Glasul colindei

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Mă trece un fior când se apropie Crăciunul, un fior destul de grav care mă face să-mi simt organele. Parcă e un strigăt de renaștere, sau o pătură, o pâclă în care se adună lucrurile bune, iar la impactul cu ele am un rău ca de avion. Din fericire, cazul e de limite normale.

Îmi plac colindele. Nu sunt eu un bisericos, credincios sau ceva, dar îmi plac. Paradoxal, ascult, învăț și cânt colinde. olindele sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină. Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă, și nici colindatul cu umblatul cu steaua. Colindele se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou. Unele dintre ele au o sumedenie de variante și versiuni, potrivit diferitelor regiuni și graiuri.

Colindele se clasifică în general după sfera lor tematică. În practică, se deosebesc anumite funcții, corespunzătoare destinatarului colindei (de fată, de băiat, de negustor, de tineri însurăței, de logodiți), a locului de desfășurare (la intrarea și la plecarea din casă, de fereastră), sau a momentului (de doliu, de zori). Pornind de la rolul normativ binecunoscut al acestora, se pot descifra mai multe funcții secundare subordonate funcției de bază, care este urarea. Între funcțiile secundare cele mai des întâlnite sunt cele de: comunicare, inițiere, întărire a coeziunii grupului social, protecție, normare, manifestare a sacrului și experimentare a acestuia, onomastice sau catharetice.

Peste unele colinde s-a suprapus și elementul creștin, regăsibil mai ales la refren, însă acest fapt s-a petrecut abia în Evul Mediu, sub influența Bisericii. Acestea conțin o sumedenie de scene apocrife, suprapuse peste elemente mai vechi.

Când vin colindătorii și deschizi ușa, nu te cuprinde o stare copleșitoare de bine? Pe mine unul, mă încarcă pozitiv. Energia pe care mi-o dă un colind este echivalentă a șapte cafele, cu lapte, c-așa-mi place.

„Ritualul se desfășoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până dimineața zilei următoare. Grupul de șase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaște obiceiurile tradiționale și vreme de patruzeci sau optsprezece zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucția necesară. În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcați în straie noi ți împodobiți cu flori și zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete și bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele și să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră și după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă și își continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere și rostesc urările tradiționale. Colindătorii aduc sănătate și bogăție, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere și pere mici. Exceptând familiile cele mai sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne, băutură etc. După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toți tinerii.”

—Mircea Eliade în „Istoria credințelor și ideilor religioase”

Peterlin Cristian-Raul are 16 ani, studiază la Colegiul Național ,,Andrei Mureşanu" elev în clasa a X-a, profil filologie. Este pasionat de teatru, face parte din două trupe şi este un iubitor înrăit al istoriei, pe care o povesteşte şi o învață cu drag. Îi plac filmele vechi şi face parte din echipa POV21 de un an de zile.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*