Dialog cu Sufletul

"în De văzut/Prin obiectiv" "de POV21"

Devenisem inertă. Eram de luni bune într-o relație de tăcere profundă cu propriul meu suflet, am simțit că venise momentul să purtăm o discuție…

 

– Când viața îți arată cât de dezastruoasă poate fi, tu să nu-i dai satisfacția de a te închina durerii. Durerea vine odată cu oamenii pe care îi alegem și le dăm ocazia să ne facă cunoștință cu ea. Am încercat de multe ori să asimilez oamenii cu florile sau cu băuturile. Există flori frumoase și flori mai puțin frumoase, dar există băuturi care pot provoca dependență sau hepatită. Totul depinde de noi, noi alegem dacă ne lăsăm consumați în continuare de oameni sau de vicii; nu ne putem numi mereu victimele propriilor răni, deoarece suntem vinovați pentru sentimentele nenorocite care ne învăluie noaptea. Noaptea este sărbătoarea durerii, a nesiguranței; cerul este un adevărat templu al îngenuncherii cu lacrimi în ochi, este credința care macină sufletul ca zestrele din lada mireselor bătrâne. Fiecare om ar trebui să se critice singur, să depindă în primul rând de el. Nu e nimeni vinovat că te lași tu purtat de valul altui suflet. Când acel suflet pleacă, tu săruți gresia cu toate puterile tale.

– De ce crezi că e atât de simplu? Știi ce înseamnă să devii dependent de o ființă și după aceea să plece? Indiferent cât de mult rău ți-a făcut, gândul îți este la momentele în care fericirea era atât de „la îndemână”… la fel ca o cafea dimineața. Te simți de parcă acea ființă a murit și că doar momentele frumoase o mai pot ține vie în sufletul tău. O visezi, îți amintești cum zâmbea, cum te strângea în brațe sau chiar acea imagine când îl ții de mână. Totul se imprimă în suflet atât de profund și parcă, totuși, până nu simți absența nu dezgropi prezența de atunci.

– Fericirea nu înseamnă o singură persoană, Suflete. Fericirea înseamnă oameni care te pot face fericit pe moment, să fii în siguranță în clipa prezentă. Nimic din ce trăim în prezent nu ne leagă de viitor, viitorul este doar un lucru care știm că urmează, dar nu știm cât durează și ce se întâmplă acolo. Pe de altă parte, trecutul este ceva ce s-a întâmplat. Este amintirea pe care o aducem cu noi în prezent. Trebuie să fim asumați, dar mă tem că ajung să fiu de acord cu tine, pentru că tocmai l-am văzut, iar tu ai tresărit. Oprește-te! Ne faci rău…

– Știi că sentimentele nu se aleg, nu se gândesc și nici nu se analizează. Sentimentele sunt ceva de necontrolat, sunt fotosinteza prin care fiecare muritor poate simți. Sunt ferm convins că toți am alege prinți pe cai frumoși, dar uneori oamenii defecți sunt perfectul vieții noastre. Și știu că mă urăști în acest moment, dar fac parte din tine și îți vreau binele. Tot ce fac eu este să tânjesc după iubirea adevărată, iar fără suferință ai fi o persoană atât de artificială și inutilă. Pentru a fi un om special trebuie să tânjești și să visezi la un alt om special.

 – Până când, Suflete, …până când?

– Până când îți vei da seama dacă este cu adevărat parte din inima ta sau este doar o iluzie de care nu te poți detașa ușor. Trebuie doar să ai răbdare și să înțelegi. Destinul scrie o poveste minunată pentru tine și tot ce trebuie să faci este să…

– Să am răbdare… Suflete! M-am săturat, m-am săturat să mă zbat degeaba, tu îmi provoci durere și tot tu mă consolezi, ești atât de sadic. Parcă mă urăști, nu-ți înțeleg plăcerea asta întuneacată. Te-am lăsat să iubești, Suflete, ți-am dat controlul la tot și nu am ajuns nicăieri. Nu te voi mai folosi niciodată, mă urăsc pe mine pentru profunzimea și sensibilitatea pe care o folosești fără milă. Ești lacom, Suflete, ești lacom și singur acum. Și așa vei rămâne! Adio, Suflete, rolul tău se încheie acum. Voi fi fericită doar cu mintea de acum.

 

Mintea nu mai spusese nimic, se simțea asemeni unui copil căruia i se reproșează că a venit pe lume; sufletul se stinge ușor, pregătit să își ia adio de la tot. Știe că provoacă suferință prin iubirea și speranța pe care încearcă să o țină vie. Simt cum ușor durerea se stinge, semn că sufletul este în ușa plecării. Zâmbesc forțat și mă gândesc că totul va fi așa de acum. Mă așez pe o bordură din centru și îmi aprind o țigară. Era deja toamnă, iar sufletul meu era în stol cu păsările călătoare. Un amic îmi întinde o mână, mă ridic și râde de salopeta mea albastră. Îmi spune că vrea să îmi facă cunoștință cu cineva… și brusc mă tresesc în fața celor mai frunoși ochi, cele mai speciale trăsături și cel mai special zâmbet posibil. Îi priveam așa insistent încât m-a observat. Am zâmbit și mi-a făcut o poză, mi-am acoperit fața și m-am rotit, atunci el s-a uitat la poză pentru o clipă și a spus „Artistic. Special, hmm… o zeitate. Îți voi trimite poza.” și a plecat. Am ajuns acasă, primind poza m-am întins câteva ore la poveste.

 

– Trezește-te, Suflete! Suntem din nou la început, e timpul să înflorești. Dar fă-o mai frumos ca data trecută.

Elevă a Liceului Tehnologic Telciu. Misterioasă și dornică de afirmare, cochetează cu drama și romantismul în moduri superlative. Ambițioasă pentru cât mai multe realizări, este de părere că totul vine dintr-un interior spre un alt interior. Pe viitor dorește să scrie o carte, fiindu-i ca scop principal ideea de a se face auzită de cât mai multe minți și suflete.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*