Adolescența trăită altfel

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Eu, poate tu sau poate copilul tău suntem adolescenți. Trecem printr-o perioadă ’’de neliniște’’, nu știu dacă neliniștea este pentru noi sau… pentru tine, ca părinte, însă știu că acum, în adolescență, trăim cu intensitate orice emoție, sentiment. Adolescența este una dintre subetapele de trecere dintre pubertate și tinerețe, considerată chiar de unii gânditorii ’’a doua naștere’’.

De ce este considerată așa? Haideți să facem un exercițiu de imaginație: după ce se naște, mai exact după primul an de viață, copilul explorează, este curios, vrea să afle tot ceea ce se întâmplă în jurul lui; așa suntem și noi, trecuți de pubertate, vrem să ne întregim imaginea asupra lumii și să ne determinăm un sens în viață mai mult sau mai puțin influențat de cei din jur și prin diferite mijloace.

Consider și eu adolescența, în cea mai mare parte perioada liceului, perioada critică pentru un om, perioada de la care începem să ne construim viitorul; dacă acum nu muncim pentru ceea ce vrem să facem, când o să putem recupera ceea ce nu am făcut la timp?

De cele mai multe ori, suntem mai mult sau mai puțin ajutați de cei din jur pentru a începe să facem ceva cu viața noastră, să ne construim viitorul; aici intervin relațiile interpersonale: relațiile dintre părinți și copii și prietenia-considerată uneori cea mai importantă relație, dar mai cu seamă aici intervenim noi.

Știm cu toții cum intervenim, noi alegem să învățăm sâmbătă seara sau să avem cu totul și cu totul altă activitate, noi alegem să facem voluntariat sau să petrecem altfel timpul liber, dar mai ales, noi alegem să ne creem un viitor frumos. Un viitor frumos ni-l putem face învățând, muncind pentru el, atunci când trebuie. Nu de puține ori o aud pe bunica spunând: ’’mi-am băut cerneala, acum puteam fi doamnă’’, făcând aluzie la faptul că nu a studiat, din cauza mediului în care a crescut, când a trebuit.

Lăcrimioara Domide este printre cei care au ales să-și construiască un viitor frumos prin tot ce a făcut până acum. Lăcri a reușit să se califice până în clasa a XI-a de 8 ori la olimpiadele naționale la diferite discipline. Aceasta mi-a dezvăluit cum reușeste să lucreze așa de frumos pentru viitorul ei, îmbinând utilul cu plăcutul.

Î: De ce alegi să studiezi atunci când ai putea să-ți petreci altfel timpul liber, ieșind cu prietenii ca de exemplu?

Consider că acest aspect este influențat de modul în care te orientezi în viață. Adolescența este atât “vârsta descoperirilor”, dar și perioada în care îți creionezi un scop relativ definit cu privire la viitor. Cu o bună gestionare a timpului, poți avea atâta timp de învățat, cât și de ieșiri recreative. Pentru mine, cariera e mai importantă momentan.

Î: Consideri că ai fost vreodată influențată negativ sau pozitiv de cei din jur, în ceea ce privește performanța școlară?

Nu, sunt o persoană care se ghidează după propriile obiective. Bineînțeles, sunt deschisă la sugestii și iau în calcul părerile celor din jur, atâta timp cât se află într-o oarecare concordanță cu aspirațiile mele și cu ceea ce îmi place să fac. Încurajările și susținerea afectivă sunt de multe ori o influență indirectă pozitivă în obținerea unei performanțe.

Î: După ce principii te ghidezi în viață?

Sunt de părere că atâta timp cât faci ceea ce îți place, reușita este garantată. Principiile mele sunt bazate pe ideea că atâta timp cât ceea ce faci te reprezintă și o faci cu drag, ești o persoană împlinită. Dacă ești corect atât cu tine, cât și cu ceilalți, nu ai cum să dai greș.

 

Ioana Sandu

Elevă la Colegiul Național "George Coșbuc", la profil Pedagogic, fapt pentru care iubește să lucreze cu copiii și să le vadă zâmbetele pe chipuri. A făcut ca pentru ea literatura să fie o pasiune, adoră să citească și să scrie. Pe viitor dorește să studieze la facultatea de Litere și poate și jurnalismul.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*