Povestea unui ceai eminescian la Palatul Copiilor

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Luna ianuarie a trecut și anul acesta, Eminescu răsunând pe buzele profesorilor din școli și fiind prezent peste tot în mediul online, de la versuri la poezii întregi postate de iubitorii de literatură. La celălalt pol, s-au aflat și oamenii dezamăgiți sau lăsați cu un gust dulce-amar de Ziua Culturii Naționale. Dar, lăsând deoparte cultura care ar putea fi mai influentă, greșelile gramaticale din partea ministrului culturii și faptul că ne aducem aminte de Eminescu doar de ziua lui, haideți să ne concentrăm pe ceva puțin mai vesel. Sau inocent.

Pe 15 ianuarie, profesoara Ionela-Silvia Nușfelean, de la Palatul Copiilor Bistrița, are un plan special. Se pregătește să meargă la statuia poetului Mihai Eminescu, din piața cu același nume. Cumpără trei termosuri de ziua poetului, pregătește ceaiul eminescian, cum îi place să îi spună, îl sună pe fratele său, Ioan-Sabin Mureșan, și el profesor la Palat, la cercul de italiană, și mobilizează elevi de la cercurile de jurnalism, creație literară română și italiană, poezia credinței, inclusiv pe mine, cel mai ”vârstnic” dintre copii.

Dar nu e ceva ieșit din comun, anul trecut, în cadrul proiectului ,,Prietenii lui Eminescu”, inițiat de scriitorul Mircea Gelu Buta, echipa de la Palat s-a aflat lună de lună, în special în fiecare dată de 15, la ora 15 și 15 minute, la bustul lui Mihai Eminescu. Prietenii Poetului uneori i-au trimis emailuri galactice, au împărțit trecătorilor bomboane cu cremă de poezie, ghiocei de hârtie pe care au scris versuri din Eminescu, lumânări de ceară cu strofe din „Învierea”, ”fructe de mare” dulci, inspiratoare, frunze, crengi lirice, bomboane de pom și globuri tricolore, câte și mai câte. De Ziua Mondială a Familiei, au curățat de buruieni mormântul fratelui lui Mihai – Matei. Alteori, fără diseminare, i-au așezat mărțișoare în piept, i-au dus simboluri înaripate în secret. Au organizat și recitaluri de poezii în fața statuii. Creativitatea nu le lipsește.

Astăzi, ducem o candelă și-o cununiță de flori lui Eminescu. Vremea e rece. În timp ce profesorul Ioan-Sabin Mureșan face pe ospătarul eminescian, împărțind ceai fierbinte, profesoara noastră ne întreabă pe fiecare: Ce cadou aveți pentru Eminescu de ziua lui? Tatăl Cristinei Ilieș ne împărtășește că îl au mereu pe Eminescu de strajă, soția dânsului fiind născută în aceeași zi cu Poetul. La fel și mătușa preferată a doamnei profesoare – Paulina Mureșan, e născută în 15 ianuarie! Eu zic că o să îi las un mesaj pe statuie, scris pe-o bucată de hârtie. Entuziastă, Maria Tăuth profită de ocazie, iar, drept cadou, îi scrie numele în zăpadă, cu mâinile goale. Apoi desenează inimioare, nu doar de formă, ci din cea mai pură sinceritate. O urmează Ana Ciobanu… Văzând bucuria simplă a colegelor mele de la Palat, intru și eu în joc. Mi-am amintit de ceva ce mi-a spus, cândva, doamna profesoară, că scriitorii sunt la fel de vii ca sfinții, dacă știi să îi chemi. Și poate avea dreptate, pentru că statuia îmi pare mai ,,vie”. Se recită, se exprimă emoția într-o limbă aproape solară.

În timp ce facem poze sau discutăm despre Eminescu, oferim și trecătorilor ceai poetic de sufletul lui Mihai! Am întâlnit oameni bucuroși să primească ceaiul, oameni bucuroși pentru Eminescu, oameni grăbiți, tineri cărora li se pare amuzantă oferta sau persoane care, după privirea lor, zici că sunt de-a dreptul nedumerite de ce se petrece. Parcă li se pare prea anormal. La un moment dat, un jandarm care ne primise încântat paharul de ceai, ne face o poză zâmbitoare de grup. Atunci simt că lucrurile se pot întâmpla și, dacă vrei să faci ceva pentru cultură, o poți face și de unul singur. Dacă vrei să iubești, o poți face, dacă vrei să schimbi ceva, poți.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*