De-aș căta reflexia lumii într-o singură privire,
Cu-ale sale începuturi și eterne bătălii,
M-aș întoarce tot spre tine, dulce chin și amăgire,
Nebunie îmbrăcată în frânturi de poezii.

Dacă cerurile-ar geme și ar tremura pământul
Te-aș striga din depărtare, doar odată să-mi mai vii,
Să te văd, să te cuprind, să ne spulbere-apoi vântul,
Scufundându-ne în timp, îngroziți că n-om mai fi.

De-am putea păcăli ceasul, să-l întoarcem și o clipă
Înapoi în alte timpuri, într-o vară ce-a apus,
Aș schimba pe loc prezentul și privirea-ți obosită,
Pe momentele în care ne priveam cu alt surâs.

De-aș putea să te învălui în simțiri rămase-ascunse,
Te-ai cutremura de doruri și ne-ai regreta menirea,
C-au rămas prea multe vorbe de orgolii reci răpuse
Însă vreau să știu atât: Când oare-am pierdut iubirea?