Prietenii mi-au făcut ASTA

"în Texte/Păreri și opinii" by

A făcut-o și continuă să o facă: prietenia m-a exasperat încă din școala primară, iar, de fiecare dată când primeam ceva de scris pe această temă, ființa mea dornică de provocări artistice se bosumfla, spunându-mi că este o temă prea banală.

Acum însă înțeleg că prietenia merită, prin simplitatea cu care se înfiripă între noi și complexitatea de trăiri pe care o cere și o oferă, să fie lăsată în pace și să nu fie transpusă în scris, mai ales de cei care nici măcar nu o pot trăi cu adevărat, darămite să o explice.

Nu mă refer la mine prin această afirmație, ci la colegii mei care primeau aceeași sarcină. Știam după modul de a fi, al lor si al majorității, că așa cum unii tratează prietenia superficial, așa vor fi și creațiile lor, superficiale și mediocre, doar o reflexie a nerecunoștinței față de prietenie, iar mie acest lucru mi-ar părea nepermis, să văd cum ceva așa de special precum prietenia este mânjită cu metafore sub valoarea meritată și cu definiții care arată că persoana respectivă are doar iluzia că știe ce înseamnă o prietenie.

Dacă în școala primară mă exaspera faptul că prietenia îmi părea o temă banală, acum știu de fapt că mă deranjează banalitatea cu care unii o tratează și pe care i-o dau în același timp, îmi displace nu prietenia propriu-zisă, ci teoretizarea ei fără rost, pentru că știu că nimeni care nu a avut o prietenie adevărată nu va putea să capteze minunăția ei așa cum este ea cu adevărat, dat fiind faptul că nici cei care înțeleg valoarea unei prietenii nu au succesul garantat că vor reuși acest lucru.

Nu scriu acum despre acest subiect ca să mă înalț deasupra categoriei de oameni pe care am menționat-o mai sus, nu scriu nici ca să enunț o definiție absolută a prieteniei, pentru că acest lucru ar fi imposibil, scriu doar pentru a-i ajuta pe cititorii acestui eseu să înțeleagă și să recunoască farmecul ascuns al prieteniei pe care îl întrezăresc în viziunea mea, un adolescent care a fost destul de norocos să primească exemple de prietenii ieftine, dar și de prietenii veritabile.

Pentru că vreau sa închei acest text într-o notă măreață și pentru că nu pot descrie prietenia adevărată fără să vă prezint și extrema ei, voi vorbi mai întâi despre prietenia care nu este de fapt o prietenie. Aristotel numea trei feluri de prietenii: cea din necesitate, cea din plăcere și cea perfectă, a oamenilor care își doresc binele unul altuia mai presus de binele personal.

Dintre toate trei, doar ultima merită cu adevărat titlul de prietenie, iar celelalte două au doar un caracter accidental, dat fiind faptul că plăcerea și necesitatea sunt temporare și variază după vârstă, respectiv împrejurări. Aceste două tipuri de prietenie se pot sintetiza foarte ușor într-un singur tip, prietenia falsă sau superficială, care este prezentă între majoritatea tinerilor din ziua de azi.

Generațiile care trăim în această eră în care se manifestă o explozie a modernizării, trăim de fapt într-un mediu periculos căruia nimeni nu îi știe limitele, tehnologia ne-a făcut mai sedentari și mai închiși, dar păstrându-ne sentimentul de libertate ca pe ceva contrafăcut, lumea virtuală ne-a cultivat un stil de viață nesigur care este dominat de lucruri mult mai superficiale decât ar fi normal. Astfel, de multe ori prieteniile se formează foarte rapid între tineri, fără a mai trece printr-un anumit timp care să consolideze prietenia; dacă ai aceleașpreferințe în materie de muzică, cărți, jocuri sau mod în care să îți petreci timpul liber, asta este de ajuns pentru cei mai mulți să formeze o prietenie.

Sigur, pasiunile, concepțiile și obiceiurile comune sunt importante, dar ele singure nu pot asigura o rezistență în timp a legăturii. Aceste legături de amiciție care se bazează pe asemănările dintre indivizi sunt derivate din prietenia pentru plăcere, care și ea se formează rapid, bazată pe impulsuri de moment și nu durează în timp. Prietenia bazată pe plăcere este puțin mai complexă totuși, deoarece bucuriei că ai găsit pe cineva care îți seamănă i se poate alătura și dorința de dragoste, de aceea se spune că această prietenie se formează de cele mai multe ori între tineri.

Dar acestea nu sunt totuși cele mai îndepărtate de idealul prieteniei, am menționat mai sus și prieteniile bazate pe profit. Deși am văzut mai puține exemple de acest tip sau persoanele în cauza au știut să se ascundă mai bine de catalogarea mea, nu cred că este nevoie de prea multă explicație la acest tip de prietenie. ,,Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prietenii pentru propriul nostru bine.’’ spunea tot Aristotel. Dacă suntem profitori nu o să fim prieteni cu persoana respectivă, ci o să fim prieteni cu popularitatea, banii sau orice beneficii câștigate de la ea.

Am parcurs tipurile de prietenii văzute de Aristotel, dar contrar viziunii lui, cred că mai este un tip de prietenie care merită menționat, nu datorită faptului că e mai special, ci datorită faptului că în trecut nu exista. Acest tip de prietenie este prietenia pe internet, formată pe rețelele de socializare și, după părerea mea, cele mai multe sunt doar din nevoia de a te confesa cuiva. Această prietenie este accesibilă oricui, nu trebuie să depui prea mult efort în ea, nu trebuie să te lovești cu adevărat de problemele celeilalte persoane, și te poti ascunde foarte ușor în spatele unui calculator, dar, după cum vă dați seama, nu este o prietenie adevarată, ci doar imită una.

Printre toate aceste tipuri de relații imperfecte, false și create pe valori care nu promovează virtutea, cred că pare că această ,,prietenie adevărată’’ a devenit un mit, dar nu vreau să cred acest lucru sau să promovez pierderea speranței, nu de la o vârstă atât de fragedă, cel puțin. Așa că resping sub orice fel acest gând, și, dacă pentru unii prietenia este ca ,,cireașa de pe tort’’ sau ,,singurul antidot pentru ură’’, pentru mine este cu mult mai mult. Prietenia este în primul rând firească și inocentă, nu apare pentru că are un motiv sau o necesitate să o facă, se naște pur și simplu, fără să vrem noi, la fel de spontan ca un fir de iarbă. Înflorește unde este viață si conviețuire, pentru că se dezvoltă prin comunicare, iar vorbitul este cel mai natural și pur lucru pe care îl facem, aproape la fel de natural ca și respiratul. Ea nu are reguli și nici prejudecăți, nu se ghidează după aparențe și nici vârstă sau sex, se împotrivește sentimentelor negative și nu se lasă coruptă, iar, mai presus de toate, este născută din dragoste, dar este cu mult mai înaltă decât ea, atracția se ofilește și amorul este însăși o luptă, prietenia este refugiu.


Unde totul este temporar
și ruginește, prietenia rămâne la aceeași valoare, deoarece atunci când în haosul vieții legăturile se transformă în ceva mai josnic și se pierd, prietenia nu o face; dacă soții nu și-au mai iubit soțiile după un timp împreună sau viceversa, dacă frații nu și-au mai vorbit pentru că s-au certat și dacă fiii și fiicele și-au părăsit părinții, atunci prietenul nu și-a părăsit niciodată celălalt prieten, pentru că, dacă a făcut-o, a admis că nu au fost niciodată prieteni cu adevărat. Unde totul este bine înțeles, prietenia este cea mai imprevizibilă, nimeni nu o poate cataloga sau explica, pentru că este ciudată, se poate forma instantaneu sau în ani buni, se poate forma între persoane aproape identice sau care nu au aproape nimic în comun și poate fi efemeră sau relativ nemuritoare, dar la fel de puternică în toate cazurile.

Și, în final, unde totul este șters și nesurprinzător, prietenia este cea mai înaltă arhitectură pe care două suflete o pot crea și chiar dacă nu o putem vedea, ne dăm seama că este ceva divin prin armonia pe care ne-o dă, iar dacă nu ați simțit sau nu simțiți asta într-o prietenie, amintiți-vă că o prietenie trebuie să aibă aceeași dăruire din ambele părți, dacă prietenii se prefac că nu au fost prieteni după ce prietenia s-a terminat, atunci chiar nu au fost, că într-o prietenie trebuie să existe dorința de a face sacrificii pentru prietenul tău, dar el sau ea să aleagă să se sacrifice ei în loc să o faci tu, că o prietenie este cu adevărat o prietenie când cele doua persoane sunt relaxate când sunt împreună, deoarece se cunosc întrutotul, iar prietenul cel mai bun, după cum spunea Elbert Hubbart, ,,chiar dacă te cunoaște bine, continuă să te placă’’.


Nu
știu dacă există, cum îmi place să cred, prietenie adevărată, am trăit până acum multe prietenii care îmi păreau cât se poate de adevărate, dar care la momentul despărțirii nu mi-au părut altceva decât legături de scurtă durată, așa că nu știu nici dacă prieteniile de acum vor dura peste ani, iar armonia pe care o simt acum nu se va risipi, dar eu continui să cred că prietenia poate fi cât o viață sau chiar mai lungă și că indiferent de durată prietenia poate fi adevărată și rămâne adevărată dacă sentimentele care au născut-o dăinuie și dacă dorința unuia e binele altuia, și invers bineînțeles.

Emilian Horea este un pasionat înrăit de literatură. Învață la Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu" și adoră să scrie poezie. Îi mai place filosofia, să citească și să se implice în activități sociale. Se descrie ca fiind o persoană sociabilă, sensibilă și entuziastă iar în timpul liber participă la ateliere de creative writing și teatru.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*