DIANA SPĂTĂRESCU – din rolul prostituatei minore în câstigătoare a premiilor Gopo

0
117 views

 

Îi plac desenul, vizionarea diferitor seriale și filme, iar de curând a descoperit pasiunea pentru gătit. Însă Diana nu s-a oprit la vizionarea filmelor, ci a și fost ,,mărul Discordiei” în filmul Fixeur, regizat de Adrian Sitaru. Acesta spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

 

Povestea minorei, centralizată direct și indirect în film, este o realitate crudă. Traficul de persoane trebuie și este semnalat din ce în ce mai mult în rândul persoanelor minore, ușor de manipulat. România are un procent alarmant al proxenetismului.

Diana a fost bucuroasă să ne răspundă la câteva întrebări.

Î.: Cum ai început să faci teatru?

R.: Am făcut teatru la școală… prin clasa a cincea, a șasea, mai apoi echipa s-a destrămat, deoarece au mai rămas puțini doritori să continue… undeva la patru persoane, așa că nu mai avea rost. Cu filmul, am participat la casting în clasa a șaptea, iar în februarie 2015 au avut loc filmările. Fixeur e singurul film în care am jucat până acum, la vârsta de 17 ani.

Î.: De unde vine pasiunea pentru teatru și, mai nou, pentru film?

R.: Cred că pasiunea pentru teatru a început mai exact de la o vârstă fragedă, mai exact de prin clasa întâi, când de-abia așteptam serbările clasei. Ba mai mult, îmi formam propriul meu stil de a juca… așa cum eram eu, mică. Nu am avut vreodată un model în viață pe care să îl urmez, nu am dorit niciodată să fiu ca cineva. Deci n-am avut un actor anume pe care să îl admir. Cred că pasiunea pentru lucrul nou m-a făcut să las deoparte idolii și să fiu propriul meu model în viață.

Î.: Spune-mi, te rog, cum ai început cu filmul.

R.: După casting, am fost primită în distribuția filmului. Era un sentiment ciudat să ai tot timpul camere în jurul tău, uneori deranjant. Toată participarea mea în acest film a fost din pură pasiune. Mi se pare o provocare să intri în pielea unui personaj cu care tu, cel din viața reală, nu ai niciun punct comun. Deci, a fost o experiență frumoasă, mai ales că toți cei din echipă sunt niște oameni frumoși. Te ajută la orice, în cazul în care ai probleme, îți oferă un imbold să ajungi ca ei. De exemplu, cu scenariul. L-am primit, mi s-a explicat ce și cum și eu am mai avut de citit de două ori, cât să mă descurc la repetiții. Nu m-am străduit să îl învăț mecanic, pentru că orice am face, mai apar schimbări în timpul filmărilor, iar fiecare își dă ce are mai bun până îi iese dubla.

Î.: Te așteptai să ieși pe primul loc?

R.: La început, când am aflat că sunt nominalizată, mă gândeam că poate am o șansă, dar când am văzut contracandidatele, niște actrițe extrem de mari, mi-am cam pierdut speranța. Am continuat să fiu optimistă când am auzit încurajări din partea familiei, a prietenilor, a profesorilor și mai ales din partea verișoarei mele. La început, când mergeam la casting-uri, părinții erau de acord, iar mai apoi, când s-a aflat că am primit rolul, cei pe care i-am pomenit s-au bucurat și și-au susținut ideea cu continuitatea mea în domeniu. Iar când au auzit că am luat premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar, m-au felicitat. Ce vreau să zic e că în timpul filmărilor… s-au legat niște prietenii faine, strict profesionale, adică nu am păstrat legătura. Când ne mai întâlnim la un eveniment… ne salutăm, schimbăm câteva vorbe. Dar în general asta se întâmplă cu prieteniile legate pe platourile de filmare. Am întâlnit câțiva actori mari, precum Adrian Titieni și Tudor Istodor. Având în vedere că cel mai mult timp petrecut cu ei a fost filmând sau discutând despre film, nu am avut ocazia, din păcate, să scot învățături din propria lor personalitate.

Î.: Ce ne poți spune despre rolul tău?

R.: Despre rolul meu pot spune că are o poveste sensibilă pe care nu mulți o înțeleg. Este partea urâtă, dar adevărată a lumii în care trăim. Pentru că există fete care au crescut în diferite domenii nefavorabile, dorința de a duce o viață mai bună și mai ușoară este mare și pot fi ușor păcălite, ajungând să fie vândute sau chiar ucise. Este realitatea, iar de asta este nevoie de filme și personaje care să fie capabile să joace rolurile mai urâte, pentru a arăta oamenilor partea mai urâtă a lumii în care trăim.

Diana: Follow your dreams!

Despre premiile Gopo aici