D.E.K.A – Tânărul artist, recunoscut pe Valea Someșului

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Cosmin Ruști, elev la Liceul Teoretic “Solomon Haliță” – Sângeorz Băi, în clasa a XI-a își dedică toată creativitatea muzicii. Persoană sociabilă și prietenoasă, dorește schimbare în jurul său și participă cu interes la aceasta. Descoperind devreme aptitudinile sale muzicale, atât din punct de vedere vocal cât și compozițional, Cosmin se lansează timid în lumea artiștilor și ajunge astăzi să fie unul dintre cei mai cunoscuți tineri de pe Valea Someșului.

 

Î: Cum ai ajuns la versuri, la muzică?

R: Totul a început în clasa a VI-a. Am avut o colegă care scria poezii superbe, iar doamna profesoară de română o felicita mereu și o dădea ca exemplu. Eu am mers la ea și i-am zis „Doamna profesoară și eu pot să fac poezii”, dar ea mi-a răspuns foarte dur: „Nu poți, căci tu ești RETARDAT”! Probabil glumea, dar firea mea ambițioasă și faptul că acel cuvânt m-a marcat într-o oarecare măsură au format o motivație de fier și așa am început să scriu versuri.

 

Î: Care a fost prima melodie scrisă de tine?

R: În clasa a VIII-a am pus bazele unei piese „Uit-o” care mai târziu avea să devină prima piesă înregistrată, postată pe Youtube. Cântam prin clasă și colegilor le plăcea. Clar, o dădeam acapella că nu știam eu de instrumentale și cum sa o dau pe ele.

 

Î: Ai avut parte de susținere din partea cuiva?

R: Da, părinții mei au fost cei care m-au susținut. M-au ajutat să merg la un studio, aici, la noi în oraș.

 

Î: De unde vine „ D.E.K.A ”?

R: „Deca” vine de la nickname-ul meu, mă jucam mult pe PC înainte, mai ales „Cs 1.6”. În orice rundă, eu făceam cel puțin 10 kill-uri și am zis să-mi pun „Deca” de la decalog (deca=10 ). Când am ales numele de scenă, mi-a plăcut, era scurt ușor de reținut. Am zis sa pun cu „K”, pentru  că era mișto, părea interesant. Și ” . ” dintre litere fac numele și mai interesant. Și așa a ieșit D.E.K.A. .

 

Î: Ce muzică asculți și ce artiști te-au inspirat să te apuci de muzică? Unde îți găsești inspirația pentru ceea ce oferi publicului?

R: Ascult orice gen de muzică. Dar depinde foarte mult de starea mea, sau de locul/momentul în care mă aflu. Inspirația o iau din jurul meu, stau doar și privesc cu orele. Apoi scriu exact ce văd, ce am văzut , ce simt sau am simțit.

 

Î: Dacă ar fi să faci un feat cu cineva, cine ar fi acea persoană?

R: Cineva cu care m-aș potrivi din punctul de vedere al timbrului vocal, dar și ca idei. Dacă e să luăm din artiști, clar DMS ar fi acea persoană!

 

Î: Ce a însemnat experiența “Star Party Pov21 Năsăud” pentru tine?

R: Acel eveniment a fost o experiență senzațională. A fost prima dată când am cântat în fața unui număr atât de mare de oameni, prima dată când am simțit cu adevărat că urc scările pentru a  ajunge să-mi îndeplinesc visul. Și pentru asta vreau să mulțumesc echipei POV21.

 

Î: Piesele tale sunt de substanță, au un mesaj uneori plin de tristețe, amestecat cu o obiectivitate profundă. Sunt inspirate din propriile tale experiențe?

R: În mare parte da. Două dintre piesele mele de pe canalul Youtube: „Din iubire la război” inspirată după povestea unui prieten care m-a rugat să-i fac o piesă. Și  „Sfârşit” în colaborare cu Raul, care e inspirată mai mult din povestea lui. Dar restul sunt experiențe personale.

 

Î: La ce fel de piese ne putem aștepta anul acesta?

R: Anul acesta presimt că o să fie ANUL MEU. Vor urma piese, care la fel ca celelalte, sper să prindă de mănă cele mai ascunse gânduri ale oamenilor și să le scoată la lumină. Urmează piese în care mulți se vor regăsi. În special cei din generația mea sau puțin mai mari. Urmează piese scrise cu inima, având ca subiect viața mea și societatea distrusă în care trăim.

 

Î: Care este cea mai mare critică pe care ți-ai face-o, muzical vorbind?

R: Nu știu. Cea mai mare critică? Cred că ar fi „frica” sau faptul că sunt ușor nemotivat. Mai exact, mi-aș spune: „Lasă-te, că nu ești bun de nimic. Încerci, dar degeaba, oricum nu o să ajungi sus”. Dar totodată mă contrazic singur când văd că lumea chiar apreciază ceea ce eu creez, iar atunci îmi mai revizuiesc gândul.

Anca Nechiti

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*