Societatea unor stele

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

„Nașterea unei stele: momentul primordial al facerii și desfacerii. Momentul în care tot ce a fost creat până la un moment dat este distrus pentru a face loc unei creații noi, sau a unei distrugeri eterne. Fatidicul eveniment în care efortul forțelor ce guvernează toată existența noastră este șters din conștiința formei lui cunoscute până atunci. Materia se transformă, nu dispare. Prin urmare, distrugerea este doar o iluzie generată de o capacitate de înțelegere limitată și totuși… noi o pierdem pentru totdeauna.”
Astfel, stau și mă întreb de ce văd o similitudine între om și stea.

Învârt gheața în paharul umplut cu lichid arămiu. Mișcarea de rotație formează o mica spirală în pahar, pe care mintea mea automat o transformă într-o gaură neagră.

„Sunt mult mai multe stele în galaxie decât oameni pe Pământ, și totuși, nu diferă atât de mult de noi. Și ele pot fi etichetate și categorisite în tipologii; și ele au reacții violente, izbucniri sau sunt, teoretic, inofensive. Pulsarii și găurile negre sunt cele mai interesante: niște stele micuțe, moarte, care totuși mai transmit periodic informație, respectiv cadavrul rămas în urma unei autodistrugeri atât de fundamentale, încât continuă și dupa moarte. Ceea ce noi vedem toxic în radiațiile gamma, prin care ele comunică, este posibil să se dovedească extraordinar de surprinzător: viață după moarte! Oamenii sunt la fel. Persoanele cu mintea muribundă, încărcată de afecțiuni precum depresia, gândurile suicidale sau alte dureri trupești și sufletești nu diferă enorm de mult de pulsari sau de găurile negre. Ambele entități sunt parțial nefuncționale după regulile definite de existență, dar ce este absolut fabulos este că asemeni entităților celeste, aceștia fie transmit cu disperare mesaje pe care nimeni nu le recepționează, fie absorb toată energia din jurul lor fără vreun rezultat vizibil înafara degradării mediului înconjurător.”

-Oamenii se tem de orice pare toxic pentru ei, chiar dacă informația câștigată depășește riscul de a pierde ceva, scap un gând cu voce tare. Mă uit pe geam la cei de jos: toți se învârt pe aceleași neschimbate orbite. Însă spre deosebire de stele, toți cred că sunt superiori celorlalți, fără să recunoască vreodată asta.

„Trăim într-o lume a supernovelor. Toate stau să explodeze, însă majoritatea sunt atât de interesate de propria lor existență, încât se prăbușesc sub propriul lor egoism și devin găuri negre: mecanisme atemporale care nu au alt scop decât să consume și să anihileze materia din orice formă utilizabilă. Ele râd de pulsari și de energia lor, aparent infinită și nu pot concepe că lumina este mai puternică decât întunericul. Este atât de trist că oamenii urmează involuntar modelul impus de stele și nu conștientizează autodistrugerea pe care și-o integrează în vieți… Cândva, toți vom fi distruși de câte o gaură neagră care ne va absorbi toată lumina, însă visez să fiu ultimul dintre muribunzi, ca să pot să asimilez ultima informație a unui pulsar, care, generos cu toată energia de care dispune, narează sfârșitul unei omenirii auto-exterminatoare, ghidată spre destin de forțe pe care nu le înțelege.”

Mă întorc la lucru; lumea a devenit mult prea vidă și rece pentru mine…

Elev al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Scrie versuri de la șase ani - Pasionat de psihologie - Interesat de explicarea psihicului uman prin logică matematică - Face parte din echipa POV21 din Mai 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*