Lecții de viață – nu simple desene animate pentru copii

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Stăteam întinși într-o seară infernal de monotonă pe canapea, iar noi apăsam cu un sictir rarisim butonul de pe telecomandă care schimbă canalul. Pro TV? Nu, mulțumim! Fără mortăciuni în seara asta. Antena 3? Nu mersi! Fără politică și catedrale în seara asta. Discovery Channel…? Neh! Nu ne simțeam suficient de intelectuali la ora aceea. Cartoon Network? DA. Hai să fim copii, din nou, pentru câteva clipe.

Am prins eterna pauză de publicitate, însă, în scurt timp a început un episod din faimosul serial animat „Curaj, câinele fricos”. „Grozav!”, îmi ziceam eu cu cea mai pură naivitate în timp ce fredonam tema muzicală ce acompaniază introducerea.
Cred că pot afirma fără mari rezerve că acest show a marcat copilăria multora dintre noi în mod pozitiv, cu lecțiile sale despre dragoste necondiționată, loialitate, respect și moralitate, iar eu, așteptând să înceapă episodul, mă puteam gândi doar la acestea, pregătit să îmi revăd o bucată inocentă din copilărie.

Vai, însă, ce surpriză am avut…

Încep desenele animate. Nu apucă să treacă cinci minute întregi că deja mă trec fiorii. Niciunul dintre noi nu își amintea scenele pe care le-am urmărit în momentele acelea. Totul era diferit, chiar… wow…
Adică, mesajul pozitiv încă e acolo, dar nu am putut trece de detalii. M-a lovit ca trenul toată latura horror al unui desen animat din ’96. Era difuzat pe un canal pentru copii de aproape douăzeci de ani, și, totuși, când eram un băiețel mucos de vreo cinci ani, mă uitam cu drag la ele și mi se păreau normale. Nu vedeam nimic înspăimântător în capete care se învârt trei sute șaizeci de grade sau oameni care întinereau când îi ia o tornadă pe sus. Nici măcar un crocodil vorbitor sau o pisică care își sucește singură gâtul nu mă speriau pe vremea aceea, iar acum mi se par absolut demente pentru grupul de vârstă pentru care se consideră că sunt difuzate.

Nici nu îmi venea să cred că ceea ce priveam erau desenele pe care le vizionam cândva cu atâta drag. Era demență curată. Nu mai înțelegeam nimic…sau poate că acum înțelegeam prea multe, dar oricum ceva nu era bine. Nu mai aveam aceleași trăiri naive și inocente, nu mai râdeam când vedeam personajele colorate în ipostazele terifiante în care se găseau. Cândva, frica lor mă amuza, dar acum, cumva, mă identificam cu ei. Le înțelegeam teroarea și durerea, chiar le puteam auzi strigătele ieșind din propria mea persoană. Când eram eu fetiță, nu știam ce e frica la modul în care ei o prezintă. Nu mi-a fost niciodată frică de întuneric, niciodată nu am fost înspăimântată de așa ceva, așadar, reacțiile lor erau comice la momentul respectiv… Acum însă, știam ce e frica, știam în ce constau dificultățile și vicisitudinile vieții. Și totuși…

Și totuși încă vedeam mesajul, deși extrem de neclar. Încă reușeam să absorbim pozitivitatea transmisă. Cumva, un desen animat ne-a învățat să spargem bariera fricii și să vedem dincolo de ea și am realizat că ceea cu ce am rămas din copilărie e doar jumătate dintr-o poveste frumoasă; o poveste despre cum dragostea pură învinge întotdeauna frica, oricât de tare ne-ar controla ea viața la un moment dat. Desenele animate, se pare, nu sunt doar pentru copii, ci sunt forme discrete și extrem de bine gândite de a transmite lecții de viață pe care fiecare grupă de vârstă o asimilează diferit, și o înțelege din ce în ce mai bine. Vă încurajăm, prin urmare, dragi cititori, să vă rupeți câteva momente din viețile voastre pline de griji și stres și să vă amintiți de vremurile copilăriei, în care frica era doar un simplu cuvânt, iar grijile erau doar legate de jocuri și jucării. Cine știe, poate învățați și voi că valorile vă sunt altele decât cele care ar trebui să fie, că bucuriile vin din chestii mici, din suflet, și cum să nu vă limitați doar la suprafață. Așa cum unele seriale animate sunt lecții de viață ascunse într-o formă digerabilă indiferent de vârstă, așa anumite evenimente neplăcute din viața noastră ne pot face să fim mai buni, dacă alegem să iubim și să cultivăm binele în jur. Deși absorbția de informație diferă de la generație la generație și de la individ la individ, cu toții învățăm până închidem ochii.

Andreea Mititean

Cătălin Cornea

Elev al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Scrie versuri de la șase ani - Pasionat de psihologie - Interesat de explicarea psihicului uman prin logică matematică - Face parte din echipa POV21 din Mai 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*