Se aud voci. Încerc să fug, să mă ascund de ele. Multe voci, fiecare din ele îmi spune ceva diferit, contrar celei de dinainte. „Fugi, stai”. „Du-te, vino”. În interiorul meu o legiune de demoni se ceartă. Toate mădularele îmi tremură, dar inima e, de departe, cea mai speriată. Nimeni nu-i cunoaște tainele, nu știe șoaptele pe care le aude în fiecare clipă din zi și din noapte. Nu mai pot să stau, nu vreau să mă mai las devorat de aceste spirite ce își duc bătăliile în mine. Îmi iau geaca, umbrela, și plec. Umbrela de culoarea portocalei este singura care îndrăznește să spargă monotonia. Aerul rece, de iarnă, pare să îmi vindece sufletul. Se aud voci. Privesc în jur, ascult tăcerea naturii. Nu mă mai tem. Am ajuns la pace cu mine și demonii mei.

 

 

Foto: Deak Adorjan