și avem nevoie de ceva care să ne țină în picioare și să ne susțină. Pentru mine, să desenez sau să pictez, mereu m-a readus cu picioarele pe pământ în situații foarte dificile. „Arta reprezintă un mod de a transpune gândurile, sentimentele și emoțiile pe baza experiențelor care și-au pus amprenta asupra artistului, indiferent de domeniul în care își folosește imaginația.” Deci, orice formă de artă poate fi considerată benefică. Toți artiștii își iau inspirația din evenimentele cele mai semnificative din viețile lor, pe care le transpun în lucrări minunate.

În societatea în care trăim noi însă, arta plastică este considerată inutilă, nesemnificativă de către majoritatea muritorilor, dar simultan, indispensabilă, pentru artiști și cei care îi înțeleg cu adevărat rostul. Arta este, într-adevăr, ca aerul. Dacă nu noi suntem autorii unei picturi, a unui cântec sau a unei forme de artă în general, tot ne găsim refugiul în ea, ascultând o melodie, vizionând un film, citind. Ne este natural să ne identificăm cu frumosul, iar arta este mereu prezentă în viețile noastre, fie că vrem sau nu. Ea ne face să zâmbim, să plângem, ne relaxează, ne provoacă emoții contradictorii. Arta provine din sentimente și transmite sentimente. Dar cel mai important aspect este că arta ne asigură drumul spre cunoaștere.

De-a lungul timpului, m-am confruntat cu multe situații și am auzit aceleași lucruri repetate la nesfârșit: „Ce vrei să faci în viață cu pictatul și cu desenatul? Artiștii nu fac bani, ajung pe străzi, dacă mergi în continuare cu desenul nu o să ajungi nicăieri.” Și de fiecare dată când auzeam aceste cuvinte, îmi puneam întrebarea dacă ce fac eu e greșit. Evident, mă simțeam foarte prost că pasiunea mea nu e apreciată deloc, ba chiar considerată inutilă, însă ajungeam la concluzia că nu, nu e greșit deloc să îmi doresc să-mi urmez visul, pentru că arta nu e în niciun caz o rușine, ci e ceva minunat. Consider că oamenii iubitori de artă sunt mult mai câștigați, sunt deschiși la minte, visători; oamenii iubitori de artă sunt oameni care iubesc frumosul și îl văd chiar și în cele mai neașteptate locuri.

Cei de vârsta mea care aleg să continue în viitor cu arta sau cei cale aleg să își urmeze visele în pofida a ceea ce spune lumea despre ei sunt mereu judecați de către diverse persoane din jurul lor. De ce? Pentru că ei aleg o viață în care fac ceea ce le aduce fericire? Ce este rău în a fi fericit? Trăim într-o societate în care banul este considerat a fi mult mai valoros decât împlinirea sufletească. De fapt, suntem crescuți să credem că banul e fericirea și altceva nu are importanță.

Nu meriți să fii considerat un nimeni dacă nu alegi să fii doctor, informatician, ofițer, patron și așa mai departe. Evident, dacă toți ne-am dori să profesăm numai în aceste domenii și să uităm de restul ar fi minunat, n-ar avea nimeni nimic de comentat. Dacă s-ar întâmpla asta, care ar fi farmecul vieții?

Toți ar trebui să facem ceea ce ne aduce nouă zâmbetul pe buze, ceea ce ne face să ne simțim compleți, așa că nu are rost să îi criticăm pe cei care, prin munca lor, aleg să transmită sentimente. Arta este importantă pentru fiecare din noi și mai ales în ziua de azi, când ea se manifestă în atâtea forme, trebuie susținută și apreciată. Artiștii nu rămân pe străzi. Există actori, trupe de teatru în rândul copiilor și adolescenților, scriitori care își exprimă creativitatea pe blog-uri, graficieni care își publică lucrările pe diferite site-uri, fotografi talentați care se bucură de succes pentru că publicul larg are acces la ele foarte ușor. De ce nu am da atenție artei și artiștilor plastici când există atâtea oportunități ca fiecare să-și expună talentul și să se bucure de apreciere?

Toate aceste idei despre artă și faptul ca ea ar fi inutilă trebuie îndepărtate de tot. Dacă ești artist, nu mori de foame, nu ești o rușine și în niciun caz o dezamăgire!

Întrebarea pe care ne-o punem fiecare din noi, iubitorii de artă, este „Cum putem să-i facem pe cei din jurul nostru să aprecieze arta mai mult și să-i înțeleagă importanța?”.  În opinia mea, ar trebui să continuăm să aducem arta, mesajul și frumusețea ei cât mai mult în ochii societății. Faptul că arta nu se demodează este un mare pas înainte, însă, aprecierea lucrărilor vechi de sute de ani nu e suficientă. Ar trebui să admirăm și lucrările artiștilor contemporani, pentru că arta, în toate formele ei, continuă să evolueze și să se extindă pe toate planurile. Artiștii „underground”, fie ei pictori, muzicieni, poeți, scriitori sau actori nu trebuie lăsați în umbră, ci aduși la lumină. Așa, fiecare din noi poate continua să lupte și să-și împlinească visele. Mulți și-au construit cariere pe rețelele de socializare. Când există atâtea posibilități, este o mârșăvie să nu luăm inițiativă. Artiștii vor să se facă auziți!

Anda Suciu

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*