Festivismul halucinant de la Premiile ,,Mihai Eminescu” a umbrit Anul Cărții

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Începutul unui nou an în minunata noastră țară. Anul cărții. Nu știu dacă este sau nu întâmplător că la începutul acestui an s-a născut și poetul nostru național, Mihai Eminescu, și că tot în această perioadă, ca în fiecare an, se decernează premiile Naționale de Poezie ,,Mihai Eminescu”, la Botoșani.

Întâmplător sau nu, am pus ștampila cu eșuat și în anul ăsta, în care speram să ne apropiem mai mult de adevăratele valori. Premiile ,,Mihai Eminescu” se acordă în fiecare an, la Botoșani, pentru activitatea anului precedent.

Opera Prima, în care se premiază cea mai bună apariție de debut, iar apoi Opera Omnia, pentru întreaga activitate a poetului premiat. Totul bine și frumos, nu? În teorie, poate.
În timp ce la prima categorie a fost premiată Mina Decu pentru volumul ei, ,,Deprindere”, la a doua categorie lucrurile au stat puțin diferit.

La Opera Omnia poetul Constantin Abăluță a primit premiul iar suma de 35.000 de lei, contravaloarea premiului, i-a fost depusă în cont. Halucinant sau nu, când acesta a anunțat că nu mai poate să vină la festivitatea de premiere, din motive de sănătate, a fost rugat să returneze banii iar premiul i-a fost acordat lui Liviu Ioan Stoiciu.

Și așa începutul anului cărții a fost stricat. De festivismul nostru exagerat și dăunător. Pentru că așa e la noi, românii. Îndrăgim mai mult laurii și beneficiile, recunoașterea socială în loc de acțiunea în sine. Ne-am obișnuit cu gura satului. Ce contează talentul, autenticitatea și competența, când se vede nașpa în public?
Întreb. Cum putem noi, scriitorii, oamenii care ne pretindem culți și salvatori ai unei țări, să dăm exemplu de așa non-valoare? Mai avem dreptul să ne plângem de ceva? De miniștrii, de nepotisme, de moartea autenticului?

Mai avem dreptul să ne plângem că oamenii nu citesc, nu acordă interes poeziei și culturii, când noi procedăm exact în specificul unui om care n-a citit despre ideea de dreptate? Întreb: mai avem dreptul să strigăm în fața nedreptății atunci când am devenit adepți ai unui festivism fals și ,,de rezervă”?

Am devenit sclavii propriului ego poate. Așa cum e la noi, ne place să ne scăldăm în festivitate, în ideea de premiu, în fastuos, în tăierea unei panglici pentru o canalizare, în celebrarea unei stații de metrou cu verdeață deasupra, e trist. Sărbătorim din nimic și din cauza îmbătării din reflectoare orbim.
Dacă ăsta e exemplul transmis de scriitorii României, e timpul să punem ștampila pe anul cărții cu ,,eșuat”.

La ce s-or fi gândit organizatorii? Că dacă anul trecut poeta Medeea Iancu a stricat premiile cu un poem manifest obscen, (de altfel puternic și adevărat) anul ăsta nu ne putem permite să facem gafe. Doar o să arate rău dacă dăm premiul unui om absent, nu?

Emilian Horea este un pasionat înrăit de literatură. Învață la Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu" și adoră să scrie poezie. Îi mai place filosofia, să citească și să se implice în activități sociale. Se descrie ca fiind o persoană sociabilă, sensibilă și entuziastă iar în timpul liber participă la ateliere de creative writing și teatru.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*