M-am urcat în trenul ce-mi dădea

speranță

Când deodată un zâmbet îmi sării în

față

Blondă, scundă, cu un zâmbet călduros

Am zărit fericirea când mă așezasem jos

 

Pe scaunul meu, cu muzica ce-mi şoptea

Nu-i frumos să te holbezi, ia-ți ochii de la ea

Continuam să zâmbesc fără să am motive

Simțeam raiul pe pământ …

Zâmbea

 

Nu știam ce să fac, cum sa reacționez

Nu știam ce să îi spun, cum să o abordez?!

Inima bătea prea tare, am întors capul spre

geam

Am luat telefonul în mână și scriam …

 

 

Aceste rânduri, cu speranța că vor ajunge la ea

Mă îndrept spre ultima staţie, iar trenul frâna

Am ajuns la destinație dar eram mult prea

confuz

Cu zâmbetul pe buze, “am urcat în același

autobuz”.

Adrian Chirilă

Foto: Ariana Mocean