Adio

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Review

Cum ți se pare? 0 ¬ 👎 / 10 ¬ 👍 (lasă un comentariu)
? /10

Admirând razele timide care-şi făceau loc printre nori, trăgând primele fumuri din a doua țigară și sorbind o gură de cafea: Ei… cel puțin, mai rău de atât nu se poate!

Poate ar fi mai bine să nu mai gândesc cu voce tare. Momentul jenant a trecut neobservat, dar nu aș vrea să îmi fac un obicei prost din asta. Așa, de dragul vecinilor și a trecătorilor.

Şi totuși… De ce?! De ce toate acestea? Nu pot spune că m-am considerat vreodată sau că aș fi, nici măcar că aș vrea. Știu că nu sunt perfectă. Oamenii nu sunt perfecți, din contră, în fiecare dintre noi mișună imperfecțiunea, mustesc orori și tenebre inimaginabile. Am greșit, știu. Nu aş fi crezut că acele mici tentative ale mele de a evada din rutină vor afecta atât de mult. Încă iubeam, iubeam enorm de mult! Și oricum, nu; nu a existat un „altcineva”. Niciodată nu aș fi… Nu voi ști dacă m-a crezut sau nu, e prea târziu, dar eram doar eu cu mine şi… cu acele momente în care mă simțeam la înălțime. Era atât de frumos!

Din acea zi m-am oprit. A trecut ceva timp, îmi amintesc; simțeam cum pluteam în neant, undeva deasupra norilor, departe de orice altceva. Petreceam enorm de mult timp și cu el, dar îmi doream și pentru mine. Ce altceva să fi făcut în toate acele ore și uneori zile în care el lipsea?

Nu am putut accepta realitatea. Niciodată. Așa sunt… întotdeauna am vrut mai mult. Să o alterez, să-mi depășesc banalitatea. Lanțuri grele și permanent într-o bulă care nu îmi dădea voie să-mi simt viața în propriile mâini. Chiar îmi doream asta, cel puțin cred că îmi doream fie să schimb ceva în lume, fie la mine. Fiind imposibil să schimb lumea, am ales să fac o încercare cu propria persoană. Regret acele clipe? Chiar deloc! Regret consecințele… Pentru puțin timp a fost totul perfect, păşeam cu bucurie și entuziasm prin mica mea lume.

Acest moft al meu a fost costisitor. Foarte costisitor. Totuși, cred că îmi cunosc limitele. Eram precaută și chiar nu mi s-a părut că am exagerat. Nu am abuzat atât de mult încât să poată fi considerată o problemă. Eu eram bine și nu îmi punea nimeni, niciodată, interdicții, deși el nu era de acord cu asta. Bine! Nu știa nici adevărul în totalitate. Banii, într-adevăr s-au împuținat, dar aproape ne ajungeau. Așa a fost cam un an. Până s-a ajuns în punctul în care el nu mă mai suporta.

M-a considerat pierdută. Pierdută în propria viață, pierdută cu totul și fără vreo cale de întoarcere. Greu? Dificilă? Enorm de greu să iubești o astfel de persoană, ştiu! Totuşi, mereu am crezut că mă acceptă și că înțelege. Probabil a încercat să accepte, dar nu a vrut măcar o dată să încerce și el. I-ar fi plăcut, totul ar fi fost altfel.

Da, chiar am crezut în ceva. Inutil? Da, a fost și… Unde a ajuns? Unde am ajuns?

Ei bine, el a dispărut pentru totdeauna, eu am rămas la fel; aproape la fel. Am rămas cu aceeaşi dorință morbidă de a trece dincolo, departe de această junglă. Oricât ar fi de frumos acest loc, împânzit cu luminițe și prea multe culori, pentru mine e tot un monument straniu, un omagiu în cinstea stâlpilor de beton și a celor lipsiți de culoare și bunătate. Ce păcat! În lipsa acesutui hazard zgomotos ar fi fost mult mai frumoasă priveliștea.

Curând! Trebuie doar să mai aștept puțin și totul se va schimba. Va fi bine. Nu? Curând…

Nu știu dacă continuarea acestui mirific coșmar în care trăiesc de prea mult timp aduce vești bine sau îngrijorătoare, momentan nici nu contează. Nu a fost ușor, dar odată cu timpul mi s-a risipit și cheful. Ceea ce contează mă doare cumplit! Toate nopțile pierdute în întuneric, toate zilele irosite în pat și toate, absolut toate momentele de neuitat, dar și cele de ne trăit, totul… absolut totul va dispărea. Va rămâne ceva foarte vag, mici cioburi înfipte în talpa propriului timp. Iar odată cu ele voi dispărea și eu, puțin câte puțin și totul va fi bine.

Uuu, ce bine! Plouă… Perfect!

E deja a șasea. Fir-ar, gata! Prea multe țigări pentru cafeaua asta.

Tu, scrumieră, poți rămâne aici, exact aşa cum ești. Ne vedem mai târziu, eu una voi pleca. În scurt timp nu va mai fi nimeni pe drum și mă voi putea bucura de o mică plimbare. Cine știe, poate trece și peste mine o maşină sau mai rău…

Poate în dimineața asta nu îmi voi bea cafeaua singură.

 

Fragment scris alături de Irina Moise,

din Pierduți prin praful stelelor – carte în lucru

„Libera me de ignem fidem scriptum est enim in ortum tenebris...”✌🏼🖤 Student U.B.B. ~ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Bună! Pe lângă educație, mă pasionează arta, scrisul - arta cuvântului - în mod special. Ador filosofia, ficțiunea, paranormalul, groaza, misterul, drama și îmi place să scriu, atât în proză, cât și în versuri. Valorific, prin cât mai multe detalii și, preponderent, prin narațiune subiectivă: acțiunea, impactul, latura moralizatoare și varietatea interpretărilor oferite unui text. De asemenea, în poezie, cultiv simbolism, o estetică a urâtului patologic, tristețe, nostalgie și profunzimea emoției încifrate. Îmi doresc să plasez cititorul în centrul poveștii ori să îl pun pe gânduri; să ofer idei, momente, perspective, teme și motive de reflectare sau contemplare.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Molia mea

mă îndrăgostesc în lumina felinarelor de constelațiile albastre ce curg prin părul
Du-te la Sus