Totul începe cu un salut, cu o privire drăguță sau cu gândul de a nu părea o persoană insuportabilă. Cam așa debutează o prietenie în cele mai multe cazuri. Ignorând acele povești sau, de ce nu, legende care au fost auzite de toți cunoscuții pe la toate petrecerile, ieșirile, sau în momentele random. Dacă ai norocul să dai peste o persoană în stilul tău sau care îți place pur și simplu, îți imaginezi că acea prietenie va fi una legendară. Știi deja că ea se va sfârși la un moment dat, dar te gândești că va fi mai târziu decât crezi tu. Treci însă, prin etapele prieteniei cu o viteză uluitoare.
Cam așa începe o prietenie în cele mai multe cazuri…
Ți-ai făcut un prieten, poate nu pe viață, dar cunoști încă un om minunat. Te axezi pe asta. Începeți să ieșiți, să vorbiți, să schimbați opinii, să vă recomandați cărți, filme, jocuri, cafenele și atâtea altele. În foarte scurt timp îți dai seama că ați ajuns cei mai buni prieteni. Și începeți să faceți o grămadă de tâmpenii, că trebuie să aveți amintiri.
Ați mers în excursie. O secundă mai era și dărâmați hotelul pe voi… Bine, nici chiar așa, dar v-a prins cel puțin ora trei noaptea, timp în care ați umblat prin hotel cât se poate. Ați cântat până de-abia mai scoteați două cuvinte. Ați vorbit despre visuri și vise, păreri, opinii, dorințe, și astea doar într-o seară. Plus alte ieșiri, petreceri la care, dacă nu împreună, unu’ făcea pe acolo ca ultimul sălbatic și speria pe toată lumea, iar celălalt filma, sau făceați împreună, iar ceilalți filmau.
Totul a fost frumos, așa că, hai, să vină și inevitabila tristețe
Da… V-ați făcut amintirile. Acum urmează momentul ăla în care se taie totul, nu ca la maioneză, poate ca într-o scenă de film ieșită mult prea prost. Apare acolo un zid invizibil, ceva care împiedică lucrurile să decurgă normal. Tu știi mult prea bine ce este, dar dacă celălalt nu o știe? Sau se minte că nu e așa? Ai pierdut un prieten. Dacă treceți cumva peste asta, nu mai e totul ca înainte și nu va mai fi. Tu mereu te vei gândi la acel zid, care acum nu mai există. Te vei împiedica de pietrele care au rămas din el.
Cu toate astea, păstrezi legătura cu persoana respectivă, dar nu știi dacă să-i mai spui prieten. Te gândești la câte lucruri frumoase, tâmpite, incredibile, ați făcut împreună, te gândești la cât de des a fost lângă tine persoana aceea, chiar dacă azi îți răspunde atât de greu la mesaje, iar când vine vorba să o suni, mai bine nu. Te gândești că vorbeați cândva despre orice, chiar dacă azi ai îndoieli când îi spui ceva mai personal – sau nu o faci. Încă te mai chinui să păstrezi ceva din ce a fost, deși îți răsună în cap câte un „chiar dacă”. Și uite așa ai trecut prin toate etapele prieteniei și ai ajuns la ultima – cea nedorită.
Tot ce-ți rămâne după această prietenie sunt: imaginea unui om minunat, grămada aia de amintiri tâmpite, plus o grămadă de poze, videoclipuri, și alte lucruri care nu-ți vin acum în cap, dar sunt acolo, pe undeva.