Review “Cei frumoși și blestemați”

"în Recenzii de carte" "de POV21"

Ce pot să zic altceva mai concret despre romanul “Cei frumoși și blestemați” scris de F. Scott Fitzgerald decât faptul că prezintă în cel mai realist mod cum devin oamenii niște epave din cauza viicilor? Luându-se pe el și pe soția lui ca și exemple în construirea personajelor, prezintă povestea de dragoste a unui cuplu din perioada haotică și extravagantă a anilor ‘20. Mergând de la o petrecere la alta, bând pahare de băuturii alcoolice unele după altele și lăsându-se pradă influențelor negative, așa ar putea fi caracterizată relația celor doi, una costisitoare de altfel.

Anthony Patch, personajul principal, are banii, talentul și educația aleasă, dar duce o lipsă incredibilă de ambiție. Tind să cred că datorită faptului că este orfan și că a fost crescut de un bunic care îl critica orice ce ar fi făcut a devenit omul orgolios, încăpățânat și imatur prezentat în carte. Acesta ar face orice doar ca să nu îi asculte sfaturile, deși are tentative de a se înțelege bine cu bătrânul doar pentru a se asigura că el va fi moștenitorul averii promise.

Mai mult decât atât, Gloria nu este cea mai bună influență în viața sa, deseori fiind ea prima care pornește conflictul dintre cele două personaje principale. Este o doamnă rafinată, dar cu obiceiuri costisitoare care le va afecta situația financiară pe parcursul realției lor, deoarece depinde aproape în întregime din acest punct de vedere de Anthony. Adjectivul “dificilă” îi descrie cel mai bine personalitate, niciodată nu este mulțumită de ceea ce are. Se vede încă de la început că relația lor se va rezuma la certuri, pentru că niciunul dintre cei doi nu este dispus să lase de la el.

Lumea de atunci judecă oamenii după înfățișare și după niciun alt criteriu. Distrugerea sinelui este tema discutată în prim plan pe tot parcursul cărții și este prezentată surprinzător de realist. Poate și pentru că are o tentă de roman autobiografic se constată acest lucru. Ceea ce se poate învăța din această carte este că traumele din copilărie trebuie discutate la momentul potrivit, ca acestea să nu devină o piedică în dezvoltarea noastră sau în relațiile cu ceilalți. Fiecare problemă nerezolvată duce la o nouă formă de egoism si de încăpățănare.

Deși nu este atât de cunoscută precum celălalte cărți ale sale, Fitzgerald a fost mai sincer în prezentarea acestei povești de dragoste decât atunci când ni l-a introdus pe visătorul lui îndrăgit, Gatsby. O recomand din suflet cititorilor pasionați de distrugerea altor persoane și care au nevoie de o ancorare în realitate. Merită toate laudele. You did it again, Scott.

“The victor belongs to the spoils.”

 

Alexandra Mânzat

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*