Leonid Rogozov – chirurgul care s-a operat singur de apendicită

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Leonid Rogozov a fost un chirurg rus, care a participat în anul 1961 la a șasea expediție sovietică în Antarctica, alături de alți unsprezece bărbați. Tânărul Leonid Rogozov era unicul medic din expediție, ceea ce l-a determinat mai târziu să recurgă singur la intervenția chirurgicală care i-a salvat viața.

Într-o dimineață de aprilie, acesta începuse să prezinte stări de greață, oboseală, febră și, în final, dureri abdominale; s-a diagnosticat singur cu apendicită acută.

Medicul, din dorința de a nu-și îngrijora camarazii, decide să-și păstreze calmul și să se trateze singur cu antibiotice. Încercarea lui de tratament medicamentos rămâne fără un rezultat benefic, stările acestuia agravându-se.

Dat fiind faptul că evacuarea bolnavului pe calea aerului nu putea fi făcută din cauza furtunilor de zapadă și starea lui se agrava din ce în ce mai tare, acesta a fost forțat să-și efectueze de unul singur operația de care avea nevoie.

Acesta a pus la punct toate detaliile operației și a fost asistat în operație de doi colegi de expediție. Operația a durat o oră și 40 de minute, iar pe parcursul aceasteia tânărul medic a fost nevoit să ia pauze scurte, datorită stărilor de amețeală și oboseală. După operație starea acestuia s-a ameliorat, iar după o săptămână a îndepărtat cusăturile operației; după încă o săptămână de repaus, acesta și-a reluat activitatea obișnuită.

Tot restul vieții sale, chirurgul a vorbit despre această experiență ca fiind „a doua sa naștere”.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*