Zahăr de pe buzele lui

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Niciodată să nu te încrezi în cuvinte! Unii oameni au zahăr pe buze și venin în inimă.

TU, dragul meu, ai zahăr pe buze și venin în inimă, ai avut puterea să îți îneci sentimentele în venin. Ai avut puterea să renunți la mine în loc să lupți pentru mine. Probabil te-ai gândit că nu merit. Cum să nu îmi aduc aminte de cel mai dulce ,,Bună, ne vedem la o cafea?”, mai dulce decât cafeaua mea pe care sunt nevoită să o îndulcesc cu trei pliculețe de zahăr.

Viața mea era atât de amară până tu ai apărut… ai îndulcit-o cu vorbe și gesturi care, acum, când închid, ochii îmi derulează cele mai frumoase scene de iubire. Eram parte din viața ta, eram femeia lângă care visai să ai o familie, femeia de la care așteptai un băiat și o fetiță.

Mi-am permis să visez alături de tine, nu credeam că visele pot să dispară atât de ușor. Visele sunt delicioase seara; după zilele infernal de lungi, îmi permiteam să pun capul liniștită pe pernă știind că am la ce visa. Acum, zilele au rămas la fel de infernale, îmi mănâncă sănătatea și viața care mi-a mai rămas. Nu mai pun capul liniștită pe pernă, acum umezesc perna cu lacrimi fierbinți… mă sufocă un dor puternic care îmi aleargă gândurile seară de seară la tine. Nu am curaj să îți mai scriu, am promis că nu te mai caut.

Închid ochii și îmi amintesc prima îmbrățișare elicopter, nimeni nu m-a îmbrațișat așa. Simțeam cum lumea toată este a mea. Când ai plecat, ai luat tot, până și acea lume care credeam că este a mea. Mă simt epuizată, fără putere. Nici cel mai bun medic, nici cele mai bune medicamente, perfuzii sau injecții nu m-ar putea salva cum o ,,simplă” îmbrațișare elicoper ar putea.

Oh, gândurile mi se amestecă din cauza lacrimilor care îmi îneacă sufletul.

„Dragostea mea, frumoasa mea, iubita mea”… cum puteam să cred că sunt a ta?

Nu aveam o certitudine, dar speram să fiu a ta. ,,Te iubesc, tare-tare mult!” erau vorbe care mă teleportau într-o lume de basm. În lumea de care eu aveam nevoie; având o viață foarte aglomerată, care îmi mânca și încă îmi mănâncă mult timp, crede-mă, mi-ar fi prins bine să rămân în lumea de basm pe care ai ales să mi-o oferi. Acum nu îmi mai pasă de mine, nu îmi mai pasă dacă am mancat sau am baut apă azi, las timpul să îmi mănânce viața de care oricum nu mai am nevoie. Nu este o glumă proastă, nu mai am nevoie de viața asta așa.

Poate să plece oricând ea își dorește, nu am să o împiedic, decât o viață așa mai bine fără ea…

Cu zahărul de pe buzele tale m-ai făcut să sper la o familie lângă tine, nu îmi este rușine să recunosc. Dar TU, nu ai avut răbdare cu timpul meu, ai ales să mă pedepsești cum nu cred că meritam, pentru că te iubeam.

Ce naivă sunt, eu încă te mai iubesc și nu oricum… Te iubesc, tare-tare mult! Ai luat cu tine siguranța și protecția pe care nu am mai simțit-o până să te întânesc. Nu ți-a fost ușor cu mine, știu și eu, chiar dacă nu recunosc mereu că sunt o persoană dificilă, enervantă, irascibilă sau mai cine știe cum. În toate aceste ipostaze ale ființei mele TE-AM IUBIT, chiar dacă nu am știut să arăt cum tu probabil așteptai.

Cu zahărul de pe buzele tale, mi-ai îndulcit viața pe care acum, singură nu o mai pot îndulci doar cu trei pliculețe de zahar.

 

Anonim

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*