Labradorul-Putere şi inteligenţă

"în De simțit" "de POV21"

Din momentul în care decizi să adopți un câine, ideea care îţi vine în minte este, cu siguranță, aceea de a avea un animal de companie loial, cu care să te joci și care, bineînțeles, să fie adorabil. Așa cum persoanele nu sunt asemănătoare, cu atât mai puțin sunt câinii Labrador. Chiar dacă aceștia sunt unici există în continuare multe aspecte comune pe care le împărtășesc. Sunt acele părți ale personalității sale, însoțite de aspectul său delicat, aspecte care ne-au câștigat inimile. Acestea sunt motivele pentru care un Labrador este cel mai bun animal de companie pe care îl vei avea în viața ta:

Sunt unii dintre cei mai recomandați câini, pentru a fi crescuți în cadrul unei familii

Unul dintre cele mai importante motive pentru care este bine să ai un Labrador este dorința lor de a ne face mereu pe plac.

Câinii pot învăța să socializeze încă de pui și se pot adapta la orice model familial și cămin în care sunt integrați. Sunt blânzi cu fiecare persoană, chiar dacă aceasta este sau nu, stăpânul lor.

Este imposibil să găsești un cățel mai adorabil decât cel de Labrador

Poate că ai avut parte de cea mai urâtă zi din viața ta, dar în momentul în care vei vedea un cățel de Labrador, o să uiți de probleme și o să-ți recapeți buna dispoziție. La început, ți se va părea dificil să te desparți de cățelușul tău, datorită faptului că, tot ceea ce face, de la a dormi pe papucii tăi și până la simplul mod în care își va mișca micuța lui codiță, totul ţi se va părea adorabil!

Sunt foarte loiali

Labradorii sunt cea mai loială rasă de câini pe care o vei întâlni vreodată. Dacă ești stăpânul unui Labrador, atunci este momentul să afli că ți-ai făcut un prieten pe viață. Câinele tău va rămâne alături de tine pentru tot restul vieții lui și te va ocroti indiferent de situație. Acesta este și motivul pentru care, câinii crescuți în stradă le vor fi alături oamenilor străzii care i-au adoptat și nu îi vor părăsi niciodată.

Sunt blânzi cu bebelușii

Dacă ai copii, vei descoperi că este bine să ai un Labrador. Aceștia sunt sociabili și grijulii; iar dacă sunt crescuți în preajma copiilor, este cunoscut faptul că ei știu să aibă grijă de aceștia, surprinzător de bine. Instinctul lor îi va face să protejeze, să iubească și să se joace cu oamenii mai mici decât ei. Dar bineînțeles, ca și orice alt animal de companie, nu trebuie lăsat cu copii fără supravegherea dumneavoastră atentă.

Sunt mereu fericiți să te vadă

Cel mai fericit moment din zi pentru un Labrador, este atunci când se află în compania stăpânului său. Le place foarte mult să stea în brațele stăpânului, chiar și atunci când mărimea nu mai permite o poziție comodă pentru aceștia. Chiar și așa, vor încerca să stea cât mai aproape de tine.

Sunt ușor de dresat

Fiind, în același timp inteligenți și buni ascultători, Labradorii sunt o rasă ușor de dresat. Dacă primesc atenția necesară, se vor dresa foarte repede, putând în scurt timp executa ordine mai complexe decât clasicele “șezi”, “dă lăbuța” sau “rostogolește-te”.

Sunt buni cu alte animale

Nu doar noi oamenii suntem de părere că este bine să avem un Labrador ci și celelalte animale ale tale, vor fi încântate. Atâta timp cât sunteți atenți la prezentarea lor, este incredibil de ușor să convingi un Labrador să accepte un alt câine adult în casă. De asemenea, când o să-și dea seama că sunt proprietatea ta, nu va ataca păsările, pisicile, rozătoarele sau alte animale pe care le deții.

Le place să se plimbe alături de tine

Labradorii sunt o rasă care se caracterizează printr-o rezervă nesfârșită de energie. Nu contează cât vă veți plimba împreună, un Labrador te poate urma cât este nevoie. Dacă ești adeptul joggingu-lui sau a plimbărilor de orice fel, nu există câine mai bun pentru tine decât un Labrador. Să-ți amintești doar să faceți câte o pauză, pentru a nu obosi. Entuziasmul lor nu le permite să știe când trebuie să se oprească.

Nu au nevoie de multa grijă din punct de vedere estetic

Blana Labradorilor este scurtă, le confera căldură și este impermeabilă. În afară de a-i pieptăna de 2-3 ori pe zi pentru a nu lăsa păr prin casă, nu ai multă treabă cu ei. Desigur, dacă nu aveți un furtun, trebuie să cumpărați unul, pentru că  Labradorilor le place foarte mult să se joace în noroi!

Va fi pentru totdeauna, prietenul tău cel mai bun    

Dacă ești stăpânul unui Labrador, nu vei fi niciodată singur! Chiar dacă ești necăsătorit, sau perechea ta lucrează până târziu, sau trebuie să călătorească în altă țară, tu o să ai mereu companie. Prezența unui prieten adevărat în casă, te va face să te simți mai relaxat. Poți chiar să-i povestești orice, este de încredere!

Claudiu David-Singurul român Train The trainer BMW. Ne-a confirmat toate informaţiile pe care le aveam despre câinii labrador, într-adevăr este una dintre cele mai populare rase din întreaga lume. Claudiu, nu are doar un animal de companie are un prieten care îl însoţeşte oriunde acesta merge, un prieten pe care el este convins că se poate baza.

Bontaş Gina

Dragotă Mărioara

Puff, Labradorul meu este parte din familia noastră de peste opt ani. Sunt tare recunoscător pentru că există Puff în viața mea.
Puff m-a învățat să mă bucur de fiecare dimineață. Atunci când deschid ochii, împărtășesc bucuria lui pentru că începem o noua zi și astfel fiecare zi din viața mea e mai frumoasă.
Puff m-a învățat să fiu responsabil. Atunci când l-am dus la școala de dresaj, am învățat că cel care trebuie să fie dresat sunt chiar eu și de atunci am învățat să fiu responsabil.
Puff m-a învățat ce înseamnă  iubirea necondiționată. Indiferent cât de bun, sau rău, sau nervos am fost în ziua respectivă, indiferent dacă am câșigat sau am pierdut, indiferent dacă am bani în cont sau nu, Puff îmi oferă mereu dragostea lui. Așa am realizat că noi oamenii avem nevoie de iubire în special în acele momente în care nu o merităm. Atunci când arăt perfect din toate punctele de vedere e foarte ușor să fiu iubit. Important este însă cine te iubește atunci când toți ceilalți fug pentru că nu mai arăt perfect.
Puff m-a învățat ce înseamnă să fiu loial. Așa am reușit să rămân loial valorilor mele.
Puff m-a învățat ce înseamnă să fii un partener de drum. Mergem împreună la mare sau la munte, vara sau iarna, în țară sau în alte țări straine, la competițile mele sau ale lui. Suntem mereu împreună și povestea noastra continua.

Claudiu David

A absolvit Liceul Teoretic Solomon Haliță- Sîngeorz-Băi, profil filologie, în prezent este stundentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș-Bolyai. A cochetat cu scrisul încă din copilărie, momente în care a schițat primele poezii care au pus de fapt bazele primei sale cărți. Până în prezent a scris două cărți. “De dorul tau...” o carte de poezii și proză scurtă “Certată cu Dragostea” un roman care surprinde perioada adolescentei. În mâna ei orice condei pare însuflețit!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*