M-am urcat în trenul ce-mi dădea
speranță
Când deodată un zâmbet îmi sării în
față
Blondă, scundă, cu un zâmbet călduros
Am zărit fericirea când mă așezasem jos
Pe scaunul meu, cu muzica ce-mi şoptea
Nu-i frumos să te holbezi, ia-ți ochii de la ea
Continuam să zâmbesc fără să am motive
Simțeam raiul pe pământ …
Zâmbea
Nu știam ce să fac, cum sa reacționez
Nu știam ce să îi spun, cum să o abordez?!
Inima bătea prea tare, am întors capul spre
geam
Am luat telefonul în mână și scriam …
Aceste rânduri, cu speranța că vor ajunge la ea
Mă îndrept spre ultima staţie, iar trenul frâna
Am ajuns la destinație dar eram mult prea
confuz
Cu zâmbetul pe buze, “am urcat în același
autobuz”.
Adrian Chirilă
Foto: Ariana Mocean
