Acordeonul sună tot mai înfundat. Capra și ursul nu-l ajută să-și revină; uităm să fim oameni.

"în De citit/De simțit/Timp liber" "de POV21"

Am trecut prin oraș și am auzit un sunet aparte. Nu era tobă, nu chitară, nici vioară. Era un acordeon care suna binișor, mânuit de un copil, cam la șase ani. Îmbrăcat prost, cu o scurtă de fâș distrusă, cu o căciulă găurită și pantaloni juliți. În picioare, niște teniși roși, iar pe față i se citea foamea, neputința și dorința unui acoperiș. Atât să aibă și el, o căsuță mică, mai curățică, în care să exerseze colindele cu care umple strada. Dacă se poate, să-i fie și cald. Nu cere mult.

Datinile și tradițiile sunt lucruri cu care românii se pot mântri. Atât le-a mai rămas pur și neinfluențat de americani, francezi, ruși sau alte nații cu alte sărbători. Avem obiceiuri frumoase, dar pe care le uităm. Zonele urbanizate nu cunosc frumusețea sărbătorii, iar aceasta e sărbătorită prin luminițe colorate, cadouri și nopți de club. Asta înseamnă că nu se sărbătorește corect. Ce să mai spun despre oamenii care nu știu ce sărbătoresc, dar ei sărbătoresc?

Printre blocuri, cam de prin 15 decembrie, începe-un sunet uneori deranjant și asurzitor, alteori curat și cântat, care anunță sosirea caprei și a urșilor. Îi iubeam de mic copil. Îi auzeam de departe și deschideam geamurile, să intre-n casă măcar sunetul. Eram vrăjit de mișcările lor, de povestea lor și de cântecele lor, descântecele și colindele. Erau primiți frumos, lumea le oferea câte ceva, ei plecau fericiți. Acum, urșii își bagă coada între picioare și pleacă cu mâna goală, colinda și urarea lor e nebăgată-n seamă. Capra-și taie coarnele și le vinde pe post de fildeș, da de găsește vreun fraier cumpărător. Pleacă, se reîntorc, o iau de la capăt. Nimic mai mult sau mai puțin decât citirea dezamăgirii de pe fața lor mă face să mă simt părăsit de tradiție. Simt cum s-a scurs harul din orice, sfințenia oricum nu mai există, iar darul cuvântului bun este acum magie de Crăciun. Toți sperăm să se întâmple.

Acordeonul sună vag, sună încet și vocea tremură pe lângă el. Cere un ban din privire, dar se vede clar că-i e rușine. Când cineva îi oferă câte ceva, își pleacă capul, să nu-l taie sabia. E el destul de amărât, batjocura-i mai lipsește.

Dacă aveți posibilitatea de a fi buni cu ei, faceți-o. Nu așteptați ceva în schimb, ei vă oferă mulțumire și recunoștință. Capul ăla plecat înseamnă respect pentru respectul acordat. Înseamnă recunoștință că poate participați la împlinirea viselor lor de a-și face un viitor puțin mai frumos. Cei care au soarta mai puțin favorabilă unei vieți frumoase trebuie ajutați, iar noi trebuie să ajutăm și să influențăm acest ajutor. Sărbătorile acestea merită să fie trăite donând și ajutând, chit că ne place să fim gurmanzi, dar să dăm din ce e al nostru celor care nu au să ne dea nimic, și să nu fim supărați că nu primim. Ce-i al nostru e pus de-o parte. Așa va fi mereu.

Peterlin Cristian-Raul are 16 ani, studiază la Colegiul Național ,,Andrei Mureşanu" elev în clasa a X-a, profil filologie. Este pasionat de teatru, face parte din două trupe şi este un iubitor înrăit al istoriei, pe care o povesteşte şi o învață cu drag. Îi plac filmele vechi şi face parte din echipa POV21 de un an de zile.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*