De ce prima dragoste nu se uită niciodată?

"în De simțit/Psihologie & relații" "de POV21"

S-au scris multe despre ideea de primă dragoste, despre cum o recunoști, despre cum o trăiești, despre cum ți-o reamintești însă eu cred că ține de fiecare în parte.
Prima dragoste apare într-un moment în care nu ai atâta experiență de viață ca să știi cum să o trăiești și exact din cauza asta intervine farmecul.
Nu știi cum s-a întamplat sau de ce, dar simți că nu ești același. De cele mai multe ori nu reușești să înțelegi de ce o simplă persoană poate să ajungă să îți acapareze gândurile până în punctul în care nu mai vezi nimic altceva.
Prima dragoste e ca o revelație. Simți atât de profund și atât de mult, încât ai impresia că nimic din ce ai trăit până în acel moment nu a avut vreodată aceeași intensitate.
De ce e unică prima dragoste? Pentru că nu are termen de comparație. Pentru că o trăiești în adolescență, când simți că indiferent de ce ai face, lumea e a ta.
Există persoane care au rămas tot restul vieții cu prima lor dragoste, însă sunt puține, pentru că de cele mai multe ori, această primă experiență se sfârșește cu o decepție. Și dacă prima dragoste te face să simți că te desprinzi de pământ, prima decepție este zdrobitoare.
Totuși, experiența e benefică pentru că din interacțiunile și situațiile de acest gen înveți. Înveți despre cine ești, în primul rând. Înveți despre oameni, despre limitele lor, despre potriviri sau nepotriviri de caractere și despre momente, mai ales despre momente. Personal, din prima dragoste am învățat că există clipe pentru care merită să trăiești cu toată ființa. Și am rămas cu ideea pe care o susțin și astăzi, mai exact aceea că nu durata interacțiunii cu o persoană contează, ci intensitatea momentelor împărtășite.
De ce prima dragoste nu se uită niciodată? Pentru că apare într-un moment în care nu ești pregătit pentru ea, însă îți dă peste cap întreaga lume și te face să simți și să afirmi cu tărie că viața este frumoasă.
Prima dragoste nu se uită, indiferent de câte îi vor urma și indiferent de câtă fericire vei găsi în relațiile viitoare. Ea rămâne ascunsă undeva într-un colţ al sufletului și așteaptă să te trezească uneori, sub forma unei amintiri dulci din trecut, pentru a-ți reaminti de puterea unui moment.

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul facultății „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*