Un copil citit-informat-prevenit, un copil salvat

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Cartea, nu trebuie privită simplu, rudimentar, cu ignoranță, ca fiind o carte și atât.

Nu, nu orice carte este o simplă carte de informații. Bine? Dacă deschidem bine ochișorii, cărțile sunt purtători și, totodată, formatorii civilizației umane.

Omul este singura fiinţă creatoare, deoarece este singura fiinţă care a izbutit să-şi folosească gura nu numai pentru a consuma natura, ci şi pentru a comunica idei, depăşind vederea prezentului cu ajutorul vorbirii despre viitor. În timpul unei scurte plimbări sau așteptând lumina verde a semaforului sau atunci când ne aflăm la o distanță de un click pentru a împărtăși în miez de noapte un gând cuiva; citându-l pe Henry Wold, ne-am putea mira pentru o clipă de cât de multe a izbutit și încă poate concepe și face omul?

De la roată și descoperirea focului, până la realități virtuale.
Minți luminate și-au dedicat existența, punând pe foaie gânduri îndrăznețe, materializându-le în timpul propriei existențe sau fiind descoperite ulterior de către ceilalți.
Idei imposibile, concepte greu de înțeles, chiar teorii care par indescifrabile.
Susținuți sau considerați anormali… Fără ei cum am trăi?
Sinele, divinitatea, moralitatea, dreptatea, libertatea; societatea, arta sau tehnologia. Ne sunt uzuale și ni s-ar părea inutil și banal să le acordăm un minut de cugetare.

Pentru tot ce ne aparține și ne înconjoară putem datora recunoștință celor dintre noi care s-au ridicat și au avut curajul să nu se limiteze la interesele proprii, la instincte sau la propria rutină zilnică.

Din păcate, prea puțin, prea puțini dintre noi ne gândim la ce șubrezește constant temeliile celor două paliere principale ale creației umane.
Făra cărți… istoria este tăcută, literatura monotonă ori inexistentă, știința nu împărtășește nimic, iar gândurile și imaginația celor care se consideră înzestrați cu ceva rămâne în neantul necunoștinței de cauză a celorlalți.

Verba volant, scripta manent!
În anul cărții, în mod special, nimic nu este mai bun decât să aprinzi pofta și iubirea de carte. Să nu trecem cu vederea faptul că puterea de distrugere e la același nivel, poate mult superioară celei de creație a omului. Se consideră că în natură totul se compensează și se echilibrează prin însăși modul în care este concepută, până intervine omul, atât în natură, cât și între alți oameni. Și totuși… suntem obișnuiți să avem nevoie de alții. Însă parcă tragem de pârghiile existenței pentru a face ceva în folosul altcuiva.

IPJ Bistrita, în anul cărții, se apropie în mod special de copii. Drept dovadă, azi s-a derulat o activitate de prevenție, susținută de Ofiter Prevenire Ramona Sîngeorzan, în parteneriat cu scriitoarea, studenta și membră a Echipei POV21 Bontaș Gina.

Z.I.C.I ca să știi! (Z.I.C.I – Ziua Internațională a Cititului)
M-ai bine să prevenim, decât să combatem.
Astăzi, s-a prevenit printr-un mod diferit fenomenul de bullying. Le-a fost citită copiilor o povestioară pe roluri; cei care au luat parte, am putea spune că și-au intrat în pielea personajelor.
Copiii au tras concluziile la modul cel mai sincer: Nu este bine să fii ingâmfat, cu nasul pe sus. Trebuie să fii prieten cu cei din jurul tău, dacă și copii vor să fie prieteni cu tine. Noi trebuie să ajutăm și să acceptăm dacă este nevoie să fim ajutați. – declară o elevă în clasa I.

Polițista menționată anterior, învățătoarea de la C.N.A.M. Bistrița – Alina Voica și viitoarea dăscaliță, Gina, și-au unit azi gândurile și ideile în folosul celor mici. Le au citit copiilor de clasa I o poveste plină de învățăminte: „Puișorul cel îngâmfat”; invitat surpriză a fost chiar puișorul îngâmfat.

Copii au vizionat filmulețe despre bullying.
Discuțiile dintre puișor și copii au fost savuroase și vor rămâne valoroase.

Bullying-ul, pentru a avea cu toții o idee de ansamblu, este definit ca fiind un comportament ostil, de excludere și de luare în derâdere a cuiva, umilire.
Aflându-ne într-o continuă dezvoltare și evoluție, de ce să nu avem curajul să ne considerăm și ființe morale?

Intenționăm o colaborare între Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și POV21 în proiecte sau campanii de prevenire dedicate copiilor și tinerilor.

În concluzie, foarte simplu, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari:
Încearcă să fii prietenos, nu urâcios!

„Libera me de ignem fidem scriptum est enim in ortum tenebris...”✌🏼🖤 Student U.B.B. ~ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Bună! Pe lângă educație, mă pasionează arta, scrisul - arta cuvântului - în mod special. Ador filosofia, ficțiunea, paranormalul, groaza, misterul, drama și îmi place să scriu, atât în proză, cât și în versuri. Valorific, prin cât mai multe detalii și, preponderent, prin narațiune subiectivă: acțiunea, impactul, latura moralizatoare și varietatea interpretărilor oferite unui text. De asemenea, în poezie, cultiv simbolism, o estetică a urâtului patologic, tristețe, nostalgie și profunzimea emoției încifrate. Îmi doresc să plasez cititorul în centrul poveștii ori să îl pun pe gânduri; să ofer idei, momente, perspective, teme și motive de reflectare sau contemplare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*