Tineri campioni bistrițeni – Matei Moisil, downhill

"în De POVeste/De văzut" "de POV21"

Matei Moisil este, la prima vedere doar un adolescent obișnuit de 17 ani, elev la Colegiului Național ,,Andrei Mureșanu”. Puțină lume știe, însă, adevărul despre acest băiat, ale cărui rădăcini se regăsesc în inima Munților Rodnei, în comuna Șanț. La o vârstă atât de fragedă, el este campion național la downhill și enduro. Pe lângă marea lui pasiune, sportul, Matei este un băiat ambițios cu visuri mărețe.

Î: Salut, Matei! De cât timp faci downhill și ce te-a determinat să te apuci de acest sport?

R: Practic acest sport de aproape 6 ani. Unchiul meu, Cătălin, care locuieşte în comuna Șanț m-a determinat să fac cunoştinţă cu tainele acestui sport. Am văzut că nu de puţine ori merge și se dă cu bicicleta prin pădure, m-am gândit că trebuie să încerc și eu.

Î: Ce înseamnă downhill pentru tine și cum te-ai simțit prima dată când te-ai dat cu bicicleta?

R: Downhill-ul înseamnă mai mult un mod de viață. Datorită sportului am reușit să-mi reorganizez viața, să fiu persoana care sunt azi, să am un program. Sincer, am fost speriat prima dată. Adică, nu știam ce se întamplă, nu știam ce să fac, cum să fac.

Î: Ai doar 17 ani și totuși concurezi la un nivel foarte avansat. De ce ai nevoie pentru a ajunge aici?

R: În primul rând, ai nevoie de o bicicletă bună, care trebuie să fie însoțită neaparat de un echipament la fel de bun, piese de schimb și de un mecanic dacă se poate. Pe de altă parte oricine poate să facă orice dacă muncește. La downhill trebuie să intervină propria inițiativă, să vrei să faci chestia asta, să te simți bine pentru că dacă nu te simți bine când te dai cu bicicleta, când joci fotbal sau orice altă activitate, degeaba o faci.

Î:Ai vizitat multe locuri și ai concurat atât în țara cât și în străinătate. Unde ți-a plăcut cel mai mult și care este cea mai frumoasă amintire pe care vrei să o împărtăşeşti cu noi?

R: Sincer, cel mai mult mi-a plăcut în străinătate, atunci când am fost la Leogang în Austria. Deoarece am fost cu colegii din lotul național, a fost o excursie sprijinită financiar de Federația Română de Ciclism. Am avut momente super faine și m-am dat în fiecare zi cu bicicleta. Ce-ți poți dori mai mult? Îmi amintesc că am fost pe traseu toți și făceam glume pe seama altora, ne amuzam unul de celălalt, a fost super tare. Am avut cu cine să vorbesc, a fost cel mai important.

Î:  Care sunt cele mai notabile premii şi rezultate ale tale?

R: Câştigarea cupei, Campionatului Național de Downhill din România şi locul 2 în cadrul cupei Rookies CUP.

Î: Cum ar fi ziua perfectă pentru tine? Și pe lângă downhill, ce-i place lui Matei Moisil să mai facă?

R: Îmi place să-mi petrec timpul cu prietenii, în mod special să am cu cine vorbi, consider că socializarea este foarte importantă și să mă dau pe bicicletă, bineînțeles. Îmi place să ies cu prietenii prin oraș, îmi place să merg să mă plimb prin pădure, mai nou să ies cu noul meu cățel Cody, să joc baschet şi nu în ultimul rând să îmi petrec timpul cu familia.

Î: Care sunt obiectivele tale pe anul 2018?

R: Obiectivele mele sunt destul de bine stabilite. Am să încerc să particip la Cupa la care am participat și anul trecut în 2017, plus Cupa Europeană la nivel mai înalt și Campionatul Mondial care va avea loc în Elveția.

Î: Având în vedere că încă ești elev, cum reușești să îmbini școala cu sportul? Și ce te motivează să faci asta?

R: Nu le prea împac, asta e problema. Încerc să mă străduiesc la fel de mult pentru amândouă și de cele mai multe ori tai de pe listă datul cu bicicleta sau antrenamentele ca să pot învăța. Nu sunt un elev eminent, dar mă descurc, sunt motivații diferite oarecum. Adică școala, bineînțeles, o fac în mare parte pentru mine, dar este o mică parte pe care o fac pentru părinţi mei, iar în ceea ce privește sportul, vreau să îmi fac un viitor mai bun și să dezvolt sportul ăsta în țară.

Î: Consideri downhill-ul un sport de durată? Ceva ce o să faci pe termen lung?

R: Da. Îl văd ca pe un sport de termen lung, pentru că la fel ca în fotbal, tenis, sau baschet ai nevoie de anumite calități și de oameni care să fie în jurul tău. Cei care practică acest sport sunt numiți nebuni care sar cu bicicleta, și ei sunt sportivi, se antrenează pentru probele respective. Îl văd un viitor, adică, poți să faci ceva din asta, poți trăi din asta, poți deveni cineva.

Î: Cum simți că ți-a schimbat acest sport viața?

R: Prin programul meu, prin creșterea mea, dezvoltarea mea. Tangența pe care am avut-o cu fel de fel de persoane și experiențele pe care le-am avut au contribuit la lucrul ăsta.

Î: Cum decurg în mod normal antrenamentele tale?

R: Ei bine, merg la sală și acolo am un program destul de strict, adică e diferit în fiecare zi, dar îl știu din timp de la antrenorul meu, Angelo Budea, pe care îl respect. Fără el n-aș fi putut ajunge unde sunt astăzi. Încep cu o încălzire, după care fac diferite grupe de mușchi, în principal echilibru și anduranță.

Î: Cum te-a influențat antrenorul?

R: A fost destul de dur cu mine și mi-a zis de la început ,,Bă copile, dacă vrei să faci treaba asta, trebuie să ne înțelegem amândoi și să mă asculți când vine vorba de unele alegeri”. Eu am zis ,,Ok, hai că mă bag”. A fost dur, dar în același timp mi-a fost ca al doilea tată, adică de fiecare dată când am fost plecat cu el nu mi-a lipsit nimic și tot timpul ne-am înțeles.

Î: Văzându-i atitudinea de la început, ai ezitat, ai fost reticent cu el?

R: Nu, chiar mi-a plăcut chestia asta, că m-a pus la punct. Era strict în sensul în care mă făcea să înțeleg anumite chestii și partea cea mai interesantă a fost că le-am înțeles fără să mi le impună, fără să îmi pună restricții, cum ar fi ,,nu te mai las acolo, dacă nu faci aia sau aia”, nu. Dar totuși îl ascult și dacă îmi zice să nu mă dau cu bicicleta, nu mă dau. Eu cred că dacă vrei să faci treaba asta ai nevoie de un om ca el.

Î: Ce visuri și aspirații ai pentru viitor? Viitorul tău îl vezi desfășurându-se în țara noastră sau chiar în zona noastră, de ce nu?

R: Am destul de multe visuri, deși deocamdată încerc să-l îndeplinesc pe unul, adică să devin pilot în cupa mondială. Dar este foarte greu pentru că sunt destul de mulți oameni care își doresc chestia asta și ai nevoie de foarte mult noroc pentru a face treaba aceasta. Din punct de vedere profesional aș dori să mă fac kinetoterapeut, să îmi deschid un cabinet sau să lucrez într-un spital ca să-i pot ajuta pe ceilalți și pe mine în același timp, dacă aș deveni kinetoterapeut m-aș putea cunoaște mai bine. Sincer, viitorul, îl văd și nu-l văd. Mi-aș dori foarte mult să plec în altă parte, dar e destul de greu, ai nevoie de sprijin. Mi-aș dori să rămân și în țară, să mă mut în alt oraș sau să rămân aici să îi ajut și pe alții.

Î: Care sunt sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a atinge acest nivel de performanță? Ție personal ți-a fost greu să faci toate sacrificiile astea?

R: Sacrificiile pe care trebuie să le faci neapărat au legătură în principal cu faptul că trebuie să fii împăcat cu ideea că va fi nevoie sa renunți la viața socială la un moment dat ca să poți să te antrenezi și să ai grijă să nu ajungi pe diferite căi. În sensul în care e ok să mergi la petreceri și să te distrezi, dar cu o anumită masură. Nu mă înțelegeți greșit, e ok să bei, dar nu pentru cineva care vrea să practice un sport. Sincer, mie nu mi-a fost greu, pentru că până anul ăsta, sa zicem din 2013, m-am focusat foarte mult pe chestia asta fără să-mi dau seama că de fapt eu chiar am nevoie de ea. Eu făceam asta ca pe o distracție, așa vedeam eu distracția, dându-ma pe bicicletă. Acum am crescut, o iau mai în serios, dar încă îmi place, îmi place mult.

Î: Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

R: Ambițios, uneori mofturos și sociabil.

Î: Crezi că ai avut un impact în orașul tău, aici în Bistrița?

R: Da, cred că am avut, poate nu într-un procent foarte mare, dar am avut, pentru că am văzut destul de mulți tineri care s-au apucat să se dea cu bicicleta, poate nu din cauza mea, dar sigur a mers vorba și ceva acolo s-a întamplat, pentru care poate sunt vinovat, poate nu.

Î: Care ar fi sfatul tău pentru un începător în downhill?

R: Să se țină de ghidon. Nu, glumesc, în primul rând să o ia ușor, să nu încerce să sară chstii mari sau să se ducă pe linii grele, să o ia ușor, să meargă cât de ,,safe” se poate la început, să cunoască bicicleta, să știe în special să pună frână, altfel poate fi destul de grav. Dacă scapi de sub control bicicleta te poți lovi atât de rău încât să te lovești atât pe tine cât și pe cei din jur, am văzut cazuri de acest gen.

Î: Tu ai parcurs pașii ăștia sau ai sărit peste etape?

R: La chestia asta mă gândeam săptămâna trecută. Eu am început, direct, m-am uitat pe net ce și cum, fără explicații sau așa, am zis doar ,,wow, ăia sar așa”. L-am mai văzut și pe unchiul meu când se mai dădea, dar niciodată nu l-am întrebat ceva despre asta, până în ziua în care am zis ,,Bă, eu vreau să mă dau pe bicicletă”. Atunci am mers și mi-am luat bicicleta și am început să merg pe deal cu niște prieteni, dar fără să-mi dau seama ce fac exact. Am început să mă simt bine și poate că am sărit peste câțiva pași, dar numai din motiv că nu era nimeni care să-mi explice ce se întâmplă de fapt. Așa că nu mă consider profii la treaba asta, mă consider norocos că am reușit să-mi dau seama cu ce am greșit și cu ce îi pot ajuta pe ceilalți dacă vor avea nevoie.

Î: Ai avut vreo accidentare serioasă? Și daca vei avea una care te va determina să renunți la acest sport ce vei face? Ai un plan de rezervă?

R: Nu aș putea spune că a fost chiar serioasă, dar am avut două accidentări puțin mai tulburătoare pentru familia mea. Primul accident a fost fisurarea maxilarului când eram mai mic, începător, după care mi-am dislocat glezna și mi-am fisurat tibia. Iar cea mai recentă a fost în 2016 când mi-am fisurat clavicula în două locuri. Am un plan de rezervă, tocmai din acest motiv încerc să îmi pun și viața profesională pe primul loc și vreau să devin kinetoterapeut, pentru că fără picioare sau fără mâini pot să fac chestia asta. De aceea downhill-ul este un sport periculos, dar și bine gândit, pentru că un pilot bun nu sare de capul lui, ci înainte se uită la teren, își măsoară capacitățile, ceea ce e foarte important.

Î: Familia te-a susținut în dorințele tale?

R: Da, fără familie chiar nu aș fi putut să fac nimic, adică mare parte financiară a fost susținută de ei. La început a fost mai greu, că așa este în orice. Mama mă întreba de ce îmi trebuie mie să mă dau cu bicicleta, să îmi rup gâtul, dar după a înțeles că mie chiar îmi place și nu pot să trăiesc fără să mă dau cu bicicleta.

Î: Ce mesaj ai transmite generației tale?

R: Generația noastră nu este o generație distrusă, generația noastră e efectiv o generație care a degenerat de la cealaltă și este într-o continuă schimbare. Adică, generațiile noi sunt tot mai distruse, acesta este punctul meu de vedere. Însă ce aș sfătui eu generaţia din prezent, este să se vadă pe ei înșiși, nu trebuie să se poarte urât cu ceilalți pentru că trăim în aceeași lume.

                                                                           Georgiana Cilian

Claudia Scuturici

1 Comment

  1. Frumos interviu !Este bine ca prezentați modele ale unor tineri de succes .Toi avem nevoie de modele .Felicitări pentru articol!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*