Târg de nunți!

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

În perioda 1-3 februarie va avea loc, la Hotel Metropolis, o nouă ediție a Bistrița Mariage Fest, cea mai cunoscută expozițe dedicată mirilor. În cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, viitorii miri pot găsi tot ce au nevoie pentru organizarea unei nunți de vis: rochii de mirese și costume de miri, bijuterii, dulciuri, servicii foto-video, servicii de planificare și multe altele.
Printre cei 41 de expozanți se numără și Laura Alina Crișan (despre care puteți citi mai multe aici). Anul acesta, ea va prezenta o colaborare cu Ștefania Borodi, celebrul designer vestimentar bistrițean.
Pe lângă faptul că cele două predau latină, respectiv arte plastice, pe Laura Crișan și pe Ștefania Borodi le leagă o pasiune pentru artă și, în mod special, pentru Gustav Klimt, un pictor și decorator austriac. Această pasiune le-a ajutat să își materializeze dorința de a realiza o creație comună: „Faptul că ne place amândurora Klimt ne-a ajutat să materializăm această dorință a noastră în tortul de nuntă inspirat din creația lui Klimt, Pomul Vieții”, spune Laura Crișan. „De-a lungul anilor nu am mers neaparat pe tendințe, pe ce se poartă în acel an la o nuntă, ci mi-a plăcut mereu să surprind, să fac machete diferite.”
La alte ediții ale Târgurilor de nuntă, Laura Alina Crișan a prezentat multe torturi neobișnuite, dar care au fost extrem de apreciate de public: tortul cu oglinzi, tortul cu flori naturale. Anul acesta, pe lângă tort, Laura va prezenta, printre altele, prăjituri, macaroons si brioșe.
„Îi așteptăm cu drag pe toți cititorii POV21 să vină să guste din produsele noastre!”

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*