De ce? Cum? Când? Sau Unde? Nu. Nu are pic de sens. Ca un apus: o licărire pe un cer. Atât. Apoi – vid. Nimic. Dispari. De ce? Haha. Cuvinte aruncate. Găsite. Pierdute. Vid, nu?!
Ce eşti? Dacă eu aş fi un demon, căzut din Rai pentru că am cutezat să cuget, tu ce ai fi? Ai fi un înger, smerit în pseudo-perfecţiunea şi ipocrizia statorniciei arogante care îi e caracteristică? Ai fi căzut şi tu? Două fulgere, coborând din apus, apoi dispărând în negura timpului. Vid. Ca şi cum n-a fost, nu e şi nu va fi. De ce? Prostii.
Şi-s cuvinte. Şi gânduri. Ai fi om? Ai vedea dincolo de fulgerul acela? Dincolo de aripile înnegrite de timp şi de păcat? Ai simţi ce e dincolo; ai simţi partea angelică a aceluia care n-a fost, nu e şi nu va fi? Ai fi o fantasmă? Ceva din altă lume, ceva de neatins, nevăzut, nepătruns. Vid. Gol, nu?! Ca sufletu-mi; sau ce a rămas din el. Ziduri înalte. Urci, urci, cobori, urci. Pici, cazi, te loveşti. Doare.
Fulgere, tunete, vâlvă, agitaţie, zarvă, zgomot. Tu. Iubire? Nu … ştiu.
Gânduri puse pe foaie şi bucăţi rupte din suflet. Care suflet? Unde e? De ce? Cum? Nu. Tu. Eu. Noi. Noi şi Luna. Noi şi Marea. Noi. Doar noi. Restul? Resturi. Vid. Nu. O cameră, un foc ş-un pat. Noi – goi. Îmbrăcaţi. Ai putea? Ce-ţi cer … .
Demoni. Legiuni. Cei căzuţi. Vin; sunt aici. Îngeri falşi. Apă. Un sărut. Buze. Buzele tale mă hrănesc. Atingeri. Bâzâie. Tot; nimic. Vid. Eşti pierdută; sunt.
Şi eu sunt. Ce rost are? Plâng. Nu. Lacrimi, cuvinte, ani şi oameni. Noi. Tu. De ce? Eu … nu. Dac-aş fi eu îngerul? Ce-ai face, ce ai fi? Amintiri. Doare. Ştiu. Greşeli. Vulturi. Aşteaptă. Vin! Pahare. Nu vezi?! Eu nu mă mai văd. O uşă. Nu. Nu intra! Stai… Nu vrei să vezi. Întuneric, ură şi durere. Vrei?! Vid.
Eternitate. Noi – efemeri. Dor. Doare. Mereu. Sufletul plânge. Suflet, care? Tu.
O pădure. Copaci. Foşnet mut. Gemi încet. Gem eu. Plânge cerul. Te ascund, te acopăr, te am. Te pierd. Mereu. Din nou. Vid.
Cuvinte. Nu înseamnă ceva. Susur, murmur. Un surâs. Un râu – niciodată acelaşi. Tu, iubire. Tu. Iubire. Te am.
Te am
Te-am pierdut.

Vlad Țolan

1 COMENTARIU

  1. Ce scriere profundă şi originală! Un text din fragmente bine alese, un puzzle al trăirilor alerte şi al sentimentelor impecabile, intense şi atât de verosimile! Am trecut printr-un uragan de imagini, de clipe. Un uragan de lacrimi şi iubire! Ador antiteza care domină construcția acestei proze superbe! Ai reuşit să exprimi simțăminte complexe, să creezi un univers complet, în care sufletul tău să se poată simți un adevărat stăpân, iar asta doar printr-o mână de cuvinte! Te felicit sincer!