Voință aspră și nu numai, nu era verosimil ceea ce se întâmpla, poate echivala cu irealul, oricum nu mă cunoștea… un eu diferit care totuși seamănă cu mine… m-am schimbat…
Element persuasiv care a modelat viitorul, nu doar pe al meu, ci pe al nostru…
Era sărutul care aducea uitarea, uitarea de sine…nu mi-ai spus că voi rămâne goală pe dinăuntru, m-ai vindecat de răni sufletești arătandu-mi ce înseamna să traiești prin altul, inhiba un aer colosal, plin de unicitate, nu eram eu…
Mi-a amorțit cuvântul, fiindcă sunt cu gândul la tine, nu mai procesez cum făceam odinioară, ci simt… nu cum simte oricine, te iubesc, dar mai apoi te urăsc; te vreau, dar mai bine te resping, ce se întâmplă cu mine?!
Mi-am ars dorul de tot ce reprezinți, căutând pretext că așa e mai bine, dar mă simțeam cumplit… acum mă înnegrește singurătatea…
M-ai schimbat.