ziua în care am murit a fost un carusel
despre poeziile pe care nu le-am terminat
despre viață și tot ceea ce nu reprezintă ea

m-am rezemat de turnul castelului
îl puteam cuprinde
păcat că nu m-ai văzut nici de această dată, iubite
m-am apropiat de o scară străină
priveam cum pe una din trepte era un pahar spart
o cafea amară

n-am decis să cobor căci aveam o frică teribilă
de faptul că rănile mele vor mai trebui spălate în același lighean
m-am aplecat asupra balustradei și aș fi sărit
zău că aș fi sărit
însă te-am simțit trăgându-mi gândurile ca pe o haină în jurul umerilor mei inegali

picioarele mi s-au rupt de la genunchi în jos
într-o încăpere albă ca moartea pe care o chemam arzător
m-am așternut pe podea așteptând să te întorci
să mă mai privești odată cu ochii tăi murdari
să-mi pot lipi urechea de spatele tău
și să-mi povestești iarăși despre ce vezi în palmele mele pline de bătături și de tăieturi intenționate

tu n-ai mai venit, iubite
cafeaua amară e acum mult prea dulce
am așteptat și-am să aștept încă câte vieți va fi nevoie
picioarele mele s-au evaporat într-un univers necesar vouă, scriitorilor

de ce n-am murit oare când aș fi putut?

Rîndașu Sorina