Rânduri care…

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"
Cea mai mare durere pe care o porți e cea față de tine. Cea mai mare rușine pe care o simți e cea față de tine. Cele mai mari regrete sunt față de ce ai iubit. Cele mai triste mesaje sunt cele care au sfârșit prin a fi șterse, cele mai dureroase sunt cele care au pornit spre o inimă, dar au sfârșit într-un coș de gunoi, iar cele mai triste sunt cele scăldate în lacrimi, dar uitate în notificări fără rost.
Cele mai grele rânduri sunt cele care îți apasă sufletul, zbătându-se să se elibereze, să cunoască lumina soarelui. Aceste rânduri, pe care le purtăm inconștient ore, zile, luni, își atribuie un colț de suflet, un colț de vis, poate un vis cu totul. Aceste rânduri dau parfumul ființei care ne definește până nu mai au un sens în ceea ce înseamnă această ființă. Ne însoțesc, iar pe parcursul călătoriei se înmulțesc, se împuținează, oscilează, creează incertitudinea clipei viitoare.
Toate rândurile alea care se materializează în momentul în care privești din nou în urmă, care văd lumina zilei în momentul în care tu revezi acele conversații, poate, de mult uitate de alții. Rânduri care nu sunt altceva decât mărturia unor sentimente inexistente sau care se luptă cu cenușa amintirilor spre a-ți arăta veridicitatea lor. Rânduri care sunt zeci de gânduri exprimate printr-un singur enunț, poate o frază…
Rânduri care au luat locul amintirilor, care nu ar mai merita să fie simplu numite „rânduri”, dar pe care nu le poți denumi altcumva. Rânduri pe care unii, luptându-se cu voința și negativitatea materiei lor, le aștern pe hârtie. Le aștern cu greu, rupând din ei, deși la fiecare cuvânt simt un fior adânc în toată ființa lor. Uneori aștern adevărate lacrimi, care pentru prima dată când întâlnesc hârtia nu o pătează, nu o udă, nu o transformă în „nimic”, ci o mângâie.
Aceste rânduri, care pentru unii înseamnă paradis, iar pentru alții iad, dacă nu sfârșesc înșiruite pe foi roase de atingerea infidelă a timpului, sfârșesc într-un colț de minte, pierzându-și demult locul în suflet, putrezind la fiecare atingere a realității, poate ar trebui vidate. Dar ce rost au toate rândurile ființei, dacă sunt vidate de realitate? 

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a X a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*