Se deschid inimile a mii de călători în timp, prevăd și aspiră să depășească tipologia existenței…
E prea puțin, vor altceva; un strigăt în care esențial este ecoul, prea departe de ceea ce transfigurează realitatea, au devenit contemplatori în minți paralele… .
Ce așteptai? Să-și gonească potențialul?! NU! Au străbătut căi mult mai adânci, erau depășiți numeric în creații, îi măcina dorința, pasiunea, devotamentul… .
Somnul pentru ei era un pui al morții nesimțitoare, doreau să cunoască, să cerceteze, însă și-au sfâșiat sufletele pentru iubire… aceea care te naște și care, mai apoi te distruge;
Nu voia un pact sau un leant cu întregul, ci simpla împlinire, un ideal, o aspirație, dar mai bine nu… își cenzurează vorbele și-și închide trăirea crezând că e efemeră… .
Paradoxal, nu era… a pierit în imensul fantasmului, oscila între trăire și suferință… .
Nu era timp să fie rațional, ea nu era o femeie, ci misterul etern feminin, nu a cunoscut-o… .
A fost prea târziu… .

Mușină Maria