Cartea despre care vreau să vă vorbesc astăzi este o carte premiată cu Pulitzer în 2017 și National Book Award în 2016. Așa cum v-ați putut da seama și din titlu, este vorba despre Ruta subterană de Colson Whitehead.
Deși acțiunea se petrece undeva în secolul XIX, totul este atât de primitiv și de bolnăvicios în primele pagini. Scriitorul de culoare ne prezintă o lume a scalvilor exploatați pe plantațiile de bumbac din Georgia. Spun că totul este primitiv și bolnăvicios datorită mentalității albilor care considerau că locul celor de culoare este pe câmp: “ dacă Domnul n-ar fi vrut ca africanii să fie roboți, ei n-ar fi fost azi în lanțuri”. Acesta nu e cel mai rău lucru și asta pentru că îi privau pe sclavi de orice libertate, îi vindeau ca pe animale, îi băteau dacă se răzvrăteau și, dacă era nevoie, curmau vieți fară a sta pe gânduri. Copiii negrilor nu se puteau bucura de o educație, nu puteau frecventa școala pentru că “singurul lucru mai periculos ca un cioroi cu o pușcă în mână e un cioroi cu o carte în mână”, așadar erau condamnați la o viață mizerabilă și o moarte timpurie.
Personajul principal este Cora, o tânără abandonată de mama sa care a ales să evadeze, fiind și singura care a reușit să fugă de pe acele plantații. Sătulă de toate abuzurile și situațiile jenante și umilitoare prin care trece, în cele din urmă se lasă convinsă de un prieten să evadeze împreună din acele locuri chiar dacă asta înseamnă că pot să-și găsească sfârșitul . Cu ajutorul unor persoane care nu puteau rămâne indiferente în fața abuzurilor asupra negrilor, cei doi dau de ruta subterană și ajung direct în Carolina de Sud unde, de altfel, se și stabilesc pentru o perioadă. Acest stat este mult mai indulgent în ceea ce privește emanciparea celor de culoare decât restul statelor din sud și le oferă o siguranță. Sub indentități noi își clădesc și vieți noi, învață să scrie și să citească pentru că aici, educația populației de culoare este printre cele mai consistente și, nu în ultimul rând, sunt plătiți pentru munca lor. Chiar dacă totul pare să intre într-un ritm normal, cred că ne putem închipui cu toții că aceasta e doar calmul dinaintea furtunii. Vânatorii de sclavi nu au liniște până când nu îi găsesc pe cei care au îndrăznit să fugă, iar Cora se vede nevoită să înceapă din nou lupta pentru supraviețuire.
Mi-a plăcut foarte mult felul în care a fost construit personajul principal. Cora era o ființă puternică și capabilă să îndure atrocități cărora nici ea nu ar fi crezut că le poate face față. Avea o sete pentru cunoaștere și emancipare, o ambiție nemăsurată…
Mi-a plăcut și stilul de scriere rațional și lucid, tipic bărbătesc.
Cât despre ruta subterană, sunt voci care susțin că în realitate nu a existat, dar sunt și voci care spun că aceasta încă reprezintă un mister și nu se știe cu exactitate dacă a existat sau nu. Cred că nouă, cititorilor, ne-ar plăcea să credem că ruta nu a fost doar un mit și că pentru sclavi a reprezentat o portiță, o oportunitate de a cunoaște o viața mai bună.

Ioana H