Un nou capitol

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

În aceste momente trăim finalul unui capitol, trăim ultimele clipe ale acestui an, ultimele momente în care mai putem să vorbim despre 2018 ca și prezent, urmând să schimbăm încă o pagină și să începem viitorul!

Cu siguranță spun că acest an care urmează să închidă ochii pentru ultima oară, urmând să umple încă o pagină a istoriei, a fost unul benefic pentru noi toți. Precum într-o zi de vară, chiar dacă apare furtuna, la finalul ei iese soarele și ne luminează ochii și sufletele, așa este și cu viața, cu timpul; apar probleme, necazuri, uneori parcă nu mai încetează, însă, un lucru este cert: momentele frumoase mereu o să reapară în viețile noastre.

Fiecare moment de suspin sau deznădejde, precum și fiecare clipă de fericire reprezintă încă un pas pe scara evoluție noastre, acestea însemnând câte un nou rând scris în cartea care nu semnifică nimic altceva decât propria noastră viață. Încă din prima secundă din anul ce urmează trebuie să închidem cufărul trecutului și să trăim prezentul cu gândul la viitor! Mai avem multe de învățat, însă, pentru anul ce urmează trebuie să aflăm cu adevărat ce înseamna iubirea, acceptarea și speranța, deoarece, fără acestea, nu putem realiza nimic!

În final, doresc să mai spun un singur lucru, nu permite urii să-ți pătrundă sufletul, nu uita de bunătate!

 

Daniel Prundar

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*