Sub clar de lună, în miez de noapte

Marea, la malul ei, mă cheamă,

Stau şi ascult ale valurilor şoapte,

Cu gândul la ea, risipindu-se orice teamă;

 

 Stau şi privesc a stelelor strălucire,

Căutând o anume stea,

Dar regăsesc doar a ta privire

Şi renunţ la căutarea mea…

 

Nisipul fin şi rece,

E precum atingerea ta,

Dar nu face nici măcar cât zece

Clipe, în care lângă tine aş sta;

 

Pe alocuri, sclipesc în taină,

Scoici albe de mărgăritar,

Precum zâmbetul ce îmi alină,

Durerea şi aduce fericirea-n dar;

 

Lumina blândă a lunii,

Se scaldă pe luciul apei,

E de domeniul trivializării,

Să o mai compar cu perfecţiunea ei;

 

Valurile ajung la mal domol,

Semn că marea este calmă

Şi fără a înfăptui un carambol,

Renunţ a o asemăna, cu firea ta boemă.

 

Briza rece, ce pe plajă adie lin,

Îmi vindecă pe loc orice rană

Şi mă lipseşte de a avea vreun chin,

La fel ca nopţile în care mă ţii de mână;

 

Aştept ca soarele să se ridice pe cer,

Întunericul să se sfârşească,

Să nu mai fiu al iubirii ienicer

Şi inima mea să te regăsească… .

Anonim