Claudiu David – Singurul român Train The Trainer BMW

"în Texte" by
Timp de citit: 7 minute

Cine este Claudiu David?

Claudiu David: un om, un român, o valoare umană! Într-o altă ordine de cuvinte, un exemplu de care noi toți ar trebui să ținem cont. A dat dovadă că orice e posibil dacă lupți cu înverșunare! Și-a început studiile la Facultatea de Psihologie și Sociologie din București. Ulterior, datorită competențelor sale, a lucrat la unele dintre cele mai mari firme de autoturisme: Porsche, respectiv Ferrari. S-a oprit aici? Nici vorbă! În prezent, reprezintă unul dintre primele zece branduri din lume, BMW! Acesta numărându-se printre cei cinci Train The Trainer din lume. Da, singurul român printre patru germani!

Am avut plăcerea de a-i adresa o gamă de întrebări acestei persoane ce a ridicat ștafeta românilor la înălțimea unor culmi de neatins. Acestea fiind următoarele:

Î: Bună Claudiu, spune-ne cum te prezinți unui om care nu te cunoaște? Ce îi spui despre tine?

Acesta mi-a afișat un zâmbet și fără să mai stea pe gânduri a dat cale liberă cuvintelor:

R: I love to dance tango. I love to dream. I love to downhill my bike. I love potential over safety. I love mountain expeditions. I love to close my eyes and jump. I love the free fall. I love skiing. I love to watch good movies when I relax after training. I love exhilaration over comfort. I love to risk. I love playing good music. I love to see the world. I love to love without reservation. I love my job. I love to keep my heart open. I love my dog. I love to keep my head up. I love God. I love to keep my spirit free. I love my family. I love to be wrong and I love to admit it. I love my real friends. I love to always tell the truth about my self, no matter what the cost.

I love to experience. I love to own my reality without apology. I love to see only goodness in the world. I love to be bold. I love fierce perfume. I love to be grateful. I love to be wild. I love to be crazy. I love excellence. I love to be gloriously. I love to be free. I love to live. I love to be ME. I love my life. I still don’t have all I love, but for sure I love all I already have.

May my heart be kind, my mind fierce, and my spirit brave.

Î: Cum ai ajuns să fii ceea ce ești acum? Ce cursuri sau școli de specialitate ai urmat?

R: Pot scrie o carte cu răspunsul la întrebarea asta. Am urmat mai multe școli de pilotaj precum și cursuri speciale de driver trainer și train the trainer. Sunt un tip căruia îi place să evolueze în fiecare zi. De aceea învăț zilnic. Întotdeauna caut să mai fac o școală sau un curs. Astfel, mă mențin întotdeauna în top și, de asemenea, sunt mereu pregătit să ofer mai departe cunoștințele mele actualizate. Tehnicile de pilotaj, în ultimul deceniu, s-au schimbat odată cu materialul de competiție sau cu mașinile din ce în ce mai avansate în tehnologie.

În concluzie, secretul meu este acela ca în fiecare zi să învăț ceva, cât de mic.

Î: Când și mai ales cum a început această pasiune?

R: Îmi place să spun că am început chiar din burta mamei, atunci când ea, însărcinată fiind, a condus mașina până în ziua în care m-a născut. Sunt convins că de acolo am auzit zgomotul motorului pentru că atunci când eram foarte mic şi plângeam, un singur mod avea succes în a mă opri din plâns. Acela când tatăl meu imita zgomotul produs de motorul unei mașini. Orice altă formă nu reușea să mă oprească.

Mai târziu, copil fiind, am crescut în curte cu mașini. Bunicul meu a fost șofer profesionist. Tatăl meu este de asemenea șofer profesionist. Așa că m-am atașat foarte repede de mașini, iar la vârsta de 16 ani deja concuram în campionatul național de rally cross, pe semnătura părinților, pentru că evident, nu aveam permis de conducere încă. De acolo a fost doar un pas până la a transforma pasiunea în profesie.

Am fost norocos să descopăr talentul meu devreme în viață. Am ales ulterior să folosesc acest talent în fiecare zi. Atunci am descoperit sensul vieții.

Î: Ce semnificație are pentru tine să fii Train the Trainer la BMW M Experience?

R: În primul rând reprezintă o onoare. Sunt doar cinci train the trainer în lume iar un român, adică eu, este unul dintre ei, alături de alți patru colegi germani. Practic, reprezint unul dintre primele zece branduri din lume, BMW.

Această poziție îmi oferă posibilitatea să împărtășesc mai departe toate cunoștințele mele acumulate în ani de zile de competiții sportive, precum și în training-uri pe tot mapamondul. În acest fel, am descoperit scopul vieții. Sensul vieții a fost ca după ce mi-am descoperit talentul să aleg să-l folosesc în fiecare zi și, astfel, am trăit și trăiesc momente de înaltă performanță. Atunci când talentul meu de top s-a întâlnit cu scopul vieții, acela de a-l împărtăși cât mai multor oameni am început să activez în zona de geniu.

Î: Ce alte pasiuni mai ai?

R: Sunt un om orientat către outdoor. Îmi place să merg cu motorul(motocicleta).

Îmi place să schiez, să merg cu caiacul, să înot, să merg cu bicicleta pe munți, în special partea de downhill. Iubesc ascensiunile montane. Mai nou, îmi place să pescuiesc. Toate acestea și multe altele împreună cu labradorul meu, Puff. Puff a parcurs cel mai greu traseu de munte din România, Piatra Craiului, pe timp de iarnă. Merge alături de mine la mare și la munte, vara și iarna, la competiții auto sau în parc la alergare. Suntem permanent împreună.  Îmi place să am timpul meu acasă, unde să citesc sau să ma uit la un film.

Î: Cât de periculoasă este meseria ta?

R: Este foarte simplu. În fiecare zi atunci când mă urc la volan, mă gândesc dacă îmi doresc în continuare să fac asta. Dacă răspunsul încă este da, merg mai departe cu inima deschisă și conștient că poate fi ultima dată când sunt în viață. Cred că am nouă vieți. Multe dintre ele deja le-am lăsat pe parcurs.

Pe de alta parte, sunt convins că riscurile sunt considerabil mai mici decât atunci când suntem cu toții participanți în trafic, mai ales în România.

Î: A existat un moment de cotitură, un impas în cariera ta? Dacă da, cum ai reușit să treci peste? Ce te-a motivat?

R: Au existat multe astfel de momente. Acum, când mă uit înapoi, îmi dau seama că toate au un numitor comun. De fiecare dată, oricât de dificil a fost momentul, am realizat că tot pilotajul este ceea ce iubesc să fac și ceea ce mă face fericit, așa că am continuat sub o altă formă. Practic, odată ce am avut destinația setată, pe ce drum am ajuns la ea, a rămas în seama Universului. Chiar dacă în unele momente am considerat că este capăt de drum și că până acolo mi-a fost, cumva chiar acea întâmplare a ajuns să aiba o valoare inestimabilă pentru că mulțumită ei am ajuns la altă oportunitate care m-a propulsat într-un loc și mai bun.

În concluzie, atâta timp cât am ales să-mi folosesc talentul meu de top în fiecare zi, am reușit să merg mereu mai departe din orice situație dificilă.

Î: Există anumite țări din lume în care ți-ar fi frică să conduci? Dacă da, de ce ?

R: Mi-e frică să conduc în România, în India și în China. Traficul în aceste țări este pur și simplu haotic. Șoferii în aceste țări nu beneficiează de o școală de șoferi în urma căreia să învețe să conducă corect și în siguranță. De asemenea mediul politic nu oferă un suport puternic în materie de legislație și asigurări. La noi există posibilitatea să faci asigurare la o companie care este în insolvență, după care pentru recuperarea daunei ai nevoie de ani de zile de așteptare și cu mult noroc mai recuperezi o mică parte de la fondul de garantare al statului. Canada este exemplul cel mai bun de țară cu un înalt grad de civilizație în materie de condus.

De asemenea țările nordice sunt în topul țărilor cu o circulație safe, precum și cu cei mai buni șoferi din lume. În țările nordice dacă nu ai pus centura de siguranță copilului, ești acuzat de tentativă de omor. În USA depășirea vitezei maxime admise este de asemenea încadrată la tentativă de omor.

Î: Dintre țările pe care le-ai vizitat, care a fost preferata ta și ce țări ți-ai dori să vizitezi în mod special?

R: Canada este preferata mea până acum. Iubesc o parte din USA. Îmi place sudul Spaniei și sudul Portugaliei. Îmi doresc foarte mult să vizitez Australia și Noua Zeelanda. Am fost în foarte multe locuri în lume, însă aici nu am reușit încă să ajung și îmi doresc foarte tare.

Î: Momentan te afli în Africa de Sud. Care este motivul pentru care ai vizitat acest colț de lume?

R: Fac oamenii fericiți. Asta este meseria mea, să fac oamenii fericiți. Aici, precum și în Namibia, în fiecare an vin și ofer oamenilor din întreaga lume o experiență unică și cu siguranță fabuloasă, de care își vor aduce aminte pentru tot restul vieții. O experiență în care vizităm aceste țări de la bordul mașinilor BMW și experimentăm viața, mâncarea, obiceiurile și activitățile celor care locuiesc aici. De asemenea, avem ocazia să conducem în diferite condiții de drum. Asfalt, macadam(drum de pământ), off road, drum de munte și dune de nisip, în deșert. Nu în ultimul rând ,vedem animale sălbatice în mediul lor natural de la distanțe de câțiva metri.

Acest gen de experiență o recomand din toată inima. În luna Aprilie o să mă întorc în Africa de Sud unde sunt foarte fericit să ofer această experiență bunilor mei prieteni români, cu care de altfel am fost și în Namibia anul trecut. Este al treilea grup de români pe care eu îl formez și îi ofer o astfel de experiență unică în viață.

Balatici Alexandra

Urs Andra

Trașcu Robert

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*